S-a lansat aplicația pentru mobil JuratEnescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-lansat-aplicatia-pentru-mobil-juratenescu/

Începând de astăzi, aplicaţia pentru mobil JuratEnescu este la îndemâna celor care doresc să îşi testeze abilitatea de a aprecia o interpretare artistică. Prin intermediul aplicaţiei fie din sală, fie urmărind online, iubitorii de muzică au ocazia să noteze participanţii la Concursul Internaţional George Enescu şi pot vedea în ce măsură opţiunile lor se potrivesc cu cele ale juriului.

Un articol de Petre Ivan|5 septembrie 2018

Aplicația este organizată pe cele trei secțiuni de interpretare pian, vioară, violoncel, conține profilurile tuturor candidaților calificați și propune o serie de criterii de apreciere în baza cărora jurații amatori să își ordoneze opțiunile.

Aplicația compară selecția făcută de fiecare utilizator cu cea făcută de juriu. Utilizatorii primesc puncte pentru numărul de candidați aleși pentru etapa următoare, care corespund cu cei din lista juriului.

Pentru finală, este punctată și ordinea corectă a premiaților. Utilizatorii care primesc cele mai multe puncte vor fi primi diplome de Jurat Ucenic, o invitație la un cocktail cu membrii juriului și bilete în Festivalul George Enescu de anul viitor.

“Ne dorim să încurajăm ascultarea critică, urmărirea concurenților în mai multe etape, nu numai în finală, să împărtășim bucuria descoperirii talentelor. Sperăm ca astfel să contribuim și la înțelegerea mai profundă a demersului artiștilor și la creșterea respectului pentru efortul lor. Performanța nu vine numai dintr-un recital reușit, ci din anduranță în concurs, disciplină, tehnică, expresivitate. Prin abordarea aceasta, la limita jocului, sperăm să facilităm aprecierea muzicii și apropierea de arta interpretării”  – Mihai Constantinescu, directorul Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

Aplicația este al treilea pilon al proiectului “Ce auzim când ascultăm muzică?”, dedicat celor interesați să se familiarizeze cu muzica clasică, un proiect suport pentru ediția 2018 a Concursului George Enescu.

Acesta a inclus: o Caravană în licee, unde muzicianul Paul Ilea și actorul Marius Manole au dialogat cu tinerii pe teme privind interpretarea muzicii clasice, o serie de dialoguri video care dezvoltă relaxat teme de educație muzicală și cele privind aprecierea interpretării (distribuită pe canalul YouTube al Festivalului Enescu și aplicația Culturesc) și aplicația mobilă JuratEnescu. Cei interesați pot descărca JuratEnescu din Google Play sau din Apple Store.

Despre Concursul Internațional George Enescu

Ajuns la cea de-a XVI-a ediție, Concursul Internațional George Enescu se desfășoară în perioada 1-23 septembrie 2018, la București. Este cea mai amplă competiție internațională de muzică clasică din România și atrage tineri muzicieni și compozitori din întreaga lume pentru a-și demonstra talentul în cadrul celor patru secțiuni ale concursului: pian, vioară, violoncel și compoziție.

Prestația și compozițiile concurenților sunt evaluate de un juriu internațional din care fac parte personalități importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, SalvatoreAccardo, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, ZygmuntKrauze, ArtoNoras, Myung-WhunChung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții.

Toate etapele Concursului Enescu 2018  – Etapa I, Etapa a II-a și Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secțiuni de concurs (secțiunea Violoncel, secțiunea Vioară și secțiunea Pian) – sunt deschise pentru public, la fel și la Galele Finale cu orchestră (finala la Violoncel – 11 septembrie 2018, finala la Vioară – 17 septembrie 2018 și finala la Pian – 23 septembrie 2018) și au loc la Ateneul Român.

Ediția din 2018 a Concursului Internațional George Enescu aînregistrat un număr record de tineri artiști. S-au înscris 400 de tineri muzicieni, din 46 de țări de pe cinci continente, în creștere cu 26% față de ediția anterioară, consemnându-se și cea mai ridicată participare românească din istoria Concursului.

Crezul sub care se va derula Concursul Internațional George Enescu 2018 este „Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția”.

Pornind de la considerațiile marelui compozitor român George Enescu, care spunea că în muzică este nevoie de 30% talent și de 70% muncă, Concursul Internațional George Enescu 2018 își propune să fie o sărbătoare a darului unui artist și a muncii depuse, încununate în bucuria participativă a publicului: o invitație la a trăi împreună emoția.

Foto: JuratEnescu – facebook

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.