S-a stins și Cristina Stamate…
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-stins-si-cristina-stamate/

“Am învăţat că ne naştem, trăim şi murim singuri. Pentru asta m-am educat să nu jelesc niciodată dacă sunt singură, să nu mă apese singurătatea. Am învăţat că nu trebuie să disper în nicio secundă a vieţii mele, să nu cred că drumurile se închid pentru totdeauna.” – spunea Cristina Stamate intr-un interviu pentru digi24.ro. Actriţa supranumită „Sufletul teatrului de estradă din Bucureşti” a murit în această dimineaţă, la vârsta de 71 de ani. Cristina Stamate fusese internată de urgenţă, joi, la Spitalul Floreasca.

Un articol de Petre Ivan|27 noiembrie 2017

Cristina Stamate s-a născut la 8 februarie 1946, la București. A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa regizorului Alexandru Finți și, mai apoi, a Sandei Manu.

M-am făcut actriță pentru că examenul la Institutul de Teatru s-a dat înainte cu două săptămâni și pentru că nu eram foarte hotărată. Eu îmi doream să devin avocată dar cei din jurul meu spuneau ce talentată sunt eu și cum ar trebuit să mă fac eu actriță. I-am crezut pe cuvânt și am dat la teatru și am intrat. – Cristina Stamate (Digi24)

După absolvirea Institutului, în anul 1967, a fost repartizată la Teatrul de stat din Arad, unde a debutat în spectacolele de revistă, bucurându-se de un succes remarcabil. A revenit, însă, la București, la Teatrul de Revistă Constantin Tănase, unde a jucat în numeroase spectacole.

De asemenea, Cristina Stamate a jucat și în spectacole pentru Teatrul Național de Televiziune și pentru Teatrul Național Radiofonic, iar pe marele ecran, în „Secretul lui Bachus”, un film de comedie din 1984, în regia lui Geo Saizescu.

Sigur că iubirea publicului este extraordinară, e importantă, e caldă… te poleieşte, dar nu se compară cu ceea ce înseamnă o făptură căreia tu i-ai dat viaţă şi pe care tu o ajuţi să crească şi să strălucească. – spunea Cristina Stamate, intr-un interviu digi24.ro

În 2007, a publicat un volum culinar, apoi altul de eseuri. A înfiinţat şi un club de teatru, unde şi-a reluat o pasiune mai veche – să predea copiilor. În 2015, Cristina Stamate a trecut cu bine de o operaţie pe cord deschis.

A dispărut o altă mare actriță a noastră, Cristina Stamate, care de vreun an și ceva suferă cumplit (…) Ne-a părăsit alergând să o prindă din urmă pe Stela. Două stele  ale revistei românești au dispărut așa într-o clipă. – a declarat Alexandru Arșinel  pentru tvr.ro.

„Sunt atât de răvășită și atât de… Oh, Doamne, nu-mi găsesc cuvintele. Nu am nicio stare să mă exprim, decât un regret imens. Este al doilea nume care dispare la o distanță atât de scurtă și ne lasă singuri. Îi doresc pace veșnică. Cristina Stamate a fost un om minunat. Să fie odihnită!”, a declarat Ileana Stana Ionescu pentru AGERPRES.

Cristina Stamate va fi înmormântată miercuri, la cimitirul Bellu.

Foto: Cristina Stamate – facebook

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

06
/09
/23

Sibiu, 6 septembrie 2023. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Centrul de Teatru Educațional „Replika” din București prezintă sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 18:00, premiera spectacolului „Povești invizibile” cu Eliza Păuna și Mihaela Rădescu. Spectacolul va mai avea două reprezentații în avanpremieră, vineri, 8 septembrie de la ora 18:00 și sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 11:00.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.

06
/09
/23

Atelierele de film documentar pentru adolescenți organizate de Asociația One World Romania capătă anul acesta o nouă dimensiune: cu scopul de a crea noi contexte de schimb intercultural și de a contribui la incluziunea socială a refugiaților ucraineni aflați în România, fiecare dintre cele 4 ateliere (Oradea, Brașov, Timișoara, București) va aduce laolaltă 16 participanți, dintre care 8 ucraineni.

05
/09
/23

În perioada 6 – 10 septembrie, la Brașov, are loc prima ediție a festivalului „CULMEA: Film și educație de mediu“, primul festival de film pe teme de mediu dedicat copiilor și tinerilor, un demers inițiat de Sabina Baciu – director festival, alături de Raluca Bugnar – director artistic și Alexandra Safriuc – selecționer scurtmetraje.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.