„S-au furat poveștile”, spectacol pentru copii pe scena Opera Națională București
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-furat-povestile-spectacol-pentru-copii-pe-scena-opera-nationala-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti alături de All’s Choir and Ballet prezintă sâmbătă, 15 iunie 2019, începând cu ora 11:00, spectacolul pentru copii „S-au furat…poveştile”. Invitata specială a spectacolului va fi actriţa Anca Sigartău.

Un articol de Petre Ivan|10 iunie 2019

Compania Artistică All’s vă invită preț de 80 de minute într-o incursiune de basm, unde fantezia copilăriei și armoniile muzicale se îmbină perfect într-un spectacol pentru copii memorabil în care cei mici vor fi, pe rând, vedete și vor urca pe scenă alături de artiști pentru a recrea povești de neuitat.

Rețeta este simplă: doi pirați au furat poveștile. Aceștia le țin închise într-un cufăr și nu vor să le mai dea drumul. Lumea copilăriei nu ar mai fi niciodată la fel de frumoasă și colorată fără ele. Și totuși, ceva îi convinge să le asculte măcar pentru o zi, împreună cu micii spectatori prezenți în sala Operei Naționale București.

Astfel, vor pătrunde îpe scenă, pe rând, personaje îndrăgite din basme precum „Frumoasa și Bestia”, „Pocahontas”, „101 Dalmațieni”, „Cartea Junglei”, „Pisicile Aristrocrate”, „Rapunzel”, „Cenușăreasa”, „Mica Sirenă” și multe altele.

Soliști: Maria-Mădălina Constantin, Anfisa Fugaru, Adina Secobeanu, Cleopatra Secobeanu, Alin-Horia Mânzat, Daniel Trandafir, Narcis Brebeanu.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: S-au furat poveștile – facebook

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.