S.O.S. 2020, la FEST-FDR în aer liber
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-o-s-2020-la-fest-fdr-in-aer-liber/

Teatrul Naţional din Timişoara lansează, la începutul lunii septembrie, în deschiderea stagiunii 2020 – 2021, cea de-a XXV-a ediţie a celui mai important festival dedicat dramaturgiei româneşti, plasate în context european, Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR).

Un articol de Liliana Matei|18 august 2020

Dedicat, deopotrivă, evoluției spectacolului de teatru românesc și publicului său, Teatrul Național răspunde acestui prezent complet neașteptat, bulversant, care a luat întreaga lume prin surprindere și face toate eforturile pentru a nu-i permite să devină noua normalitate, păstrându-i caracterul acut.

Pornim de la o realitate dură: comunitatea din care facem parte este greu încercată la toate nivelurile sale. Teatrul Național din Timișoara este decis să lupte împotriva pandemiei cu tot ce a învățat să facă mai frumos, să lupte pentru umanitate, pentru continuitatea spiritului uman în formele sale cele mai înalte. De aceea, ediția din acest an a FEST-FDR se va numi S.O.S. 2020.

Într-adevăr, această ediție a festivalului se construiește ca o formă de rezistență în fața degringoladei, a confuziei, a deprimării și a lipsei de încredere pe care pandemia de Covid-19 le-a reactivat în ultima perioadă.

De aceea, în ciuda faptului că – la fel ca peste tot în lume – capacitatea și modalitățile de funcționare ale teatrului au fost drastic modificate de pandemie, pe parcursul lunii septembrie, Teatrul Național pune în practică o nouă formulă a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești, colând o serie de spectacole ale teatrului, repaginate în aer liber, cu selecția națională de spectacole a FEST-FDR pe noua scenă de teatru în aer liber creată de Teatrul Național în acest scop.

În această formulă, FEST-FDR, eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, va transforma Naționalul din Timișoara în epicentrul teatrului românesc. Desigur, pentru a asigura respectarea normelor de siguranță și protecție împotriva Covid-19, Teatrul Național construiește o scenă în aer liber – un nou spațiu pentru teatru în Parcul civic, în jurul Sălii 2.

Totodată, FEST-FDR, astfel contextualizat, va reprezenta o necesară gură de oxigen atât pentru iubitorii de teatru, cât și pentru artiști, sufocați cu toții de o realitate profund constrângătoare și, ca atare,  FEST-FDR va relansa afectiv, intelectual și emoțional spiritul individului ca parte a comunității.

Astfel, primele spectacole ale lunii septembrie sunt programate după cum urmează: marți, 1.09 și miercuri, 2.09, ora 20, Aeroport de Ștefan Caraman, regia artistică Ion-Ardeal Ieremia; sâmbătă, 5.09 și duminică, 6.09, M-am hotărât să devin prost după Martin Page, regia artistică Antonella Cornici; marți, 8.09 și miercuri, 9.09, Cloaca de Maria Goos, regia artistică Mihaela Lichiardopol.

Sursa foto: Adrian Pîclișan / TNTm

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.