Sala Radio prezintă Gala Aniversară „Leontina Văduva 30”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sala-radio-prezinta-gala-aniversara-leontina-vaduva-30/

În avanpremiera deschiderii stagiunii 2016-2017 a Orchestrelor şi Corurilor Radio România, pe 7 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Radio din Bucureşti, Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele şi Corurile Radio România, creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură prezintă Gala Aniversară „LEONTINA VĂDUVA 30”.

Un articol de Liliana Matei|23 septembrie 2016

Anul 2016 marchează trei decenii de când o tânără soprană din România câștiga Concursului Internaţional de Canto de la Toulouse şi îşi deschidea, astfel, porţile Europei şi ale întregii lumi muzicale. 30 de ani mai târziu, numele Leontina VĂDUVA reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale solisticii internaţionale, cu prezenţe pe scenele de la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera din Paris, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Viena, Théâtre du Capitole din Toulouse, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera Comică din Paris, Opera Națională din Bordeaux, New National Theatre din Tokyo, Opera din San Francisco, Teatro Municipal din Santiago de Chile, Teatro Colon din Buenos Aires.

Iată, aşadar, un prilej cum nu se poate mai nimerit pentru a o omagia alături de colegi şi ucenici din generaţia mai tânără precum baritonul Florin Estefan, soprana Alexandra Doboș-Rodriguez, tenorul George Ionuț Vârban şi mezzo-soprana Florentina Soare. Li se adaugă un invitat special, violonista Clara Cernat, profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse și director artistic al festivalului Rencontres Musicale de Nailloux – festival care o va aniversa pe Leontina Văduva printr-un concert susținut de soprană la Biserica din Nailloux, în toamna acestui an.

De asemenea, pentru acest moment aniversar, pianistul și compozitorul Thierry Huillet va prezenta în premieră mondială absolută, prin intermediul violonistei Clara Cernat, piesa Une nuit a Buenos Aires.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, în benzinăriile OMV și la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Organizatori: Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestrele și Corurile Radio România, creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură

13
/01
/22

Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – CRISTIAN MANDEAL – și un concert în care „vedeta” serii va fi HARPA, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, sunt „ingredientele” evenimentului prezentat miercuri, 19 ianuarie 2022 (de la 19.00) de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, la Sala Radio.

12
/01
/22

Iași, 11 ianuarie 2022 - Cea de-a treia ediție a Classix Festival va avea loc în perioada 13 - 19 februarie 2022 și se va desfășura în format hibrid (fizic și online), reunind peste 40 de personalități internaționale ale muzicii clasice din 14 țări la Iași.

23
/12
/21

Nu vă lăsați păcăliți de apariție discretă și micuță a Andreei Mădălina Barbu în afara scenei. Atunci când cântă, Andreea Mădălina se transformă într-o forță a naturii. Vocea ei de soprană de coloratură atinge tonuri foarte înalte „ca de privighetoare” și te poartă în povestea muzicală pe care o interpretează.

22
/12
/21

La TVR 1, Crăciunul vine cu bucurie: colinde, poveşti impresionante, surprize pentru copii şi oameni mari, întâlniri încărcate de emoţie. Ne vom delecta cu programe de sărbătoare pregătite pentru telespectatorii de toate vârstele, pentru toţi cei care ne lăsăm cuprinşi de magia sărbătorilor de iarnă. Semifinala „Vedeta populară”, emisiuni şi ediţii speciale – „Iată, vin colindătorii!”, „Poveşti de Crăciun”, „Exclusiv în România”, „Moş Crăciun ...de împrumut”, animaţii pentru copii, precum şi filme cu tematică de Crăciun sunt câteva dintre programele pe care TVR 1 le oferă telespectatorilor săi în perioada 24-27 decembrie.

19
/12
/21

Din 20 până în 26 decembrie, zilnic, de la ora 10.00 (în reluare de la ora 17.00), vă așteaptă cadourile pregătite de Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie “Sub bradul de Crăciun” – colinde, cântece de Crăciun, dar și opusuri celebre, alături de cele 6 cantate care compun “Oratoriul de Crăciun” de Johann Sebastian Bach.