Sandra Pralong, coordonatoarea volumului „Mai români decât românii?“, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că, în opinia ei, străinii diferă de români.
Un articol de Corina Vladov|13 august 2013
Sandra Pralong, coordonatoarea volumului „Mai români decât românii?“, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că, în opinia ei, străinii diferă de români.
Aceștia au o seninătate şi o încredere în semenii lor, calităţi pe care dacă românii le-ar avea, ţara lor s-ar transforma mai rapid în una în care merită să trăieşti.
În volumul „Mai români decât românii? De ce se îndrăgostesc străinii de România”, apărut la Editura Polirom, străini celebri pentru realizările lor sau alţii mai puţin cunoscuţi publicului larg povestesc cum au ajuns în România şi de ce nu mai vor să o părăsească.
Iată cele mai importante declaraţii făcute de Sandra Pralong.
● Poate că a fost o şansă că am stat atâta timp departe de ţară şi m-am întors doar în 1990, la o vârstă la care îţi dai seama că trebuie să preţuiesti ceea ce te defineşte pentru a putea fi, la rândul tău, preţuit. Stima de sine nu se poate clădi în absenţa conectării cu cine suntem.
Iar ţara în care ne-am născut, ale cărei roade le-am încorporat în trupul şi în fiinţa noastră, a cărei limbă o vorbim şi a cărei istorie ne defineşte – că o vrem sau nu – este primul element din identitatea noastră. Tocmai de aceea mă revoltă să aud că ne denigrăm ţara, căci astfel nu facem decât să ne denigrăm pe noi înşine! Aşadar, iubesc România pentru că mă iubesc pe mine, ca român – sau mai curând ca româncă…
● Distanţa îţi dă perspectivă, iar perspectiva îţi dă o privire de ansamblu, nu stai cu nasul în ghidon să te sperii de cel mai mic obstacol şi să nu mai vezi pădurea din cauza uscăturilor dintre copaci.
● Noi, românii, pentru varii motive, avem o „cârcoteală” înnăscută şi o bolnăvicioasă suspiciune de care trebuie să ne descotorosim sau, mai curând, pe care trebuie să le controlăm, căci nu ne mai aduc niciun folos într-o lume deschisă, dimpotrivă, ne trag în jos.
● Am avut nevoie de suspiciune şi de abilitatea noastră de a căuta cusur în toate, cât eram un popor fărâmiţat, care a supravieţuit în trei principate mici, dominate de cele trei mari imperii care au încercat să ne înghită – atunci suspiciunea ne-a salvat şi ne-a ţinut în viaţă. Dar acum această trăsătură ne împiedică să progresăm, ne ţine pe loc şi ne lasă pradă manipulării din partea oricărui tâlhar care bagă spaima în noi ca să ne fure mai bine – exact asta se întâmplă în politica noastră!
„Cred că străinii au o seninătate care ne lipseşte încă, astfel ei pot vedea frumosul, ce e bun în oameni şi situaţii, ei contemplează mai întâi partea plină a paharului şi abia după aceea se gândesc cum să umple şi ce este gol…“
Sandra Pralong
● O lume deschisă este bazată pe încredere şi pe integritate – adică pe abilitatea de acorda credit de bună-credinţă celorlalţi şi de te a ţine de cuvântul dat. Ori noi exact aici dăm greş, suntem cinici şi suspectăm pe toată lumea că ne fură, de aceea încercăm să îi fentăm noi primii, ca să nu fim fraieriţi… (scuzaţi-mi „engleza”). De aceea trăim într-o lume haotică, neaşezată.
● Salvarea nu poate veni din afară, ci de la fiecare dintre noi, mai mult, dinlăuntrul nostru – ea vine de la abilitatea noastră de a ne înfrânge primul impuls, atavic, de neîncredere, vine din abilitatea de a ne controla instinctul de a critica mereu şi a privi doar partea goală a paharului, vine din acordarea încrederii inclusiv celor pe care nu îi cunoaştem şi care, da, ne pot înşela, dar nu o vor face căci sunt şi ei la fel de speriaţi ca noi de viaţă şi se vor bucura că cineva le permite astfel să scoată ce-i mai bun din ei, nu să dea tot timpul doar ce e urât şi rău, etc…
● Raed Arafat se întreabă, în carte, de ce românii pot să dea ce e mai bun din ei atunci când sunt în străinătate şi nu o fac întotdeauna când sunt la ei în ţară. Cred că răspunsul depinde de disciplină şi autocontrolul fiecăruia din noi: în loc să ne lăsăm influenţaţi de ce e rău în jur, trebuie să devenim, fiecare dintre noi, acele fiinţe suverane care impunem – şi în primul rând care ne impunem nouă, către noi înşine – să trăim conform cu acele valori după care tânjim şi care vor face din ţara noastră una în care chiar merită să trăieşti!
Altă soluţie nu există – trebuie să întruchipăm aceste valori. Cu cât mai mulţi suntem cei care trăim – cu orice risc – o viaţă suverană, o viaţă a valorilor, cu atât mai rapidă va fi transformarea României.
„Nu doar că vom vedea România «cu ochii unui străin» dar o vom transforma într-o «Ţară ca afară», vorba lui Vunk, atunci când ne vom însuşi valorile pe care se bazează civilizaţia căreia îi invidiem atât de tare progresul încât ne părăsim ţara cu sutele de mii ca să trăim departe, într-o lume în care să ne bucurăm de respect, în care meritele să ne fie recunoscute şi în care să ne putem aşeza şi dezvolta în linişte“.
Sandra Pralong
● Mulţi dintre coautorii din carte au avut la început experienţe foarte neplăcute, au fost minţiţi, furaţi, înşelaţi când au ajuns în România şi, totuşi, ceva i-a atras, au fost curioşi să exploreze mai departe relaţia cu această ţară sau cu o fiinţă care reprezenta pentru ei acea ţară.
● Majoritatea mărturiilor din carte sunt adevărate poveşti de dragoste, chiar dacă nu întotdeauna potretul fiinţei iubite – sau a locului sau a meseriei – este făcut în mod explicit… Asta nu le împiedică criticile aduse la adresa noastră – şi nu puţine! -, dar ele sunt făcute cu multă dragoste şi astfel le luăm în seamă şi ne ajută să progresăm.
● Unii coautori au acceptat să scrie imediat şi chiar mi-au mulţumit pentru această oportunitate de a-şi pune ordine în gânduri. Pe alţii, din lipsa lor de timp, i-am convins doar după multe, multe insistenţe. Vă mărturisesc că am o strategie care nu a dat greş niciodată: când îmi doresc ceva cu tărie, devin atât de persistentă (evident, cu maniere şi multă delicateţe) încât celălalt face ce-l rog doar ca să scape de mine… Aşa a fost şi cu vreo două cazuri din carte.
● În fiecare text mă regăsesc un pic, dar fiind întâi româncă, şi doar prin „adopţie” şi educaţie „elveţiancă” sau „americancă”, mă identific cu România ca fiind patria mea, nu ca fiind o ţară străină.
Cine este Sandra Pralong
Născută la Bucureşti şi crescută în Elveţia şi Statele Unite ale Americii, Sandra Pralong (Budiş pe numele de fată) are un doctorat în ştiinţe politice, obţinut la Institut de Sciences Politiques din Paris, a absolvit HEC în Elveţia şi are două diplome de master, una în drept internaţional şi diplomaţie, la Fletcher School of Law and Diplomacy, Boston, şi una în filosofie politică, la Columbia University din New York.
A predat economie în Africa de Vest şi Ştiinţe Politice la New York şi Bucureşti şi a scris, în ţară şi în străinătate, despre etică, societatea civilă şi dezvoltare economică. S-a întors în România la începutul anului 1990, unde a pus bazele Fundaţiei Soros pentru o Societate Deschisă în România şi Moldova. În ’89, înainte de a reveni în ţară, Sandra Pralong trăia la New York, unde era cel mai tânăr director al saptămânalului Newsweek, responsabilă pentru promovarea revistei în America de Nord.
În anii 1990, de la Bucureşti, colaborează cu CNN şi contribuie la deschiderea canalului de televiziune faţă de jurnaliştii din Europa Centrală şi de Est. În 1994 pune pe picioare, la Praga, o agenţie de ştiri video în parteneriat cu televiziunile publice din Europa Centrală. Revine în România în 1998, pentru a deveni consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, responsabilă pentru relaţia cu românii de pretutindeni şi comunicarea internaţională, iar în 2000 creează, la Bucureşti, Synergy Communications.
INFO
Printre autorii ale căror texte apar în volumul „Mai români decât românii?” se numără fondatorul SMURD Raed Arafat, preşedintele Raiffeisein Bank România, Steven van Groningen, Jakob Hausmann (proprietarul şi bucătarul-şef al restaurantului Mica Elveţie din Bucureşti), Yuexia Lushi Liu (doctor, medicină chineză), Serge Gonvers (Audiconsult), Alessandro Amato (Gucci, Cellini), Peter Hurley (fondator Festivalul de la Săpânţa), Jean Valvis (Aqua Carpatica), Paulin Frank Nucea (artist), Robbert Peter Oostveen (doctor oncolog şi arhitect), Leslie Hawke (OvidiuRo – Fiecare Copil în Grădiniţă).
În carte mai apar numele autorilor Roberto Musneci (ex-CEO Glaxo, în prezent Şerban&Musneci Associates), Joaquin Bonilla (Wunderman România), Sapta Sheel (expert în Management), Don Lothrop (investitor), Wajiha Haris (preşedinte fondator al Fundaţiei Scheherazade), Irina Budrina (expert în comunicare inteculturală), Nicolas Triboi (atelierul de peisagistică „Foaie Verde”), Sandra Gătejeanu-Gheorghe (şef de protocol, Casa Regală a României).
Foto: sandrapralong.eu
