Sandrine Bonnaire vine în acest weekend în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/sandrine-bonnaire-vine-in-acest-weekend-in-bucuresti/

Spectatorii o vor întâlni la Bucureşti pe una dintre cele mai cunoscute actriţe franceze, Sandrine Bonnaire, vor savura delicii indiene după proiecţia The Lunchbox, se vor întoarce la epoca lui E.T , ghidaţi de un expert în efecte speciale.

Un articol de Andrada Văsii|25 octombrie 2013

Spectatorii o vor întâlni la București pe una dintre cele mai cunoscute actrițe franceze, Sandrine Bonnaire, vor savura delicii indiene după proiecția The Lunchbox, se vor întoarce la epoca lui E.T , ghidați de un expert în efecte speciale, și vor avea parte de un film surpriză la Les Films de Cannes à Bucarest.

După deschiderea simultană de vineri, de la Cinema Studio și CinemaPRO, în prezența regizorului premiat pentru regie la Cannes cu Heli, Amat Escalante, weekend-ul continuă la Les Films de Cannes à Bucarest cu filme și evenimente de neratat.

Astăzi, de la 14.00, în cadrul Retrospectivei Maurice Pialat, va rula un documentar despre celebrul regizor, Maurice Pialat, L’amour existe, de Jean-Pierre Devillers și Anne-Marie Faux, urmat de celebrul À nos amours (1983), filmul lui Maurice Pialat care a lansat cariera lui Sandrine Bonnaire,  premiat cu César pentru cel mai bun film în 1984, și de o discuție la care vor lua parte Sylvie Pialat, Sandrine Bonnaire și Nick James, redactorul șef „Sight & Sound”.

Moderator va fi scenaristul și regizorul Răzvan Rădulescu, un admirator al creației lui Maurice Pialat. Alte trei filme regizate de Pialat pot vizionate în acest weekend: Police (1985), Loulou (1980) și Le Garçu (1995), toate cu Gérard Depardieu în rolul principal masculin.

Sandrine Bonnaire şi invitaţi speciali la Les Films de Cannes à Bucarest

Seara, spectatorii o pot întâlni pe Sandrine Bonnaire la proiecția propriului ei film, J’enrage de son absence (Cinema Elvira Popescu, 20.30), primul lungmetraj de ficțiune din cariera sa, cu William Hurt și Alexandra Lamy în rolurile principale. În acest weekend, va lua parte  la evenimente și Thierry Frémaux, delegatul general al Festivalului de la Cannes.

Din Franța vine cu Sandrine Bonnaire și Christophe Paou, actor principal în controversatul L’Inconnu du lac (r. Alain Guiraudie), filmul distins cu Premiul de regie Un Certain Regard și cu trofeul independent dedicat producțiilor cu tematică gay, Queer Palm. Filmul a făcut vâlvă la Cannes, din cauza scenelor explicite de sex. Actorul va fi prezent la proiecții și va sta de vorbă cu publicul sâmbătă, de la 18.30, la CinemaPRO, și duminică, de la 20.00, la Cinema Elvira Popescu.

Citiţi şi: Sandrine Bonnaire vine la București să-și prezinte noul film

Ca în fiecare an, în programul Les Films de Cannes à Bucarest există un film-surpriză, duminică, de la ora 16.00, la CinemaPRO. Surpriza va fi dezvăluită doar cu puțin timp înainte de începerea proiecției.

Sandrine Bonnaire les films

Sandrine Bonnaire va fi prezentă la Les Films de Cannes à Bucarest

Copiii, părinții și adolescenții pot savura unul dintre filmele care au marcat  generații întregi de spectatori și cineaști, E.T. Extraterestrul, duminică, de la 13.30, la Cinema Studio.

Despre filmul lui Steven Spielberg, care a bătut recordul la încasări în 1982, și despre cum au evoluat efectele din anii 80 până în epoca digitalului va vorbi Jor Van Kline, coordonator de efecte speciale la numeroase producții hollywoodiene produse de MGM, 20th Century Fox, Disney, Paramount, Universal sau Columbia Pictures. A lucrat inclusiv cu Steven Spielberg, iar printre producțiile recente pe care le semnează, pe partea de efecte speciale, se numără Waterworld. Intrarea este liberă.

Un moment delicios, alături de întâlnirea cu Sandrine Bonnairela propriu, va fi proiecția lui The Lunchbox, de Ritesh Batra, filmul care a încântat audiența secțiunii Semaine de la Critique și a obținut Premiul Publicului. Povestea de dragoste din Mumbai are legătură cu mâncarea și cu serviciul impecabil de livrare numit dabbawallah, vechi de 120 de ani.

În rolul principal, vedeta bollywoodiană Irrfan Khan. Proiecția de duminică, de la 15.30, de la Elvira Popescu, va introdusă de Krishan George, proprietarul restaurantului cu specific indian Barka Saffron. La final, pe spectatori îi așteaptă o mică surpriză culinară cu bunătăți tradiționale indiene, pregătite de Barka Saffron.

De neratat, alături de întâlnirea cu Sandrine Bonnairesunt proiecțiile fimelor proaspăt aduse de la Cannes, care vor rula în premieră în România: Inside Llewyn Davis, al fraților Coen, distins cu Marele Premiu, Fruitvale Station, de Ryan Coogler, câștigătorul Marelui Premiu la Sundance și al Premiului de debut Un Certain Regard, Le passé, de Asghar Farhadi, propunerea Iranului la Oscar și filmul care i-a adus premiul de interpretare la Cannes actriței Bérénice Bejo; Jimmy P. (Psychotherapy of a Plains Indian), de Arnaud Desplechin, cu Benicio del Toro și Mathieu Amalric pe afiș, și Nebraska, în regia lui Alexander Payne, pentru care actorul Bruce Dern a câștigat Premiul de interpretare la Cannes 2013.

Info:

Peste 60 de filme rulează, între 25 și 31 octombrie, la CinemaPRO, Studio și Elvira Popescu. 20 dintre acestea au fost proiectate anul acesta la Festivalul de la Cannes, iar 13 dintre ele au câștigat premii importante, inclusiv Palme d’Or, Marele Premiu, Premiul pentru regie, scenariu, interpretare, Premiul Juriului.

Majoritatea vor fi vizionate în premieră în România.

Foto cu Sandrine Bonnaire: Cinemagia, Les Films de Cannes a Bucarest

03
/09
/14

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

03
/09
/14

Actorul Benicio del Toro va fi recompensat cu premiul Donostia pentru întreaga carieră la cea de-a 62-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian (19 - 27 septembrie), au anunţat marţi organizatorii evenimentului.

02
/09
/14

Regizorul german de origine turcă Fatih Akin a fost amenințat cu moartea de ultranaționaliștii turci după realizarea filmului "The Cut", ce tratează genocidul armean din 1915, peliculă ce a fost proiectată la Mostra de la Veneția, potrivit declarațiilor cineastului,informează lefigaro.fr.

02
/09
/14

Actorul american Al Pacino a impresionat, sâmbătă seară, la cea de-a 71-a ediţie a Mostrei de la Veneţia, unde proiecţia a două filme ale sale, dintre care unul inclus în competiţie, i-a oferit ocazia de a evoca subiecte intime: meseria de actor, tinereţea şi momentele dificile din viaţa sa.

02
/09
/14

Festivalul de teatru pentru liceeni Ideo Ideis s-a încheiat săptămâna trecută, la Alexandria. Anul acesta, juriul (din care au făcut parte actorii Marius Manole, Andi Vasluianu, Vlad Zamfirescu și Medeea Marinescu) n-a mai oferit premii, ci „experiențe”.

02
/09
/14

Docuart Fest, festivalul de film documentar românesc, aflat la cea de-a treia ediție, și-a ales filmele participante care vor fi proiectate și jurizate în perioada de desfășurare a evenimentului, 1-5 octombrie.

01
/09
/14

CRONICĂ DE FILM. „The Expendables 3: Eroi de sacrificiu” urmează aceeași rețetă simplistă – multă cafteală - din primele două producții ale seriei. Și mizează pe noi nume celebre de interpreți ai unor foști eroi de filme de acțiune, pentru ca aceștia să arate că încă mai pot și pentru a stimula nostalgiile publicului.

01
/09
/14

În această noapte, de la ora 23.50, Filmul de artă de la TVR 2 vă aduce animaţia nominalizată la Oscar în 2004, LES TRIPLETTES DE BELLEVILLE / Tripletele din Belleville, un film în regia lui Sylvain Chomet, care s-a bucurat de enorm succes, atât la public, cât la criticii de specialitate.

31
/08
/14

Prestaţiile sale reuşite în ultimii ani pe marele ecran i-au adus premii naţionale şi internaţionale şi au făcut cinste cinematografiei româneşti. Luminiţa Gheorghiu, născută pe 1 septembrie 1949, vorbeşte despre viaţa rampei şi a ecranului, despre împliniri şi neîmpliniri.

31
/08
/14

Filmul "Occupation in 26 Pictures", un film cult din spaţiul ex-iugoslav, a fost prezentat, sâmbătă seară, în închiderea Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară din Portul Cetate, după care participanţii la festival au dansat pe ritmurile tarafului-fanfară Mambo Siria.

30
/08
/14

Televiziunea culturală europeană ARTE a lansat un site dedicat celor pasionaţi de cinematografie, pe care pot fi vizionate filme, scurtmetraje şi emisiuni despre pelicule, potrivit broadbandtvnews.com.

29
/08
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara vor fi recompensaţi cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.