Dan Piţa, regizor: „Niciodată nu termini cu ambiţiile“
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-pita-regizor-niciodata-nu-termini-cu-ambitiile/

Dan Piţa şi-a pus amprenta inconfundabilă pe nenumărate filme de referinţă ale cinematografului românesc. Cel mai recent exemplu este filmul său “Kyra Kyralina”, după Panait Istrati şi un scenariu de Ioan Grigorescu, a cărui premieră are loc pe 5 septembrie la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

Un articol de Loreta Popa|3 Septembrie 2014

Loreta Popa: Povestea Kyrei Kyralina este una romantică, plină de aventuri şi de un farmec aparte, dar şi tragică. Panait Istrati este greu de ecranizat, lumea pe care a descris-o el este însă cât se poate de reală. A fost greu să readuceţi pe ecran lumea Brăilei de acum 100 de ani? S-a schimbat ceva atunci până acum?

Dan Piţa: Nu s-a schimbat prea mult lumea pe care o descrie Panait Istrati. Ce a descris el încă există, chiar dacă nu într-atât de vizibil. Oamenii trăiesc vieţi asemănătoare şi astăzi. Panait Istrati a avut o tinereţe aventuroasă, marcată de numeroase călătorii în ţară şi în străinătate, în special în zona Mediteranei, călătorii care mai târziu au fost sursa de inspiraţie pentru scrierile sale.

Cunoaşterea vieţii precare a celor umili a fost o şansă. Tot ce scrie Istrati pare nou, pare încă nescris de nimeni. Din punctul acesta de vedere este un scriitor foarte original. Ceea ce atrage la el este frumuseţea morală a oamenilor şi mai ales a femeilor. Parcursul existenţei lui Panait Istrati a fost o aventură extraordinară.

Brăila este un oraş plin de verdeaţă, de flori. E şi Dunărea care spală, curăţă tot, ca şi cum toate mizeriile pot fi igienizate de bătrânul fluviu. Dunărea este o zeitate care mereu înghite suflete şi care cere mereu jertfe. Asta a înţeles Panait Istrati. El are câteva idei care-mi plac foarte mult: “Când eşti prea mândru în viaţă eşti pedepsit că nu faci pe nimeni fericit“.

“În ziua în care nu mai ai nimic de dat, eşti uscat precum smochina care stă trufaşă în vârful pomului, de unde nicio mână nu o poate culege, de unde nici gura nu o poate mânca, atunci e coaptă şi se usucă, se împietreşte şi moare contemplând cerul!” Obsesia lui era să fie generos şi să-i răsplătească sufleteşte pe toţi, nu neapărat material.

Ştiu că scenariul a fost scris iniţial de Ioan Grigorescu…

Da. Scenariul iniţial i-a aparţinut lui Ioan Grigorescu, dar l-am adaptat în manieră liberă revenind la Panait Istrati de fiecare dată. Cred că am păstrat şi spiritul unuia şi spiritul celuilalt. Una din temele principale pe care Istrati le abordează în scrierile lui este cea a familiei destrămate. Sigur că e un scriitor de limbă franceză, dar e tradus la noi şi foarte cunoscut.

Lumea pe care el o descrie este cea din zona Dunării. Pentru el, Dunărea este un reper important în tot ce a scris, şi lumea care există în limitele acestui fluviu. Evident că se pot face multe filme din literatura lui Istrati. Am ales numai întâmplările din Brăila, dar el a umblat în toată lumea, tot ce înseamnă Asia Mică, Turcia, Istanbul, Beirut. A călătorit mult în Mediterana, nu se putea face un film despre lumea pe care a cunoscut-o şi a văzut-o el, este un univers specific lui Panait Istrati.

El vede lumea aşa cum numai el o poate vedea. Cu timpul a fost comparat cu Gorki, un scriitor mare, genial. Comparaţia asta cred că-l caracterizează şi l-a obsedat tot timpul. Era un foarte bun prieten al lui Nikos Kazantzakis, un alt scriitor balcanic, care aduce în prim-plan viaţa chinuită a oamenilor, a femeilor din familiile copiilor schilodiţi sufleteşte. Acest personaj, Dragomir, care este în scrierile lui şi în filmul pe care l-am făcut, este obsedat de a-şi regăsi familia după lungi, triste şi absurde peregrinări. Nu sunt întâmplări autobiografice, dar sunt oricum din zona lui, a oamenilor amărâţi şi obidiţi.

Aţi lucrat mult la acest proiect, evident din dorinţa ca el să iasă perfect. Aţi avut un volum mare de lucru, sunt convinsă. Au durat mult filmările?

La «Kyra Kyralina», am avut un volum mare de lucru, mai ales că este vorba despre un film de epocă, de început de secol. E o distribuţie destul de numeroasă, cu actori de toate vârstele. Producătorul este Castel Film, prin Vlad Păunescu, de care mă leagă o prietenie de aproape 35 de ani. Am făcut multe filme împreună şi sper ca şi acesta să fie unul interesant, cu tot ce poate să placă spectatorului din ziua de astăzi. Filmările au durat cam 25 de zile. A urmat perioada de finisaj, montaj, postsincron.

Dan Pita

Regizorul Dan Piţa, pe platourile de filmare

Vi s-a întâmplat să obosiţi?

E normal să oboseşti la un moment dat, dar uneori oboseala e benefică. Nu poţi să alergi tot timpul, te mai opreşti… E benefică oboseala de după muncă a luptătorului, a alergătorului de cursă lungă. E bine ca această oboseală să vină din când în când şi apoi să o iei de la capăt cu forţe noi.

Niciodată nu termini cu ambiţiile. Nu cred că poţi să termini. Cine spune asta ori nu are ce să spună, ori se înşală. Trecerea timpului nu a acţionat în vreun fel asupra viziunii mele regizorale. Mă simt la fel de la început şi de proaspăt în faţa fiecărui proiect. Orice proiect pe care îl pornesc pentru mine este o necunoscută în primă fază. Apoi, prin emoţie şi prin muncă se apropie cât mai mult de mine.

Venind vorba despre actori, aţi reuşit să echilibraţi balanţa între cei tineri, fără prea multă experienţă, şi cei consacraţi?

Eu cred că am reuşit. Am făcut multe teste, multe probe, am văzut foarte mulţi actori. Aici m-a ajutat şi directorul de casting, doamna Floriela Grapini. Mă consult de fiecare dată cu creatorul de costume, Oana Păunescu în cazul acesta, care face nişte costume extrem de personalizate, ce caracterizează fiecare personaj, îl decupează şi-l aşază într-o anumită zonă. Iuliana Cîrstea, interpreta Kiralinei, e la prima ei apariţie în film.

Mama, Iuliana Dumitru, este tot la debut. Puştiul, Dragomir tânăr, Ştefan Iancu, la fel. Corneliu Ulici a debutat cu mine la “Ceva bun de la viaţă”. Am mână bună la debuturi. Claudiu Bleonţ şi Mircea Diaconu au debutat cu mine. Mircea Rusu are un rol important, la fel Constantin Florescu. Despre Florin Zamfirescu ce să mai spun… În distribuţia de tineri şi de necunoscuţi am împănat ca nişte piloni de rezistenţă actori consacraţi.

Vreau să le mulţumesc pentru efortul depus tuturor actorilor, de la Ștefan Iancu, Andrei Runcanu, Ovidiu Niculescu, Andras Demeter, Ovidiu Ghiniţă, Titus Scurt, până la Mihai Răducu şi Alexandru Ungur, dar şi producătorului Vlad Păunescu, lui Adrian Enescu, care a compus muzica, operatorului de imagine Dan Alexandru, editorului de film Cristina Ionescu, Florielei Grapini de la Casting, directorului de producţie Dan Toader, Oanei Păunescu, costume, lui Cătălin Rusu, Daniela Busoiu de la makeup, lui Dan Bărcuţean, Ion Mihalache, dar şi echipei de la sunet, lui Dobre Daniel, Alexandru Dumitru, Marius Emil Stănescu şi Florin Tăbăcaru, şi Alinei David, line producer.

Ce contează cel mai mult pentru un regizor?

În raport cu viaţa, ar fi multe de spus despre ce contează pentru un regizor, dar în raport cu filmul pot să vă spun că îmi doresc să fiu sănătos, să-mi duc gândurile până la capăt şi ceea ce spune filmul la care lucrez acum să mă reprezinte şi să placă şi publicului, dar şi celor care iubesc filmul.

Nicio zi nu seamănă cu alta. Pe platoul de filmare niciodată nu găseşti lucrurile exact cum ţi le-ai imaginat, dar trebuie să ai curajul să intervii, pentru ca filmul să nu plece în altă direcţie. Atunci te sfătuieşti cu cei mai importanţi colaboratori din echipă, cu operatorul, scenograful, inginerul de sunet, şi nu în ultimul rând cu actorul. E esenţial, e nevoie de o osmoză.

Iar actorul trebuie să se simtă implicat, altfel e o mobilă. Nu văd filmul fără actori. Am obiceiul să cutreier teatrele din ţară şi să descopăr actori necunoscuţi. Au fost situaţii când am apelat la teatre aproape anonime, pentru actori de care nu ştia nimeni, dar care erau adevăraţi profesionişti. Cu actorii trebuie să ai o relaţie bazată pe încredere, să recurgi la tot felul de metode care să-i ajute. Dacă nu-i iubeşti şi respecţi, dacă nu le oferi toată atenţia ta, nu faci nimic, nu-ţi devine aliat. Iar actorul trebuie să fie convins că el singur face personajul, că tu îi dai doar un start.

Dacă ar fi trăit, credeţi că i-ar fi plăcut filmul dumneavoastră lui Panait Istrati?

E complicat. El era foarte atras de cinema, dar nu ştiu, pentru că în literatură lucrurile se comunică într-un fel spre public, iar filmul poate să aibă o oră sau două şi nu poţi pune totul acolo. Anumite lucruri se pot face în aşa fel încât să creezi emoţia pe care o are literatura lui Panait Istrati. E foarte multă emoţie ce scrie el, nu e atât tehnică literară ce scrie el, cât emoţie şi viaţă trăită.

Credeţi în prietenie? Dar în destin?

Prietenia este baza armoniei sociale, nu se poate fără ea. Panait Istrati chiar avea morbul prieteniei. E ca un fel de boală, era extraordinar de posesiv. Credea că numai el trebuie să fie prieten cu respectivii oameni. Dacă nu crezi în prietenie înseamnă că nu crezi în oameni.

Mai toţi colaboratorii mei mi-au devenit prieteni şi fără să existe o armonie colegială şi prietenească nu se poate. Cred în destin, dar mi-ar fi foarte greu să explic. Nu e un moment, ci un lanţ întreg de întâmplări ce îţi modifică sau îţi accentuează destinul. Nu cred că timpul modifică structura intimă a omului. Rămân surprins şi acum că atunci când fac un film mă comport ca şi cum ar fi primul.

Aţi avut temeri înaintea unui proiect?

Nu mai ajunge să faci un film bun în ziua de astăzi, exigenţa publicului este atât de mare încât trebuie să faci un film excepţional. Esenţa este să dai unui film ceva care să-l scoată din obişnuit, să aibă o atracţie pe care altele nu o au. De aceea m-am hotărât să fac “Kyra Kyralina”. Poate să-ţi placă un scenariu, să fie interesant, bine scris, dar până nu ai ingredientele necesare e greu să te apuci.

Nu ai actori, nu ai descoperit locurile potrivite şi toată seria de elemente care construiesc filmul. Abia după ce te asiguri că ai toate aceste lucruri spui da unui subiect. Ai în primul rând o teamă, eşti pus în faţa unui pariu care depinde de tine, dar într-o mare măsură de restul, de ceilalţi, de bani, de echipă, de actori, de un monteur bun, de un inginer de sunet.

Ce înseamnă pământul românesc pentru dumneavoastră?

Este o întrebare care mi se potriveşte şi e normal să mi se pună, dar eu, spre deosebire de alţii, am o foarte bună părere despre zona în care locuim noi, românii. Dacă vorbim numai de natură, e atât de generoasă, atât de maternală, ca o mamă care tot timpul are grijă de fii, de nepoţi, de tot ce înseamnă viaţa socială, viaţă laică. Suntem un popor de oameni creştini şi cred că e cel mai important, credinţa noastră în Dumnezeu şi ceea ce a hărăzit cerul să fim, Cel de Sus. Din ecuaţia asta este greu să ieşi.

S-a schimbat regizorul Dan Piţa de-a lungul timpului?

Nu m-am schimbat, poate doar în mintea unor critici. Am aceeaşi relaţie cu lumea filmului şi cu viaţa ca întotdeauna. Am rămas aproape de oameni, nu m-am băgat în politică, cred că adevărul trebuie arătat oricine ar fi la putere.

INFO

Din filmografia maestrului Dan Piţa amintim: „Nunta de piatră”, „Duhul aurului” (împreună cu Mircea Veroiu), „Filip cel bun”, „Tănase Scatiu”, „Bietul Ioanide”, „Noiembrie, ultimul bal”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, „Concurs”, „Faleze de nisip”, „Dreptate în lanţuri”, „Pas în doi”, „Rochia albă de dantelă”, „Pepe şi Fifi“, “Ceva bun de la viaţă”.

Foto cu Dan Pita – Castel Film

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

14
/01
/19

Aflat la cea de-a 5-a ediție, Oscar Weekend aduce la Cinema Elvire Popesco cele mai titrate filme ale anului 2018, propuse sau aflate în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină”.

09
/01
/19

Folosirea tot mai numeroaselor servicii de streaming pare să înlocuiască încet dar sigur mersul la cinema. O platformă ca Netflix a devenit cunoscută în special pentru seriale. Însă există câteva site-uri unde cinefilii pot să vadă filme de artă, vechi sau noi, la un preţ accesibil.

07
/01
/19

Filmele biografice „Green Book” şi „Bohemian Rhapsody” şi drama „Roma” au fost marile câştigătoare la cea de-a 76-a ediţie a galei Globurilor de Aur, care a avut loc duminică seară la Los Angeles.

06
/01
/19

PREVIEW Anul 2019 se anunță promițător pentru cinematografia română. Cele mai așteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu, cu o potențială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieși în săli și „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

21
/12
/18

Primul week-end din 2019 aduce pe marile ecrane din România o nouă producție Columbia Pictures: “Holmes & Watson” – o comedie de aventuri, probabil cel mai amuzant film de până acum despre celebrul detectiv și asistentul său. Cei nerăbdători îl vor putea urmări, în avanpremieră, încă din 28 decembrie 2018.

20
/12
/18

Jason Momoa aduce pacea între lumea de la suprafaţă şi regatul celor şapte mări în ,,Aquaman”, alături de Amber Heard, Willem Dafoe, Nicole Kidman şi Dolph Lungdren, într-un un nou film din seria universului DC, care va putea fi vizionat de vineri, 21 decembrie, în 3D, IMAX 3D, Dolby Atmos şi 4DX.  

20
/12
/18

Ce merită să păstreze memoria cinefilă și istoria cinema-ului din anul 2018? Am făcut o listă, inevitabil subiectivă, a celor mai ambițioase și mai reușite filme văzute în acest an. Filme de mari autori: de la Lars von Trier, Alfonso Cuarón sau Steven Spielberg, până la Chang-dong Lee sau Hirokazu Koreeda.

20
/12
/18

Trofeul NexT 2018 a revenit scurtmetrajului Hector Malot: Ultima zi din an, regizat de Jacqueline Lentzou, în timp ce Premiul „Cristian Nemescu” pentru Cea mai bună regie a mers către regizorul Diogo Baldaia, pentru filmul Miraj, fraților.

19
/12
/18

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care și-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiției), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambițios, deopotrivă amuzant, grav și inconfortabil.

Page 1 of 22612345...102030...Last »