Săptămânile încep cu Documentary Mondays
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamanile-incep-cu-documentary-mondays/

Se dă startul unei noi ediţii Documentary Mondays, cel mai vechi şi popular program al Centrului Ceh. Primăvara aceasta începe cu cinci documentare unul şi unul, iar prima proiecţie are loc luni, 8 aprilie 2019, cu documentarul Photon.

Un articol de Petre Ivan|2 aprilie 2019

Centrul Ceh vă invită la tradiționalul eveniment, Documentary Mondays, cu care v-a obişnuit de peste 10 ani, în fiecare zi de luni, de pe 8 aprilie până pe 13 mai, de la ora 20:00. Subiectele proiecțiilor vor fi variate, pentru toate gusturile, documentarele abordând teme de gândire actuale ce invită la reflecţie, dezbătute frecvent în societatea contemporană, cum ar fi, în linii largi, ştiinţa, arta, arhitectura sau problemele socio-politice.

Photon (r. Norman Leto, 2017) deschide seria, fiind cel mai vizitat documentar proiectat în primăvara lui 2018. Pregătiți-vă pentru o supraîncărcare senzorială de proporții epice. Nimic mai puțin decât istoria universului, formarea stelelor și a planetelor, originile materiei și descurajantul viitor post-uman care zace înaintea noastră – toate sunt explorate în această experiență cinematografică năucitoare.

Soviet Hippies (r. Terje Toomistu, 2017), documentarul favorit al publicului din seria de toamnă 2018, merge pe urmele mișcării hippie de dincolo de Cortina de Fier. În contextul regimului totalitar din URSS-ul anilor ’70, un grup de nonconformiști își crează propriul sistem al libertății. Mulți ani mai târziu, oamenii încă se adună în Moscova pentru a comemora nefericitul eveniment din 1 iunie 1971, când mii de hipioți au fost arestați de KGB.

Filmul Eisenberger – Art Must Be Beautiful as the Frog Says to the Fly (r. Hercli Bundi, 2018) prezintă viața artistului austriac Christian Eisenberger, a cărui operă este formată din peste 45,000 de lucrări, reprezentate în medii foarte diverse, de la pictură şi sculptură la artă stradală, video şi performance. Într-o lume în care este din ce în ce mai greu să obții recunoaștere ca artist, semnificația artei este pusă sub semnul întrebării.

Circus Rwanda (r. Michal Varga, 2018) reliefează diferențele socio-culturale dintre europeni și africani prin povestea a două grupuri de circari, din Cehia și Rwanda, cu diferențele și similitudinile care le caracterizează. De asemenea, eliminarea tensiunilor rasiale este un subiect prezent în documentar, care urmăreşte relaţia dintre Eliseé, supravieţuitor al genocidului rwandez si acrobat, şi cehul Rosta Novák, ce conduce un grup de circari în Praga. Regizorul filmului, Michal Varga, va fi prezent la proiecţie pentru o sesiune Q&A.

Palace of the People (r. Georgi Bogdanov, Boris Missirkov, 2018) spune povestea celor mai relevante cinci clădiri socialiste aflate în ţări ale fostului bloc sovietic: Palatul Național al Culturii din Sofia, Universitatea de Stat din Moscova, Palatul Parlamentului din București, Palatul Serbiei din Belgrad și Palatul Republicii din Berlin. Fiecare dintre ele este cea mai înaltă, cea mai întinsă ca suprafață, are cel mai mare ceas de pe Pământ, sau cea mai avansată tehnologie a timpurilor sale, iar în prezent, foștii sau actualii directori şi angajaţi, alături de arhitecţi, intră în culisele poveştilor din spatele acestor clădiri.

Sunteţi aşteptaţi, ca de obicei, cu bere din partea casei de la Budweiser Budvar, iar intrarea este liberă.

Evenimentul Facebook al primei proiecții Documentary Mondays aici.

********* 

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Foto: Documentary Mondays – facebook

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.