Adevărata Sărbătoare de 1 și 2 Mai este în Parcul Titan!
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarbatoare-de-1-si-2-mai-este-in-parcul-titan/

Primăria Sectorului 3 îi invită pe cetăţenii săi la un nou program cultural dedicat Sărbătorilor de 1 şi 2 mai organizate prin Centrul Cultural Casa Artelor Sector 3. Cele două evenimente vor avea loc în ParculTitan-Parcul Artelor şi reunesc nume importante ale muzicii şi dansului românesc de diferite genuri.

Un articol de Petre Ivan|30 aprilie 2015

Vineri 1 mai, bucureştenii sunt invitaţi  la Concertul Extraordinar MAI FOLCLORIC ediția a II. Evenimentul are loc în PARCUL TITAN ( Intrarea Liviu Rebreanu), între orele orele 17,00-22,00 și se desfășoară pe scena de lângă lac.

Muzica tradițională românească este adusă în faţa publicului de azi, iar costumele, instrumentele şi dansurile din diferite regiuni ale țării vor completa spectacolul.

Concertul Extraordinar de Folclor autentic românesc este susținut de orchestra ”LĂUTARII” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros sarbatoareInvitații speciali ai spectacolului vor încânta publicul cu măiestria interpretării: Maria Ciobanu, Sofia Vicoveanca, Nicoleta Voica, Aneta Stan, Mioara Velicu, Maria Butaciu, Gheorghe Turda, Dumitru Zamfira, Gelu Voicu, Teodor Busnea, Ansamblul TRANSILVANIA din Baia Mare, director Iuliana Dâncuș.

Prezentatorul evenimentului este vedeta de televiziune Iuliana Tudor, iar coordonatorul spectacolului este cunoscuta realizatoare de programe tv Elise Stan.

A doua zi, pe 2 mai se schimbă ritmul. Astfel cei prezenţi vor avea parte de concertul MAI POP ROCK ediția a II, eveniment desfășurat între orele 18,00-22,00 tot în PARCUL TITAN, în locația binecunoscută.

Concertul va fi susținut de CONNECT-R, Elena Gheorghe, Florin Ristei&FREESTAY iar deschiderea este asigurată de formația SUPERCHILL.

Cele două evenimente sunt oferite gratuit comunității locale din sectorul 3 și finanțate de Primăria Sectorului 3. La ambele evenimente intrarea este liberă.

Conceptul programului cultural este semnat de regizoarea Alice Barb.

Foto: Sarbatoare – Centrul Cultural Casa Artelor

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).