Șase mari orchestre din Europa şi Asia în nouă concerte la RadiRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/sase-mari-orchestre-din-europa-si-asia-in-noua-concerte-la-radiro/

Între 23 septembrie şi 1 octombrie 2016 Radio România organizează ediţia a III-a a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, singurul eveniment muzical internaţional care îşi propune, din 2012, la fiecare 2 ani, să aducă în atenţie profilul unic şi excelenţa artistică a ansamblurilor simfonice radio din întreaga lume.

Un articol de Petre Ivan|4 iulie 2016

În cele 9 zile de Festival vor concerta la Sala Radio 5 ansambluri simfonice care au scris istorie în Europa și, pentru prima dată la RadiRo și la București, o orchestră din China: Orchestra Simfonică din Shenzhen.

Aceasta va deschide Festivalul, pe 23 septembrie, cu un concert care îi va avea ca soliști invitați pe pianista Zuo Zhang, premiată la Queen Elizabeth Competition în 2013, considerată astăzi în topul soliștilor internaționali, și pe violonistul român Gabriel Croitoru, care cântă pe celebra vioară Guarneri del Gesù, ce i-a aparținut lui George Enescu.

Va urca pe scena Festivalului Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, care susține în fiecare an concertul oferit cu prilejul decernării Premiului Nobel pentru Pace de la Oslo.

Publicul din România va avea bucuria de a asculta live Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Germania, care, sub conducerea dirijorului Kristjan Järvi, prezintă programe de o spectaculoasă diversitate, la granița între diferite genuri muzicale. Kristjan Järvi va fi director de onoare al Festivalului RadiRo 2016, o alegere care vorbește de la sine despre intenția acestei ediții de a provoca frontierele între genurile muzicale și de a aborda un repertoriu transcultural.

Orchestra Simfonică Radio din Viena va aduce la RadiRo 2016 surpriza participării la Festival a celebrului violonist Gidon Kremer, a cărui impresionantă carieră internațională l-a condus, în 2011, la câștigarea, la Veneția, a premiului Una Vita nella Musica, considerat un echivalent al Premiului Nobel în Muzică.

BBC Concert Orchestra, sub bagheta dirijorului Barry Wordsworth, va susține concertul de închidere a Festivalului, pe 1 octombrie. Gazda evenimentului, Orchestra Națională Radio, va susține două concerte la RadiRo, pe 26 și 30 septembrie, avându-i ca protagoniști pe dirijorii Cristian Măcelaru și Leo Hussain, alături de violonistul Alexandru Tomescu și de violoncelistul Răzvan Suma, cu contribuţia Corului Academic Radio şi a Corului de Copii Radio.

Biletele la Festivalul RadiRo 2016 sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: RadiRo – radirofestival.ro

16
/12
/13

Pentru că vremea e rece şi pentru că spectatorii caută să se bucure de seri calde, de poveste, pub-ul În Pod la Historia (strada sf. Dumitru, numărul 3), îi invită la concertul susţinut de Nataly Group, vineri, pe 27 decembrie, de la ora 21.00.

16
/12
/13

În pragul sărbătorilor de iarnă, Opera Naţională Bucureşti a pregătit pentru cei mici, dar şi pentru părinţi şi bunici, un program special de evenimente dedicate Sărbătorilor de iarnă - Crăciunul copiilor.

16
/12
/13

Mai mulţi artişti, printre care mezzosoprana Oana Andra şi soprana Patricia Seymour, dar şi pianistul Alexandru Petrovici, au dat în judecată Guvernul, cerând suspendarea executării Hotărârii de Guvern din 9 octombrie prin care s-a decis fuziunea Operei cu Opereta.

14
/12
/13

Cred că deja cu toţii am început să ne facem griji pentru cadourile de Crăciun şi avem programate sesiunile de cumpărături pentru ultimele daruri de pe listă. Şi cum Crăciunul ar trebui să fie totuşi o sărbătoare a spiritului în primul rând, vă fac câteva sugestii de cadouri muzicale pe care, oferindu-le persoanelor potrivite, nu veţi da greş.

14
/12
/13

Binecunoscuta soprană Elena Mosuc este invitata Luminiţei Arvunescu la o ediţie specială a „Serii de operă” transmisă în direct în FM (97.6 şi 104.8), dar şi live audio-video pe site-ul www.romania-muzical.ro, marţi, 17 decembrie, între orele 19.30-21.00.

12
/12
/13

Jazzappella, primul quintet din România care abordează genul a cappella, le dăruiește bucureștenilor un inedit concert cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, marți, 17 decembrie, de la ora 21:00, la Teatrul Mignon.

06
/12
/13

Duminică, 8 decembrie, de la ora 20.00, Jazzappella va cânta în cafeneaua Schengen (str. Calea Victoriei nr. 21-23), în cadrul celui mai nou proiect de televiziune al Naşul TV: Muzică liberă - Live din Schengen.