Scandaloasa pledoarie pentru libertate a unui cioban român
https://www.ziarulmetropolis.ro/scandaloasa-pledoarie-pentru-libertate-a-unui-cioban-rom%c3%a2n/

Cartea “Nicolae S. Șucu. Viaţa şi aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război 1908-1918”, text stabilit de Cristina Jelescu, ediţie îngrijită de Daniel Cain, a fost publicată la editura Humanitas în anul 2017 şi este una dintre cele mai interesante lucrări referitoare la lumea din Balcani de dinainte de România Mare.

Un articol de Andrei Crăciun|5 martie 2020

De ce să citim astăzi memoriile unui cioban născut român, care a oscilat între România și Bulgaria acum mai bine de o sută de ani, într-o lume mutilată de războaiele balcanice și primul război mondial? De ce este această lectură una fundamentală pentru a înțelege timpurile noastre?

Răspunsul este așa: pentru că lumea nu a fost dintotdeauna așa cum o cunoaștem, construcția statelor naționale este exact ceea ce îi spune și numele: o construcție.

Au existat vremuri în care libertatea venea înainte de apartenența arbitrară la un stat anume. Un cioban de acum mai bine de o sută de ani o știa instinctiv: lumea nu trebuie să cunoască granițe, un om ar trebui să poată să își plimbe turmele  după pofta inimii, oamenii sunt mai importanți decât toate guvernele și toate războaiele.

Pentru că lecțiile extraordinare despre libertate le dau de obicei oamenii simpli, ca acest cioban român care nu doar că a avut ochi să vadă, dar a avut și inimă și minte să înțeleagă.

Acest cioban a tot trecut între România și Bulgaria, și invers, mânând oi, păzind cai și păzindu-și pielea, a fugit cât a putut și cum a putut de război, dar tot a trebuit să lupte (de partea bulgarilor, el fiind român) și-a supraviețuit epocii, făcând un balet scandalos din perspectiva purității ideologiilor naționaliste, însă atât de uman.

De ce, deci: pentru extraordinarea umanitate a acestui om. Un dezertor? Poate, dar pentru ce să lupte un cioban care știa că o viață are și supraviețuirea e totuși ce mai importantă avere a sa?

Iată câteva fragmente, care nu sunt reprezentative decât pentru stilul unic al acestei lucrări.

  1. I. Oameni ciudați

În Dobrogea m-am băgat cioban la un mocan, și nu știu dintr-a cui cauză nu am putut să stau mai mult de 3 săptămâni. Nu știu, mocanul a fost de vină, ori eu, că l-am părăsit și pe acesta și m-am dus la un alt arendaș, la care am stat 1 lună și am plecat și de acolo. Gemând de necaz și fără bani de cheltuială m-am dus într-un sat aproape de orășelul Mangalia, am intrat într-o cârciumă unde erau mai mulți oameni care vorbeau și se sfătuiau că de unde ar putea găsi un băiat să-l puie să păzească caii satului dimpreună cu herghelegiul lor vechi de 6 ani, și văzându-mă pe mine strein, m-au întrebat dacă vreau să mă tocmesc la dânșii ca ajutor de herghelegiul lor. Eu am răspuns că da, chiar mi-este meseria de a păzi cai. Zis și făcut. M-am tocmit, am plecat cu caii la pășune, la număr 170. În noaptea dintâi nu am văzut și priceput nimic. Dar a doua noapte am văzut pe tovarășul meu că vorbește secret și se ferește de mine cu niște oameni care aveau un port cu totul deosebit de portul nostru obișnuit, aveau căciulile mici, capetele mari, pantaloni foarte largi și strâmți jos, așa că partea de sus a pantalonilor atârna până la genunchi, ca și când ar fi băgat picioarele în niște saci.

  1. II. Din Bulgaria înapoi în România

Avea Ivan 2 fete mari, frumoase, dar ce folos! Nu vorbeau cu mine, nici eu cu ele. Mi-a dat pâine, mi-a spus să chem câinii, de care eu aveam o frică nebună și să duc oile la pășune, să le aduc seara devreme ca să le dăm fân. Am trecut înaintea oilor și le-am fluierat să vie singure după mine. Nu știu, eu nu știam să le fluieri ori oile nu știau românește, că niciuna nu a venit după mine. Am trecut în urma lor și am început să le mân ca pe porci.

M-am dus cu ele pe malul Dunării. Cam la 11 ceasuri din zi, am văzut o luntre care avea să treacă după lemne în România. Am chemat pe luntraș, i-am dat 5 lei și m-a trecut în România, că tare mi se urâse în Bulgaria într-o zi și jumătate.

  1. III. Și din România înapoi în Bulgaria

Am luat vaporul și m-am dus la Varna. Era un oraș mai frumos, așeat pe malul Mării Negre, dar tot nu-mi convenea, nu știu ce căutam. Aveam bani de cheltuială Populația, mai mult greacă și turcă, ca la Plovdiv. Am găsit și români, tot dizertori de prin Dobrogea. Erau argați și servitori pe la birturi și localuri. Am vorbit într-o noapte cu unul care mi-a spus că meseria care o caut eu o pot găsi numai în Pazargic și în jurul Pazargicului. Sunt oameni care are oi, sunt chiar și mocani care le trebuie ciobani. Am luat o trăsătură și am plecat la Pazargic.

  1. IV. Desculț prin mărăcini printre străini

Ah, rău este printre străini ca desculț prin mărăcini! Am fost și sunt bolnav greu. Cât e ziua și noaptea de mare nu vine nimeni să-mi dea vizită sau să vadă dacă sunt mort sau viu. Cel ce va mai face ca mine ca mine să se chinuiască. Stau și mă mir, mă înspăimânt singur de mine! Cum? În România având tată, mamă, frați, surori, neamuri și prieteni, fiind de națiune român, nu am stat și am răbdat să-mi fac serviciul către stat, și în Bulgaria, neavând nici mamă, nici tată, nici neamuri și neînțelegând nici limba, am făcut servici și pe câmpul de luptă patru ani. A fost un blestem ceresc sau părintesc, cred. (…) Dar… bun e Dumnezeu.

Dacă vreți să vă faceți un mare bine, citiți această carte!



24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.