„Școala femeilor vs. școala bărbaților”: șarmantul rod al cuplului Molière - Căciuleanu - Ziarul Metropolis

O premieră notabilă a acestei stagiuni la Timişoara este o colaborare între Molière şi Gigi Căciuleanu, ce abordează prin cuvinte, dansuri, muzici, gesturi şi joacă (lejeră dar semnificativă) o temă străveche şi mereu actuală: „bătălia” dintre sexe.

Un articol de Cristina Enescu Aky|30 noiembrie 2022

Deși a împlinit 400 de ani anul acesta, Molière este în continuare extrem de relevant și pentru societatea noastră contemporană. Membrii istoricei trupe a Comediei Franceze (cunoscută și drept Maison de Molière – Casa lui Molière) îl alintă încă cu numele Le Patron. De ce ne mai interesează astăzi ce are de spus acest plurivalent dramaturg și om de cultură de acum câteva secole? Simplu: în cuvintele lui Gigi Căciuleanu, care semnează regia, dramaturgia și coregrafia acestei producții, „la Molière te poate atrage… TOT, și fiecare lucru în parte. Ca la Shakespeare, Goldoni, Cargiale….: histrionismul, acuitatea cu care observă oamenii, cum îi înțelege și îi descrie, mișcarea minții din spatele îmbârligăturilor dialogurilor, dansul și greutatea cuvintelor… De aceea Molière se potrivește pentru un spectacol de teatru coregrafic.”

„Școala femeilor versus școala bărbaților” este așadar un spectacol cu dans-actori, care în concepția lui Gigi Căciuleanu „ar trebui să fie mai bine-vorbitor decât un actor și mai bine-mișcător decât un dansator. Pe ideea că vorba se poate dansa, iar mișcarea se cere cât mai bine pronunțată.” (Citatele sunt preluate din interviul pe care dans-regizorul –sic!.. de ce nu? – l-a acordat revistei aTenT a Teatrului Național timișorean, îngrijită de Codruța Popov, consultant artistic al teatrului, care semnează traducerea și adaptarea textelor lui Molière pentru acest spectacol).

Gigi Căciuleanu e un dansActor – coregraf – regizor – poet – desenator – artist de o inteligență, un umor și o expresivitate remarcabile și recognoscibile. Prin acest spectacol cred că atinge o nouă ștachetă pentru propriile producții: a co-creat textul alături de Molière, îmbogățindu-l cu valențe contemporane, a conceput mișcări, dansuri și forme de expresie corporală pline de lejeritate dar și semnificații. Pe scenă e multă mișcare, ping pong-uri de replici și corpuri, și o seriozitate ludică desprinsă parcă din lumea bufonilor de legendă, care sub masca ghidușiilor și a umorului abordau lucruri dintre cele mai substanțiale și serioase.

„Undeva, într-un spațiu atemporal, pe un teren de înfruntare (când senin, când plumburiu ori însângerat) desfășurat, ca o tablă de șah fără pătrățele, într-un climat de omniprezent și atotputernic patriarhat, unde căsătoria este Alfa și, mai ales Omega farselor existenței, două tabere se înfruntă: cea a bărbaților cu cea a femeilor…. cea a soților cu cea a nevestelor. Două școli… ale vieții. Două academii de strategie conjugală. Două curente de gândire.. nupțială.

Să fi fost oare Molière un avangardist în ceea ce privește cauza femeilor? Reflecții asupra condiției feminie traversează parcă (prezente într-un fel sau altul, într-o măsură mai mică sau mai mare) întregul teatru al demiurgului Molière….În spectacolul Școala Bărbaților versus Școala Femeilor, replici din diverse piese molièrești (nu numai din cele numite mai sus) săgetează și se întretaie, mergând adesea de la dramatic de logic (pentru protagoniști) până la absurd sau comic (pentru spectatori). (…..) O permanentă confruntare între slăbiciunile sexului reputat puternic și forța sexului așa-zis slab.”

Bine descrie Gigi Căciuleanu propriul său spectacol aici. Dar omite să spună cel puțin două lucruri: cât de creativă, ludică și interesantă e compilația sa de texte din operele lui Molière, și de asemenea cât de inteligente, provocatoare și totodată contagioase sunt hazul și dinamica acestui spectacol. Gigi Căciuleanu privește puterea și slăbiciunea ambelor jumătăți ale Căsniciei, ca un yin yang mustind de muzici, cuvinte și exprimări corporale spumoase, spectaculoase, surprinzătoare.

În poveste ne introduce, la propriu (căci ne așteaptă în foaier), un fel de contesă de secol de mult apus, Mademoiselle Pretiosi, care ne ghidează spre alchimia eternei provocări dintre masculin și feminin, dintre soți și neveste, dar ne și sugerează la final, ghiduș, o concluzie extrem de modernă a acestui dans fără sfârșit. Confruntarea celor două „școli” include mai multe scene cu denumiri ofertante pentru infinite dezbateri, printre care Femeile savante despre măritiș, Bătaia, Dans, Încornorații, Domnul cu zorzoane, Femeia prizonieră, Mariajul scheletelor. Se confruntă partenerii dintr-un cuplu, cuplurile între ele, nevestele cu bărbații, cu „arme” precum tachinarea, șiretenia, șantajul emoțional, furia, cochetăria și câte altele. Textul și coregrafia sunt bogate în deconstrucții de cuvinte și mișcări, vorbiri și dansuri jucăușe, într-un dans al energiilor și exprimărilor care ne face să zâmbim dar și să recunoaștem fragmente din propria viață și societate.

Mariajul e un ‘ceva’ ce scoate din oamenii obișnuiți tot ce-i mai straniu.

(Molière, „Căsătorie cu de-a sila”)

Într-o lume și atunci, și astăzi preponderent a bărbaților, în care cutumele, prejudecățile și „datul” social sunt destul de fixe și dihotomice, confruntarea celor două tabere (cu toate dramele, dramoletele, pasiunile, armistițiile și negocierile de rigoare) este deopotrivă un duel și un proces de perpetuă construcție prin care se definesc continuu Femininul, Masculinul și Căsătoria. Iar personajele create de Gigi Căciuleanu nu lasă publicului niciun dram de plictiseală: au nerv și zvâc, limbă ascuțită și gesturi pregnante, vorbesc și prin mimică, gesturi, priviri, mișcări și tăceri. E un spectacol viu, ca un caleidoscop, cu imagini și situații care se succed cu viteza vieții.

În confruntarea „școala femeilor versus școala bărbaților” ambele tabere câștigă și pierd mici bătălii, iar „războiul” de fapt nu e o luptă ci o întâlnire din care toți au ceva de câștigat. E drept, talgerul tinde să se aplece, compesatoriu, un pic mai mult spre femei aici (Molière fiind un avangardist al vremii sale din perspectiva imaginii femeii, iar Căciuleanu – un artist mereu sensibil la nuanțele vremurilor în care își concepe spectacolele). Dar suntem, de fapt, la o școală a școlilor, din care toți avem de învățat, de descoperit, de reamintit, și toate acestea cu frunțile descrețite, zâmbetele râzânde și picioarele adesea ținând ritmul muzicii și dansurilor de pe scenă.

Ca din orice spectacol cu miez, fiecare spectator poate lua cu sine nuanțe, imagini și replici diferite – chiar și dacă, așa cum am avut ocazia să fac eu însămi, va vedea de două ori spectacolul. Confruntarea dintre sexe respectiv dintre soți și soții (sau dintre soții și soți, căci nuanțele contează și schimbă perspectivele) e un subiect vechi și deopotrivă de nou, etern valabil și totodată acut de actual, care stârnește în fiecare dintre noi gânduri și emoții nuanțate.

Concluzie: când veți avea șansa de a vedea acest spectacol undeva prin țară (dacă nu chiar la Timișoara), nu ezitați. Chiar dacă vă va pune puțin pe gânduri, vă veți distra copios.