Scriitorul Simon Toyne vine in Romania, pentru lansarea volumului „Cheia”
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-simon-toyne-vine-in-romania-pentru-lansarea-volumului-cheia/

Scriitorul britanic Simon Toyne vine în România pentru lansarea volumului său „Cheia”, care este continuarea bestsellerului „Sanctus”, informează un comunicat al editurii All. Romanul face parte din colecţia „Strada Ficţiunii – Bestseller” şi va fi disponibil începând cu data de 12 noiembrie în toate librăriile din Bucureşti şi din ţară. Scriitorul Simon Toyne va veni […]

Un articol de Andrada Văsii|10 noiembrie 2012

Scriitorul britanic Simon Toyne vine în România pentru lansarea volumului său „Cheia”, care este continuarea bestsellerului „Sanctus”, informează un comunicat al editurii All.

Romanul face parte din colecţia „Strada Ficţiunii – Bestseller” şi va fi disponibil începând cu data de 12 noiembrie în toate librăriile din Bucureşti şi din ţară.

Scriitorul Simon Toyne va veni în România, la Bucureşti, în perioada 21 – 23 noiembrie. Pe parcursul vizitei sale, autorul va participa la întâlniri cu cititorii, cu bloggeri şi presă, în cadrul unui program organizat de editura ALLFA.

„Cheia” este al doilea volum al trilogiei „Sancti”, de Simon Toyne. Primul volum, „Sanctus”, a fost tradus în 27 de limbi străine şi publicat în 40 de ţări.

Simon Toyne s-a născut în 1969, la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător. A produs documentarul „100 Greatest Films”, difuzat pe Channel 4, şi i-a intervievat, printre alţii, pe Omar Sharif, Michael Caine, Peter Fonda şi Steven Spielberg. Programele de televiziune la care a lucrat au primit numeroase premii, printre care şi BAFTA.

Editura ALLFA, care face parte din grupul editorial All, are un portofoliu bazat în special pe literatură, oferind titluri dintre cele mai variate, pentru toate vârstele şi gusturile. În 2011 a lansat colecţia „Strada Ficţiunii”, în care sunt reunite romane clasice, contemporane şi populare (bestselleruri).

 

Sursa: Mediafax

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).

04
/09
/15

Unul dintre cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes, ,,Dheepan”, în regia lui Jacques Audiard, distins cu Palme d’Or și elogiat de presa internațională, va fi proiectat în premieră în România, la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

03
/09
/15

CRONICĂ DE FILM „Secretul nasturelui de sidef”, cel mai nou documentar, extrem de ambiţios, al regizorului chilian Patricio Guzmán este un film-eseu în care traume ale trecutului sunt puse într-un dialog neaşteptat ce chestionează însăşi sănătatea civilizaţiei moderne.

03
/09
/15

Asociația Culturală BIS propune în această toamnă, în premieră în orașul Sibiu, un proiect comunitar. În perioada 2 septembrie – 2 decembrie, un grup de tineri actori vor duce spectacole de teatru în cartierele orașului Sibiu, pentru oameni care din diverse motive nu ajung în sălile de teatru. În anumite seri, școlile, liceele, bibliotecile din cartiere se vor transforma în săli de spectacol. Intrarea va fi liberă.

03
/09
/15

În perioada festivalului Enescu, la numărul 25, pe strada George Enescu, foarte aproape de Ateneu și de Sala Palatului, în salonul Up Above de la Journey Pub, va răsuna muzica lui George Enescu din Pianocktail; publicul este invitat să guste la propriu cocktailuri realizate după partiturile compozitorului.

03
/09
/15

Teatrul Excelsior organizează, în perioada 25 septembrie – 2 octombrie, prima ediţie a Festivalului de Teatru EXCELSIOR TEEN-FEST. În peisajul cultural bucureştean, adolescenţii nu au avut până în acest moment un festival profesionist care să îi privească direct.

02
/09
/15

Studenții și masteranzii interesați de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România și de orientare și consiliere în carieră.