Scrisoare către Elias Khoury
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-elias-khoury/

Cartea „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam” (traducere din limba arabă şi note de Nicolae Dobrişan) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018 (romanul a fost finalist la Prize for Arabic Fiction, în 2017).

Un articol de Andrei Crăciun|31 mai 2019

Scumpe domnule Elias Khoury, vă scriu chiar înainte de a urca într-un avion care mă va duce la Tel Aviv. De aici voi pleca mai departe în Palestina și mai departe chiar nu știu unde voi ajunge.

Vă scriu pentru că am citit Copiii ghetoului și nu am rămas cu suferința celor condamnați la ghetou, cu orașele prăbușite și cu cei căzuți ca în robie, am rămas cu altceva, mai frumos și poate mai însemnat.

Am rămas cu această idee fundamentală, pe care – cu voia dumneavoastră – le-o voi povesti și altora: Mi-am zis că aceasta este obligația mea – trebuie să-mi închei viața cu o poveste. Noi trăim doar pentru a ne preschimba viața în povești și nimic mai mult.

Am rămas din cartea dumneavoastră cu o salbă de nume de poeți și teologi și medici și filosofi și istorici arabi din secole demult încheiate sau abia trecute pe care îmi doresc să îi citesc, fiindcă mă încearcă acel sentiment zdrobitor că n-am cunoscut niciodată mai mult de jumătate de monedă.

Adevărul, dacă există, nu are niciodată o singură față.

Cum o să mai pot să trăiesc și să pășesc pe străzile secundare ale Orientului fără să știu opera lui Taba Husein? Taba Husein, orbul care a ajuns ministru al Culturii la Cairo și despre care se spune că a întemeiat modernismul arab și poate că este chiar adevărat.

Cum o să mai pot să mă pierd în deșert după ce am aflat numele lui Majnun Layla, cum i s-a spus poetului Qays ben al-Muwallah, de la anul 700, înnebunit de durerea pierderii iubitei sala Layla, poetul care a rătăcit prin deșert până la moarte cântându-și iubita (constrânsă de familie să se mărite cu un altul) în versuri pe care le știu pe de rost atâția orientali, și eu habar n-am avut?

Eu n-am citit niciun poem de dragoste de Waddah al-Yaman și nu voi mai putea intra în niciun restaurant unde se vinde falafel, din New York până în Haifa sau Beirut sau Ramallah, fără să mă gândesc la Adam Danun, cel care v-a dat această carte prin care curg sângele și poezia.

Domnule Elias Khoury, aș vrea să vă mai spun că nu voi uita niciodată orașul Lod. Am locuit cândva în paradis și am fost alungat de acolo, chiar dacă nu cu sârmă ghimpată au împrejmuit locul acela.

Și, dacă nu e prea mult, aș vrea să vă iau de frate și să vă dăruiesc, în loc de încheiere, versurile poetului Abu Tamman, trăitor în secolul IX, cuvintele lui scrise cu o istorie întreagă înainte de Serghei Alexandrovici Esenin: Apoi s-au dus anii aceia și trăitorii lor/ Ca și cum și unii și alții ar fi fost niște vise.

Deocamdată, atât.

Am rămas cu această idee fundamentală, pe care – cu voia dumneavoastră – le-o voi povesti și altora: Mi-am zis că aceasta este obligația mea – trebuie să-mi închei viața cu o poveste. Noi trăim doar pentru a ne preschimba viața în povești și nimic mai mult.



30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.

24
/05
/23

Autori laureați cu cele mai importante premii literare internaționale, autori îndrăgiți de cititorii români, cu traduceri recente, cărți ce stau la baza unor ecranizări celebre, recuperări necesare sau traduceri noi ale unor cărți-cult – o ofertă bogată de noi titluri îi așteaptă pe cititori la Bookfest 2023 în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M.

24
/05
/23

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023, la Romexpo, în pavilionul B2.

23
/05
/23

Editura Polirom va participa în perioada 24-28 mai 2023 la o nouă ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care se va desfăşura la Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti (pavilionul B2) şi va avea Italia ca invitat de onoare.

23
/05
/23

Lansări, dezbateri, peste 50 de titluri la prețuri speciale și o Cutie Neagră a poeziei române îi așteaptă la standul Institutului Cultural Român pe vizitatorii celei de-a XVI-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc în perioada 24-28 mai 2023 la Complexul expozițional Romexpo (Pavilionul B2).

18
/05
/23

În așteptarea Salonului Internațional de Carte Bookfest, care se va desfășura la Romexpo între 24 și 28 mai, vă invităm să descoperiți cele mai noi titluri de autori români. Vă oferim un fragment din romanul „Acasă, departe” de Adrian G. Romila, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.