Sculptorul român Bogdan Raţa este prezentat în proiectul curatorial internaţional „Personal Structures“ la Bienala de Artă de la Veneţia
https://www.ziarulmetropolis.ro/sculptorul-roman-bogdan-rata-este-prezentat-in-proiectul-curatorial-international-personal-structures-la-bienala-de-arta-de-la-venetia/

Sculptorul Bogdan Raţa este prezent cu lucrarea de mari dimensiuni „Trying to keep life“ în cadrul proiectului curatorial internaţional „Personal Structures“, Collateral Event la Bienala de Artă de la Veneţia, a 55-a ediţie.

Un articol de Andrada Văsii|4 iulie 2013

Sculptorul Bogdan Rața este prezent cu lucrarea de mari dimensiuni „Trying to keep life“ în cadrul proiectului curatorial internațional „Personal Structures“, Collateral Event la Bienala de Artă de la Veneția, a 55-a ediție. Evenimentul se desfășoară între 1 iunie și 24 noiembrie 2013 la Palazzo Bembo.

Artistul Bogdan Rața a fost selectat de către un grup de curatori internaționali dintr-o listă scurtă (short list) de 320 de artiști din toată lumea.

Curatorul Cosmin Năsui a propus și câștigat participarea artistului român Bogdan Rața în cadrul proiectului „Personal Structures”, organizat de Fundația daneză Global Art Affairs și curatoriat de Francesca Crudo, Sarah Gold, Carol Rolla și Valeria Romagnini.

Expoziția este propusă în jurul conceptelor Timp / Spațiu / Existență iar lucrările artiștilor se subscriu tuturor artelor vizuale contemporane: video, sculptură, pictură, fotografie, instalație, performance. Printre artiștii selectați sunt prezenți cu lucrări Hermann Nitsch (AUT), Yoko Ono (JPN), Roman Opalka (FRA), Sam Jinks (AUS).

Cea mai veche bienală din lume

Venice Biennale este cea mai veche bienală din lume și cel mai prestigios eveniment internațional  de artă. Ediția anterioară a proiectului „Personal Structures“, participantă la Bienală, a atras peste 3.000 de jurnaliști și peste 70.000 de vizitatori pe o perioadă de 7 luni.

Lucrarea „Trying to keep life“ are dimensiunile 153 x 36,5 x 17 cm iar materialele folosite de Rața sunt rășină sintetică, poliester, fibră, metal, vopsea. Lucrarea este umplută cu apă. Apa se evaporă în timpul expunerii, revelând sau ascunzând părți din sculptură, în funcție de nivelul acesteia.

„Trying to keep life” a fost creată în 2012, cu ocazia participării lui Bogdan Rața la proiectul curatorial „Colorând griul. Starea Trupului“ prezentat în cadrul secțiunii de proiecte speciale a Bienalei de Artă de la Liverpool.

Info:

Organizator: Nasui Colecție & Galerie

Sponsor: Fundația Herczeg

Cu sprijinul: ICR Veneția

Curator: Cosmin Năsui

www.cosminnasui.com

www.personalstructures.org

Foto credit: Bogdan Rața

16
/12
/22

Sticla, lemnul, metalul și lutul au fost în această toamnă super-puterile a 24 de tineri adolescenți din Ucraina, care au participat la proiectul artistic „Rădăcini și visuri”, a doua etapă din cadrul „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă.

07
/12
/22

În perioada 19.09.2022 – 18.04.2023, Asociația Entuziart își deschide din nou inimile copiilor din Școala Profesională Specială Sf Nicolae” din București oferindu-le acestora 232 de ore gratuite de art terapie prin pictura si dans, ateliere de fotografie si posibilitatea de a își expune creațiile in cadrul unei expoziții de arta ce va avea loc in luna aprilie 2023 si va marca încheierea proiectului.

02
/12
/22

Academia Română prin Secția de arte, arhitectură și audiovizual, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București și cu Uniunea Arhitecților din România, organizează în perioada 5-23 decembrie 2022 expoziția aniversară „Arhitect Romeo Belea – 90 de ani“.

28
/11
/22

Art Safari și Muzeul Național Cotroceni anunță un schimb de exponate, care debutează de Ziua Națională, pe 1 Decembrie, și se încheie pe 11 decembrie (ultima zi a ediției a X-a Art Safari).

22
/11
/22

Proiectul „15 colecții private de artă românească”, produs de PostModernism Museum în anul 2022 propune o cercetare integrată: o documentare asupra colecționismului de artă autohton, o colecție de profiluri de colecționari de artă românească și o selecție de materiale video de investigare a unor colecții închegate de artă și artefacte românești.

22
/11
/22

AntrepreMAME – o comunitate de business și Art&craft, dedicată segmentului feminin, pentru a încuraja și sprijini inițiativele antreprenoriale, vă învită la Conferințele AntrepreMAME – ediția I. „Evele” învață din greșeli, un eveniment dedicat femeilor antreprenor, care fac sau doresc să facă primii pași în antreprenoriatul românesc. Evenimentul va avea loc la Opera Comică pentru Copii, București, pe 14 decembrie 2022.