Scurtă întâlnire cu Ethan Hawke…
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurta-intalnire-cu-ethan-hawke/

Astăzi, 19 septembrie (de la ora 21.00), mîine şi poimîine, la CinemaPRO, American Independent Film Festival pregăteşte trei întâlniri cu actorul Ethan Hawke, invitat special al Festivalului. Astfel,, în această seară, celebrul actor va prezenta filmul „Born to Be Blue” – premieră în România. Ethan Hawke joacă rolul celebrului trompetist şi muzician Chet Baker, devenit o legendă a jazz-ului în anii ʼ50.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2017

Miercuri, cinefilii din Bucureşti au programată o a doua întâlnire cu Ethan Hawke, la începutul filmului „Boyhood”, de Richard Linklater, o producţie filmată timp de 12 ani cu aceeaşi distribuţie.

Cel mai bun film la Globurile de Aur 2015, „Boyhood” este o poveste revoluţionară despre creştere şi maturizare, văzută prin ochii unui copil pe nume Mason care creşte literalmente pe ecran.

Joaquin Phoenix & Cristian Mungiu_credits Ionut Dobre

Cea de-a treia întâlnire cu Ethan Hawke va marca închiderea acestei ediţii a American Independent Film Festival. Astfel, joi, actorul va susţine susţine o sesiune Q&A la finalul proiecţiei „Before the Devil Knows Youʼre Dead”, în regia lui Sidney Lumet, programat la CinemaPRO, de la ora 19.00. Discuţia va fi moderată de criticul de film Irina Margareta Nistor.

American Independent Film Festival a debutat pe 15 septembrie la Bucureşti cu filme prezentate în premieră, întâlniri cu actori şi sesiuni de Q&A. Festivalul a fost deschis de regizorul Barry Jenkins, care a răspuns la întrebările publicului la proiecţia filmului „Moonlight”, în cadrul unei intervenţii live prin Skype. De asemenea, actorii John C. Reilly şi Joaquin Phoenix au dialogat cu publicul pe 16 septembrie, la Bucureşti.

Programul complet al American Independent Film Festival la Bucureşti este disponibil aici.

Foto: Ethan Hawke –  Ionuț Dobre

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.