Scurtmetrajul spaniol „Dead Horses” a câștigat Trofeul Anim’est
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurtmetrajul-spaniol-dead-horses-a-castigat-trofeul-animest/

Scurtmetrajul spaniol „Dead Horses”, al regizorilor Marc Riba şi Anna Solanas, a câştigat marele trofeu al celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, distincţie oferită de Institutul Cultural Român

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2017

„Pelicula care a câștigat marele premiu este într-adevăr un film deosebit, nu neapărat prin prisma tehnicii folosite, care e stop motion și durează foarte mult, cât prin subiectul pe care-l tratează. Îmi imaginez că a fost foarte greu pentru juriile festivalului să desemneze câștigătorii ediției, pentru că și pentru mine a fost foarte greu să fac selecția din 1.200 de scurtmetraje” – Mihai Mitrică,  directorul Anim’est

Acesta a precizat că ediția din acest an a festivalului a fost una „foarte reușită”, la succes contribuind și faptul că au fost mai multe locații, programul a fost mai dens, iar publicul „a fost foarte numeros”.

Mihai Mitrică a amintit că filmul câștigător al marelui trofeu va intra pe lista lungă de propuneri, la categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație, a Premiilor Academiei Americane de Film.

Premiul pentru Cel mai bun film de scurtmetraj, oferit de ShortsTV, a fost adjudecat de filmul din Franța „The Ogre” / „Căpcăunul”, în regia lui Laurene Braibant, în timp ce pelicula „My man (Octopus)” / „Bărbatul meu (Caracatița)”, în regia lui Stephanie Cadoret (Franța), a primit o mențiune specială.

La categoria Cel mai bun scurtmetraj studențesc premiul a fost câștigat de pelicula din Statele Unite ale Americii „Hot Dog Hands” / „Degetele hot dog”, în regia lui Matt Reynolds.

La aceeași categorie au fost oferite mențiuni speciale filmelor „Stockholm”, cu o regie semnată de Jean-Baptiste Aziere, Victor Chavanne, Thomas Némery, Morgane Perrin, Camille Roubinowitz (Franța), și peliculei poloneze „Oh mother!” / O, mamă!”, regia Paulina Ziolkowska.

Juriul secțiunilor scurtmetraj internațional și film studențesc i-a avut în componență pe canadianul Dave Cooper, finlandeza Katariina Lillqvist și francezul Alexis Hunot.

Distincția pentru Cel mai bun film de lungmetraj a fost acordată animației chineze „Have a nice day!” / „O zi bună să ai!”, în regia lui Liu Jian. O mențiune specială a fost acordată coproducției Franța-Canada „Louise by the shore” / „Louise la malul mării”, în regia lui Jean-Francois Laguionie.

Câștigătorul premiului pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, distincție oferită de Institutul Cultural Român, a fost regizorul Sergiu Negulici cu filmul „Splendida moarte accident” / „The blissful accidental death”.

Mențiuni speciale au fost acordate peliculelor „Cel mai bun client” / „Best customer”, în regia lui Serghei Chiviriga, și „Nu mor caii când vor câinii” / „Horses don’t die on a dog’s wish”, regia Cristian Radu.

Juriul secțiunilor lungmetraj internațional și competiție românească i-a avut în componență pe Nag Vladermerski, fondatorul, directorul și selecționerul LIAF (London International Animation Festival) din Marea Britanie, Hanna Hemila, producătoare și regizoare finlandeză, și regizoarea Ely Dagher din Liban.

În secțiunea Music Video, jurizată de Bogdan Șerban (România), Luiz Stockler (Marea Britanie), și Răzvan Rădulescu (Hefe) (România), câștigător a fost „Perfect world”, cu o regie semnată de Saul Freed și Karni Arieli (Marea Britanie).

Premiul publicului a revenit tot unui scurtmetraj realizat în România, „Cel mai bun client” / „Best customer”, în regia lui Serghei Chiviriga.

Un juriu format din copii — Sofia Diga, Olga Dragomir și Alice Bușe — a ales câștigătorul secțiunii Minimest — „The Wind in the Reeds” / „Vântul printre trestii”, o coproducție Franța/Belgia/Elveția, regizată de Nicolas Liguori și Arnaud Demuynck.

Seara a continuat cu spectacolul „Harun și marea de povești”, de Salman Rushdie, o adaptare de Timp Supple și David Tushingham, în regia lui Alexandru Berceanu.

Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est s-a desfășurat în perioada 29 septembrie — 8 octombrie la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Centrul CINETic, Expirat, Apollo 111 și Carol 53.

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membru al rețelei paneuropene Cartoon, este organizat de Asociația Este’n’est și finanțat de Centrul Național la Cinematografiei, Administrația Fondului Cultural Național, Uniunea Cineaștilor din România, Institutul Cultural Român și Fundația Japonia.

Foto: Anim’est 2017 – facebook

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.

07
/04
/15

Când a ales să plece din țară, în 1989, Bogdan Stanoevici era un tânar actor în mare vogă, lăudat de critici, căutat de regizori, răsfățat de femei și invidiat de bărbați. De profesie actor, cunoscut pentru roluri precum "Sania albastră", de Ioan Carmăzan, "Noi, cei din linia întâi", de Sergiu Nicolaescu, și "Tertium non datur", de Lucian Pintilie, Bogdan Stanoevici a fost în centrul atenției în ultimii ani datorită carierei sale politice.

06
/04
/15

Pisica neagră, circul magic, un prinț de sârmă și un mic trompetist îndârjit îi vor încânta pe cei mici la cea de-a șasea ediție NexT Kids, un program special dedicat copiilor cu vârste între 4 şi 12 ani, în cadrul Festivalul Internaţional de Film NexT (15 - 19 aprilie).

06
/04
/15

Un film revelator despre înțelegerile statului italian cu Mafia, care a făcut vâlvă în 2014 la Festivalul de la Veneția, este unul dintre cele șapte titluri din competiția Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (26 – 30 aprilie). The State-Mafia Pact / La Trattativa, regizat de Sabina Guzzanti, dezvăluie modul în care reprezentanți ai statului acționau ca punți de legătură sau agenți ai crimei organizate.

06
/04
/15

Serialul politic "House of Cards" va continua cu cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat pe internet în 2016. Kevin Spacey a fost recompensat, în 2015, cu un Glob de Aur pentru rolul din acest serial, la fel ca şi Robin Wright, partenera sa din film, premiată pentru rolul soţiei lui Frank Underwood.

03
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Întâmplarea face ca filmele de debut a două regizoare românce să poată fi văzute în același timp pe marile ecrane: documentarul „Aliyah DaDa”, al Oanei Giurgiu (cunoscută ca producătoare), și lungmetrajul de ficțiune „Marussia”, al Evei Pervolovici, o tânără cineastă stabilită în Franța.

03
/04
/15

"Caravana filmului românesc" va debuta luni, în Bucureşti, peliculele "Amintiri din copilărie" şi "Saltimbancii", de Elisabeta Bostan, şi "Dumbrava minunată", de Gheorghe Naghi, urmând să fie proiectate între 6 şi 9 aprilie în sala de consiliu a primăriei sectorului 4, în programul "Şcoala Altfel".

02
/04
/15

Filme provocatoare, aflate în clasamentele criticilor din lumea întreagă şi premiate la marile festivaluri vor fi proiectate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care va avea loc la Cluj-Napoca, între 29 mai şi 7 iunie

01
/04
/15

SPECIAL ZIARUL METROPOLIS. Că sunt intimidant de frumoase și copleșitor de talentate este o banalitate. Ele sunt, de fapt, zeițe coborâte printre noi, muritorii. Datorită lor e imposibil să nu iubești filmul francez de ieri sau de azi, cu toate aerele lui de superioritate.