Se deschid străzile în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-deschid-strazile-in-bucuresti/

„Străzi deschise, Bucureşti – Promenadă urbană” se deschide pe 6 aprilie în Capitală.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2024

„Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, cel mai amplu proiect outdoor organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București, în calitate de operatori zonali, ajuns la a 4-a ediție, transformă, începând din 6 aprilie, arterele aglomerate ale Capitalei în spații pietonale temporare și îi invită pe bucureșteni și turiști să se reconecteze cu orașul în care trăiesc.

Evenimentul, vizitat anul trecut de peste un milion de participanți, se va desfășura în perioada 6 aprilie – 13 octombrie 2024 și cuprinde o serie de weekenduri pietonale, menite să transforme spațiul public, altminteri aglomerat, în zone de relaxare temporare pentru locuitori și turiști. Zonele temporar pietonale instaurate pe parcursul celor 7 luni în diverse puncte centrale și în cartierele Bucureștiului sunt activate prin intermediul unui program variat compus din momente artistice sau activități sportive.

De la spectacole de teatru, demonstrații de dans, concerte stradale live la ateliere de creație pentru copii, expoziții, activități sportive și zone de joacă, organizate de instituții culturale ale orașului, „Străzi deschise” #4 reconfigurează spațiul urban într-o scenă deschisă pentru actul artistic și oferă zone de relaxare și promenadă pentru locuitorii Capitalei de toate vârstele.

În primul weekend, 6-7 aprilie 2024, Calea Victoriei devine pietonală, între orele 10.00 și 22.00, pe segmentul de drum Piața Victoriei – intersecția cu str. Gheorghe Manu, respectiv segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței, fără afectarea intersecțiilor. Locuitorii Capitalei sunt invitați pe Calea Victoriei pentru a redescoperi frumusețea și diversitatea arhitecturală a Bucureștiului și să urmărească, începând cu ora 17.00, momentele artistice programate să se desfășoare pe traseul pietonal.

Restricții rutiere

Calea Victoriei | În weekendul 6-7 aprilie 2024, pe durata restricțiilor instituite, se va permite traversarea pe Calea Victoriei, pe strada Sevastopol, strada Gheorghe Manu, Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00. Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.

@Sorin Nainer

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.