Se deschide Festivalul SoNoRo Musikland
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-deschide-festivalul-sonoro-musikland/

Braşovul, Ținutul Ovăzului, Tărâmul Tuberozelor sau Meleagul Cailor vor deveni în perioada 31 iulie – 9 august 2020 Tărâmul Muzicii.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2020

Interpreții obișnuiți ai marilor scene concertistice ale lumii vor poposi  pentru a doua oară în vechile sate săsești Meșendorf, Hoghilag, Prod și Viscri și vor readuce muzica clasică și la Cârța, Râșnov, Măgura și Brașov, la cea de-a doua ediție a Festivalului SoNoRo Musikland.

Cea de-a doua ediție a festivalului SoNoRo Musikland începe vineri, 31 iulie, cu două concerte în Meșendorf, județul Brașov, în Tanzplatz, de la ora 19.00, și la Meșendorg Gasthaus, de la ora 22.00.

Programul primelor concerte cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Georg Walter Huber, Enrique Granados și Antonín Dvořák în interpretarea muzicienilor Alexander Sitkovetsky (vioară), Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă), Leo Schmidt (violoncel), Radu Nagy (violoncel), Miruna Nagy (harpă), Ionuț Ștefănescu (flaut). Acestora li se vor mai alătura până la finalul festivalului muzicienii Nicolas Dautricourt (vioară), Rebekka Hartmann (vioară), Cristiana Mihart (pian), Dragoș Dimitriu (pian), Traian Boală (viola), Pablo Barragan (clarinet).

„Sunt încântat că am reușit să aducem în această ediție a festivalului 13 muzicieni de excepție din șapte țări, cu toții bucuroși să încânte publicul din România, privat prea mult timp de experiența unui eveniment cultural față în față. Farmecul concertelor de anul acesta are și o puternică latură de siguranță, menită să sporească experiența muzicală din acest an supus încercărilor, mereu cu gândul la păstrarea distanței și ocrotirea sinelui și semenilor. Mulțumesc în mod deosebit sponsorilor și partenerilor noștri care au crezut mai departe în noi și au decis să ne susțină și în acest an, unul cu adevărat ieșit din comun, plin de provocări și incertitudini. Fără aportul lor, ediția a II-a a festivalului SoNoRo Musikland ar fi fost imposibilă”, declară Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.

Festivalul SoNoRo Musikland onorează prin muzică tradițiile și patrimoniul arhitectural al regiunii transilvănene dominată sute de ani de cultura săsească.

„Suntem bucuroşi că putem spune şi noi, bun venit la SoNoRo Musikland, festivalul care aduce muzica de cameră într-una dintre cele mai frumoase regiuni din țară: regiunea cetăților şi satelor săseşti. Am văzut în perioada de izolare numeroase inițiative legate de muzică: de la muzica cântată în balcoane de oameni obişnuiţi, pâna la mari orchestre care s-au mobilizat de acasă pentru a oferi publicului piese memorabile. Peste tot în lume, muzica a fost în această perioadă un refugiu, dar şi o modalitate  de a lupta împotriva fricii şi a separării. Suntem recunoscători, aşadar, că după o perioadă atât de dificilă, muzica ne aduce din nou împreună. Pentru că muzica construieşte poduri intre lumi, sterge diferențele şi ne face mai puternici. Să ne bucurăm împreună de aceste concerte!” declară Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Societe Generale.

Accesul la concerte este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

SoNoRo Musikland a luat naștere din experiența turneelor SoNoRo Conac, seria de concerte, lansată în 2013, alături de BRD – Groupe Société Générale, ce a repus pe harta emoțională a țării noastre peste 100 de conace, palate, castele, biserici, catedrale, sinagogi sau alte clădiri de patrimoniu impresionante.

Etimologia numelui festivalului SoNoRo Musikland este intenționat una germană, pentru a celebra moștenirea culturală a acestui loc încărcat de istoria și vechile tradiții săsești.

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.