Se deschide Festivalul SoNoRo Musikland
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-deschide-festivalul-sonoro-musikland/

Braşovul, Ținutul Ovăzului, Tărâmul Tuberozelor sau Meleagul Cailor vor deveni în perioada 31 iulie – 9 august 2020 Tărâmul Muzicii.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2020

Interpreții obișnuiți ai marilor scene concertistice ale lumii vor poposi  pentru a doua oară în vechile sate săsești Meșendorf, Hoghilag, Prod și Viscri și vor readuce muzica clasică și la Cârța, Râșnov, Măgura și Brașov, la cea de-a doua ediție a Festivalului SoNoRo Musikland.

Cea de-a doua ediție a festivalului SoNoRo Musikland începe vineri, 31 iulie, cu două concerte în Meșendorf, județul Brașov, în Tanzplatz, de la ora 19.00, și la Meșendorg Gasthaus, de la ora 22.00.

Programul primelor concerte cuprinde lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Georg Walter Huber, Enrique Granados și Antonín Dvořák în interpretarea muzicienilor Alexander Sitkovetsky (vioară), Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă), Leo Schmidt (violoncel), Radu Nagy (violoncel), Miruna Nagy (harpă), Ionuț Ștefănescu (flaut). Acestora li se vor mai alătura până la finalul festivalului muzicienii Nicolas Dautricourt (vioară), Rebekka Hartmann (vioară), Cristiana Mihart (pian), Dragoș Dimitriu (pian), Traian Boală (viola), Pablo Barragan (clarinet).

„Sunt încântat că am reușit să aducem în această ediție a festivalului 13 muzicieni de excepție din șapte țări, cu toții bucuroși să încânte publicul din România, privat prea mult timp de experiența unui eveniment cultural față în față. Farmecul concertelor de anul acesta are și o puternică latură de siguranță, menită să sporească experiența muzicală din acest an supus încercărilor, mereu cu gândul la păstrarea distanței și ocrotirea sinelui și semenilor. Mulțumesc în mod deosebit sponsorilor și partenerilor noștri care au crezut mai departe în noi și au decis să ne susțină și în acest an, unul cu adevărat ieșit din comun, plin de provocări și incertitudini. Fără aportul lor, ediția a II-a a festivalului SoNoRo Musikland ar fi fost imposibilă”, declară Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo Musikland.

Festivalul SoNoRo Musikland onorează prin muzică tradițiile și patrimoniul arhitectural al regiunii transilvănene dominată sute de ani de cultura săsească.

„Suntem bucuroşi că putem spune şi noi, bun venit la SoNoRo Musikland, festivalul care aduce muzica de cameră într-una dintre cele mai frumoase regiuni din țară: regiunea cetăților şi satelor săseşti. Am văzut în perioada de izolare numeroase inițiative legate de muzică: de la muzica cântată în balcoane de oameni obişnuiţi, pâna la mari orchestre care s-au mobilizat de acasă pentru a oferi publicului piese memorabile. Peste tot în lume, muzica a fost în această perioadă un refugiu, dar şi o modalitate  de a lupta împotriva fricii şi a separării. Suntem recunoscători, aşadar, că după o perioadă atât de dificilă, muzica ne aduce din nou împreună. Pentru că muzica construieşte poduri intre lumi, sterge diferențele şi ne face mai puternici. Să ne bucurăm împreună de aceste concerte!” declară Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Societe Generale.

Accesul la concerte este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

SoNoRo Musikland a luat naștere din experiența turneelor SoNoRo Conac, seria de concerte, lansată în 2013, alături de BRD – Groupe Société Générale, ce a repus pe harta emoțională a țării noastre peste 100 de conace, palate, castele, biserici, catedrale, sinagogi sau alte clădiri de patrimoniu impresionante.

Etimologia numelui festivalului SoNoRo Musikland este intenționat una germană, pentru a celebra moștenirea culturală a acestui loc încărcat de istoria și vechile tradiții săsești.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.