Se deschide „Magazinul de sinucideri”
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-deschide-magazinul-de-sinucideri/

Miercuri 7 februarie, ora 19.00, la Sala Nouă a Teatrului de Comedie va avea loc premiera oficială a spectacolului „Magazinul de sinucideri” după Jean Teulé, traducerea Magda Răduţă, în regia şi dramatizarea Marinei Diana Hanganu.

Un articol de Liliana Matei|27 ianuarie 2018

Distribuția spectacolului este formată din Liviu Pintileasa (Mishima), Armine Vosganian (Lucrece), Maria Mitu (Alan), Irina Ștefan (Marylin), Răzvan Krem Alexe (Ernest).

Jean Teulé este romancier, creator de benzi desenate, regizor de film și scenarist francez. După succesele înregistrate cu volumele „Curcubeu pentru Rimbaud”, „Baladă pentru un tată uitat” și  „Eu, François Villon”, a publicat în 2007 poate cel mai cunoscut și mai iubit roman al său, „Magazinul de sinucideri”.  În 2012, romanul a stat la baza unui lung-metraj de animație, realizat de Patrice Leconte.

Într-un oraș în care optimismul nu mai are loc, familia Tuvache conduce un magazin care vinde celor lipsiți de speranță soluții cât mai speciale de „evadare din viață”.  În această familie înnegurată se naște însă un copil care vede lumea în cu totul alte culori, motiv pentru un conflict ireconciliabil. Va reuși oare să coloreze și viețile celorlalți? Spectacolul Teatrului de Comedie este o comedie neagră de la care pleci iubind și mai mult viața.

„Am ales să adaptez romanul lui Jean Teulé pentru că ne propune o variantă hiperbolizată în cheie comică a unor anxietăți reale, actuale, dar proiectate într-un viitor apropiat. Povestea sfidează convenția strict realistă și aprinde imaginația, așa că am transformat-o în musical”, a declarat regizorarea Marina Diana Hanganu. „La nivel macro-social, spectacolul satirizează capitalismul din ce în ce mai agresiv – sinuciderea a devenit brand de lux, deci un segment important din capitalul cultural, social și economic! În prim plan se află traseul familiei Tuvache, din care lipsesc acceptarea reciprocă și comunicarea, sugrumate de mecanismul lumii cu susul în jos. Textul lansează, totodată, întrebări de natură filozofică despre sensul vieții și sursele fericirii, întrebări cărora nu mi-am propus să le dăm un răspuns în acest spectacol. Din contră, am dorit ca ele să pulseze mereu dincolo de comic, precum o linie melodică neliniștitoare. Oferim, totuși, o cale de a lupta cu depresia și disperarea: „Dacă viața nu mai vrei să o trăiești / Trebuie să iubești / Dacă pân-acuma încă n-ai aflat / Să trăiești e minunat”, a mai spus ea.

Scenografia spectacolului este semnată de Sabina Veșteman și Bianca Veșteman, muzica, de Răzvan Apetrei, coregrafia și mișcarea scenică, de Alexandra Apetrei, video Armine Vosganian și Cristian Vlădescu, animații Bogdan Nedelcu și Vlad Gheorghe.

Proiect este câștigător la concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a VIII-a, 2017.

Foto Andrei Runcanu

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.

29
/04
/24

Tuturor ne place să călătorim. În locuri exotice, în orașe aglomerate, la capătul lumii sau la doi pași de casă. Dar există și locuri unde poți călători în timp. Iar Râșnov este locul ideal pentru o astfel de experiență.

29
/04
/24

Romanul „Părinți” al Dianei Bădica este romanul unei generații. Este acel moment din proza noastră contemporană în care simți respirația unei scriitoare cu totul speciale, care reușește să surprindă suflul și sufletul unei generații în care s-au întâlnit și s-au ciocnit toate tranzițiile ultimelor decenii.

29
/04
/24

Timp de 12 zile, în perioada 17 mai – 9 iunie, copiii sunt așteptați, alături de părinții lor, la cea de-a opta ediție a Festivalului Opera Copiilor, unde vor fi întâmpinați cu surprize și activități distractive, desfășurate în locurile binecunoscute, dar și în spații recente deschise publicului.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.