Se întâmpla în 1989
https://www.ziarulmetropolis.ro/se-intampla-in-1989/

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

Un articol de Andrei Crăciun|4 Ianuarie 2016

În 1989, copiii încă se mai jucau pe şantiere, ei spuneau poveşti de groază, poveşti adevărate, adică din auzite, nu mulţi aveau pe atunci penare cu Mickey Mouse, truse de geometrie, blugi şi adidaşi din străinătate, ei se întâlneau cu cheia de gât în cluburi precum “Cutezătorii”, erau cercetaşi, unii erau răutăcioşi, copiii aveau şi pe atunci porecle, unora poate că li se zicea Grasu Răducu, altora Alexandru 3, pentru că erau trei Alexandru, dar numai Alexandru 3 avea o mătuşă la Istanbul, care îi aducea de toate.

În iarna lui 1989, ca în multe alte ierni de până atunci, în teatre era frig, actorii repetau îmbrăcaţi în paltoane, se încălzeau la reşouri rotunde şi mâncau adesea pâine cu parizer, la fel se întâmpla şi la Teatrul Mic, unde Gheorghe Visu şi Maria Ploae repetau o ieşire la aplauze, sub supravegherea directorului Dinu Săraru. Întâmplările din „Anul dispărut. 1989 sunt reale şi sunt ficţionalizate, e un amalgam şi e un experiment, din care fiecare are azi libertatea să ia ceea ce vrea.

În 1989 se vorbeşte adesea despre securişti, încă e periculos să ai acasă un video, în 1989 oamenii poartă iarna în case căciuli şi pulovere din lână, o ingineră şterge cu o cârpă parchetul în timp ce îşi ameninţă soţul infidel cu divorţul, oamenii se înşelau şi înainte de revoluţie, deşi cei mai mulţi nici nu-şi mai aduc aminte, ce-a fost a fost, istoria nu reţine detaliile, chiar şi fetelor olimpice li se putea întâmpla pe atunci să se îndrăgostească la mare de vreun poet diversionist şi să rămână gravide, oricum nu conta, orice familie onorabilă era oricând în stare să salveze situaţia apelând la un doctor de încredere, pe atunci oricine ştia un astfel de doctor, iar aparenţele valorau şi pe atunci sau mai ales atunci mai mult decât dragostea, privind peste timp viaţa de dinainte îţi apare ca o convenţie impusă acelora care nu aveau încotro decât să o accepte, uneori cineva îşi dădea foc într-o piaţă dintr-un oraş sau îl ataca public pe dictator, dar astfel de evenimente erau rare, totuşi în 1989 începeau să fie, ni se aminteşte de un student anume, de Dinescu, de Doina Cornea, de Ana Blandiana, ni se aminteşte ce se întâmpla la Pekin, la Chişinău sau la Varşovia, căci micile istorii personale sunt puse alături de marea istorie.

anul disparut 1989

„Anul dispărut. 1989” este o întoarcere în timp, un timp pe care unii dintre noi nu l-au trăit niciodată, iar alţii, care l-au trăit, au preferat să-l uite. La 26 de ani distanţă pare că totul s-a schimbat, de la carpeta de pe perete cu răpirea din Serai, până la mileurile şi telefonul cu disc de pe bibliotecă sau televizorul alb-negru la care toţi cei care nu erau nomenclaturişti se chinuiau să prindă bulgarii. Apoi a venit revoluţia. A fost tot ce memoria colectivă a păstrat din acel an.

Pe scena Teatrului Mic din Bucureşti se întâmplă astfel o reconstituire, iar întâmplările aduse în faţa publicului sunt chiar amintirile echipei, de la regizori şi actori la femeia de serviciu, şi fie că sunt amintiri transformate de timp, fie că sunt amintiri ficţionalizate, tot amintiri rămân, experimentul este atipic şi are capacitatea stranie de a-ţi transmite că, de fapt, nu eşti într-o ficţiune, ci într-o istorie adevărată, aproape uitată.

Pe scena Teatrului Mic, actorii se joacă pe ei înşişi şi îi joacă pe ceilalţi, ei ţin să-ţi amintească adesea că eşti într-o ficţiune şi cu cât îţi amintesc mai mult, cu atât te încăpăţânezi să le ignori avertismentul, pe scenă copiii joacă Frunza, se ceartă şi zic uneori vechiul, atât de vechiul refren din faţa blocului – Stop poziţia!, pe atunci Nadia Comăneci fugea în America, până la revoluţie rămăsese mai puţin de o lună, s-au întâmplat atâtea în 1989, dar cele mai multe rămân necunoscute şi neconsemnate de niciun ziar. La urma urmei, poate că asta face „Anul dispărut. 1989: consemnează întâmplări neştiute şi le pune alături de evenimentele care au marcat acel an.

Părăsind sala Teatrului Mic, aceeaşi în care în lumea dinainte era frig şi mai vedeai şi câte un şobolan traversând nonşalant scena, îţi pui întrebarea: eu ce am făcut la Revoluţie? Da, îţi pui întrebarea asta, chiar dacă ştii bine că erai în clasa I primară, pe atunci…

Şi abia apoi, după ce ai trecut în revistă propriile amintiri, abia apoi începi ca de obicei să vorbeşti despre jocul actorilor, acum zici ceva despre puterea de fascinaţie pe care Maria Ploae şi Gheorghe Visu continuă să o aibă asupra spectatorului şi, mai ales, despre puterea de convingere pe care o vezi în Ilinca Manolache care în “Anul dispărut. 1989” face un tur de forţă, ca un copil răsfăţat al scenei, purtându-şi neobosită fusta plisată şi fundele albe, mari, în păr.

„Anul dispărut. 1989” a început, aşa cum spune Ana Mărgineanu, regizor: „Pentru a realiza acest spectacol, am răscolit în amintirile întregii echipe artistice şi tehnice. Am vrut să vedem ce a însemnat 1989 la nivel personal, intim, dincolo de clişeele era mai bine înainte că aveam cu toţii de lucru sau era mai rău. Şi am vrut să vedem ce valoare mai au toate aceste crâmpeie din viaţa noastră azi. Ce mai înseamnă ele pentru noi, pentru dumneavoastră.”

Chiar aşa, dragi cititori, dumneavoastră?…

INFO

„Anul disparut. 1989. De: Peca Ştefan; regie: Ana Mărgineanu; scenografie: Anda Pop; distribuţie: Gheorghe Visu, Maria Ploae, Mihaela Rădescu, Ilinca Manolache, Isabela Neamţu, Viorel Cojanu, Cuzin Toma/Virgil Aioanei.

Foto: Andrei Runcanu



14
/02
/19

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis din București, împlinește 51 de ani, pe 15 februarie. Șase artiști care au un impact uriaș asupra repertoriului teatrului: directorul de scenă Victor Ioan Frunză, scenografa Adriana Grand, regizoarea Chris Simion-Mercurian, actrița, regizoarea și dramaturgul Lia Bugnar, actorul și regizorul Emanuel Pârvu și dramaturgul și regizorul Mimi Brănescu, povestesc câteva întâmplări cu George Ivașcu.

13
/02
/19

Biletele puse în vânzare pentru concertul de jazz „Tenderly”, susținut de Luiza Zan Trio pe 14 februarie, la ora 20:00 la ARCUB s-au epuizat. „Joy of Life” - următorul concert din programul stagiunii de jazz ARTIST IN RESIDENCE, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, va fi susținut de trioul de senzație al artistului Petrică Andrei în data de 28 februarie, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare.

13
/02
/19

Duminică, 17 februarie (17.00), îndrăgostiții de toate vârstele sunt invitați la Sala Radio la tradiționalul concert de Dragobete, oferit în fiecare an în luna februarie de Orchestra de Muzică Populară Radio. Sub bagheta dirijorului Adrian Grigoraş concertul prezentat de Orchestra de Muzică Populară Radio sub titlul „DRAGOBETELE SĂRUTĂ FETELE” va fi susţinut de tineri artişti şi cupluri deja cunoscute ale scenei folclorice românești.

13
/02
/19

Opera Națională București desfășoară în perioada 11 februarie - 30 iunie 2019 un proiect cultural propriu în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Spectacolele acestei săptămâni, 11 februarie – 17 februarie 2019 sunt dedicate Austriei, considerată în întreaga lume ca fiind „țara muzicii”. Mozart, Haydn, Schubert, Bruckner sau Mahler s-au născut în Austria.

12
/02
/19

Programul de burse SoNoRo Interferențe ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediție și anunță noi preselecții pentru tinerii muzicieni români. Pe 16 februarie, la Academia ‘Gh. Dima’ din Cluj-Napoca, și pe 17 februarie, la Universitatea de Muzică din București, vor avea loc audițiile în urma cărora vor fi selectați cei 30 de tineri, cărora li se vor acorda anul acesta burse de studiu în Italia, la Montepulciano, în România, la Port Cultural Cetate, și în Germania, la Traunstein.

12
/02
/19

Actorul, regizorul și scenaristul Emanuel Pârvu împlinește astăzi 40 de ani. S-a născut pe 12 februarie 1979 la București, iar multe din vacanțele copilăriei le-a petrecut într-un sat de lângă Bacău, la bunicii materni.

12
/02
/19

Ceea ce n-am stiut eu și Bumba înainte să ajungem la Roma era că mancarea noastră preferată coincide cu chintesenta bucătăriei italiene. N-ați crede, judecând dupa alura mea skinny, că mă pun primul la masă și termin ultimul, că nu las nimic în farfurie și că cer de fiecare data porție suplimentara.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

Page 1 of 77612345...102030...Last »