Seara Knut Hamsun, la Libraria Humanitas Kretzulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-knut-hamsun-la-libraria-humanitas-kretzulescu/

Clubul Cărţile Denisei revine în această toamnă cu o nouă întâlnire joi, 11 septembrie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei nr.45). Pornind de la Pan şi de la Victoria, două micromane semnate de laureatul premiului Nobel pentru literatură Knut Hamsun vă invităm să intraţi în dialog cu Elisabeta Lăsconi, Dana Jenaru, Andreea Răsuceanu şi Dragoş C Butuzea, invitaţii acestei ediţii.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2014

Discuţiile vor fi moderate de Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Pan şi Victoria sunt două scurte romane, devenite clasice, dense, de o mare intensitate psihologică şi poetică, despre singurătate şi iubire, printre cele mai frumoase scrieri din literatura europeană.

În romanul Pan, obosit de viaţa în miezul civilizaţiei, locotenentul Glahn lasă în urmă normele unei societăţi în care nu-şi găseşte locul şi se refugiază în ţinutul Nordland, unde duce o existenţă retrasă.

Despre Victoria, Knut Hamsun a afirmat că este un pandant al lui Pan. Când a apărut, în 1898, romanul a avut un succes răsunător, datorită intensităţii psihologice, dar şi poetice, a imposibilei poveşti de dragoste dintre Johannes, un tânăr cu origini modeste, şi fiica unui moşier bogat.

Naraţiunea are, în ambele romane hamsuniene, un ritm aproape muzical şi ecouri din străvechile şi misterioasele mituri şi legende scandinave.

KNUT HAMSUN

Scriitorul norvegian KNUT HAMSUN a fost romancier, dramaturg, poet, opera sa cuprinzând peste 20 de romane, un volum de poezie, mai multe piese de teatru şi eseuri, un jurnal de călătorie.

Knut Hamsun

Knut Hamsun

În 1890 publică Foamea (Sult), cartea care îi aduce succesul mult aşteptat, considerată primul roman modern din literatura norvegiană, urmată, în 1894, de Pan, iar în 1898 de Victoria.

Din 1911 părăseşte cercurile literare şi viaţa urbană şi se mută în Nordland, pentru ca ulterior să cumpere o fermă în sudul Norvegiei, unde va locui până la moartea sa, pe 19 februarie 1952. Primeşte Premiul Nobel pentru literatură în 1920, pentru romanul Rodul pământului (Markens Grøde).

Prin tematică şi prin promovarea noilor tehnici ale fluxului conştiinţei şi monologului interior, Knut Hamsun e considerat părintele modernismului literar.

Foto: Seara Knut Hamsun – Humanitas Kretzulescu, wikipedia

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

27
/11
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale din strada Rivoli 18, de la Paris, aflaţi care e locul preferat de citit al unuia dintre cei mai cunoscuți eseiști și critici de teatru ai lumii, scriitorul George Banu.

25
/11
/16

Lolita, Un veac de singurătate și În căutarea timpului pierdut se regăsesc pe lista celor mai bune cărți ale secolului XX, în timp ce dintre operele secolului XIX au fost alese, printre altele: Război şi pace, Madame Bovary sau Marile Speranţe. Cei care au votat acest inedit top sunt 125 de autori celebri ai zilelor noastre, iar preferințele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books", scrisă pentru uzul cititorilor.

23
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire dedicată lui Bob Dylan, după ce Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură „pentru crearea unei noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

21
/11
/16

"Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei" de Lucian Boia, "Inocenții" a Ioanei Pârvulescu, sau "Jamila Cuisine" de Geanina Staicu-Avram, au fost câteva dintre cele mai vândute titluri ale ediției din acest an ale Târgului Internațional Gaudeamus, desfășurat în perioada 16 — 20 noiembrie

21
/11
/16

Petre Ispirescu, cunoscutul povestitor și folclorist român, nu a frecventat școala, a fost încarcerat şi, până la vârsta de 50 de ani (s-a stins din viață la 57), nu a părăsit niciodată localitatea natală.

18
/11
/16

Cartea „Cronica vieții mele: volumul întâi” (traducere din limba engleză de Dan-Silviu Boerescu) a fost publicată la Editura Humanitas în anul 2015.

15
/11
/16

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la editura Curtea Veche Publishing va avea loc o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.