SEARA MOZART deschide anul 2015 pentru Orchestra Naţională Radio!
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-mozart-deschide-anul-2015-pentru-orchestra-nationala-radio/

Genialul Amadeus, un artist al superlativelor despre care se spunea adesea că îşi compunea partiturile cu o naturaleţe şi o rapiditate care nu puteau fi justificate decât printr-o inspiraţie artistică divină, muzicianul care în doar 35 de ani de viaţă a compus peste 600 de lucrări este cel căruia îi este dedicat evenimentul programat vineri, 16 ianuarie (ora 19.00), la Sala Radio.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2015

SEARA MOZART pe care ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO o propune melomanilor , se va desfăşura sub bagheta dirijorului TIBERIU SOARE.

Concertul de la Sala Radio va debuta cu una dintre cele mai îndrăgite partituri lirice : Uvertura operei Nunta lui Figaro. Opera este considerată de alţi mari compozitori, ca Wagner sau Brahms, o capodoperă a perfecţiunii muzicale.

Figaro, Suzana, Contesa Rosina, Contele Almaviva, Cherubino, Bartolo ş.a., neuitatele personaje ale comediei spumoase create de Beaumarchais, prind viaţă în imaginaţia publicului prin sonoritatea inegalabilă, printr-un crescendo plin de viaţă al celebrei uverturi mozartiene.

De asemenea, în cadrul evenimentului poate fi ascultat şi Concertul nr. 4 în re major pentru vioară şi orchestră, compus de Mozart la vârsta de doar 19 ani, un concert în interpretarea CRISTINA ANGHELESCU, solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Seara se va încheia cu Simfonia nr. 39, compusă de Mozart la 32 de ani, cu 3 ani înainte de trecerea sa în nefiinţă, un moment marcat de dispariţia prematură a fiicei sale Therese, de probleme materiale şi de insuccesul la momentul respectiv al operei sale Don Giovanni, nefericire ce a determinat probabil alternări de stări emoţionale în linia melodică a simfoniei.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Foto: SEARA MOZART – wikipedia

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.