Seară Mozart / Haydn la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-mozart-haydn-la-sala-radio/

Dirijorul german RALF SOCHACZEWSKY – fost dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic şi invitat al multor ansambluri de prestigiu – revine la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO. Miercuri, 13 mai (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii pot asculta un concert ce aparţine 100% clasicismului muzical şi reuneşte doi mari compozitori austrieci: Mozart şi Haydn.

Un articol de Petre Ivan|7 mai 2015

Două partituri vocal-simfonice create de MOZART – Kyrie în re minor şi Cantata Davide penitente – şi o simfonie ce poartă semnătura lui HAYDN – Simfonia nr. 95 în do minor.

Dincolo de apartenenţa la aceeaşi epocă şi spaţiu geografic, cei doi compozitori cuprinşi în repertoriul serii au fost legaţi şi de o frumoasă prietenie şi admiraţie reciprocă, respectul şi cuvintele frumoase pe care şi le adresau fiind o „perlă rară” în lumea muzicală, cuprinsă de mari rivalităţi.

Mozart i-a dedicat lui Haydn câteva partituri ale sale şi afirma despre mai vârstnicul său prieten: „Doar el (Haydn) deţine secretul de a mă face să zâmbesc şi de a ajunge la sufletul meu prin muzica sa.”

Evenimentul se va derula cu participarea artiştilor lirici MĂDĂLINA BARBU – soprană, MIHAELA IŞPAN – mezzosoprană şi TIBERIUS SIMU – tenor şi a CORULUI ACADEMIC RADIO, condus de DAN MIHAI GOIA.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet.

Foto: Sala Radio – orchestreradio.ro

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.