Seară specială la Teatrelli, pe 24 ianuarie
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-speciala-la-teatrelli-pe-24-ianuarie/

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2019

Teatrelli sărbătorește 160 de ani de la Unirea Principatelor Române pe 24 ianuarie, de la 18:30, cu o dezbatere care aduce față în față doi dintre cei mai reputați intelectuali ai momentului: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru. De la ora 19.30, dezbaterea va fi urmată de un concert al ansamblului Imago Mundi. Intrarea la eveniment este liberă în limita locurilor disponibile și se face pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0735.560.692 (Casa de bilete Teatrelli).

În cadrul dezbaterii, Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru vor aprofunda relația dintre trecutul și prezentul României pentru a putea identifica și aplica soluții pentru situațiile disfuncționale pe care le trăim.

Ansamblul Imago Mundi va ilustra în concertul programat după dezbatere unul dintre efectele Unirii Principatelor Române: libertatea de a trece – muzical și vizual – de la un peisaj românesc la altul, sub aceeași identitate culturală. Va fi prezentat un repertoriu special: compoziții și aranjamente contemporane, inspirate din muzica tradițională a Munteniei, Olteniei și Moldovei – o selecție din proiectele recente ale ansamblului: „Isvor. George Enescu”, „Isvor. Constantin Brâncuși” și „100”. Concertul, cu durata de o oră, va fi comentat vizual prin proiecții video originale mixate în timp real. Ansamblul Imago Mundi este format din: Oana Ivașcu – oboi, Daniel Ivașcu – percuție, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu – cobză, chitară, Raluca Stratulat – vioară, Adrian Buciu – flaute, Andreea Țimiraș – violoncel, Cristian Stănoiu – proiecții video live.

Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București.

Detalii despre evenimentul Teatrelli se găsesc și pe pagina dedicată de Facebook.

Constantin Bălăceanu-Stolnici este unul dintre cei mai cunoscuţi medici neurologi, pionier în neurocibernetică. Este membru de onoare al Academiei Române. A fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler şi cu Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate. Este descendent al Bălăcenilor, familie căreia aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Impreiu Romano-German și i-a concesionat stema.

Adrian Majuru este Manager al Muzeului Municipiului București începând cu luna aprilie 2014, și profesor asociat al Universității de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» din București. A finalizat cursuri postdoctorale prin programul POSDRU în antropologie (2011-2013) organizate de Academia Română. A fost consultant pe zona de antropologie-sociologie în cadrul stabilirii Strategiei Naționale în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice și inovării pentru 2014-2020, Panelul socio-economic, București, iulie-august 2013. A publicat peste 20 de lucrări de specialitate.

Imago Mundi a fost fondat în anul 2001 de Oana și Daniel Ivașcu, cu o bogată experiență acumulată de-a lungul celor peste 17 ani de existență, ansamblul a fost primit cu entuziasm la Viena, Istanbul, Estoril, București, Berlin, Riga, Londra, New York, Belgrad, Budapesta sau Tunis. Ansamblul atrage deopotrivă publicul interesat de muzica veche, cât şi pe ascultătorii de muzică clasică, jazz sau rock. Imago Mundi se adresează unui public dinamic, care caută alternative la muzica de consum; perspectiva din care este construit discursul muzical este aceea a omului contemporan care nu expune piese de muzeu, ci cântă o muzică vie; este perspectiva omului influenţat de experienţa urbană, care ascultă jazz, rock, muzică clasică sau electronică deopotrivă, dar pentru care bucuria muzicii este întotdeauna motivată de ce simte şi nu de ce „se poartă”.

Teatrelli este un proiect creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

04
/02
/20

Dhafer Youssef (foto), Charles Lloyd, Lars Danielsson, Jakob Bro Trio, Dave Weckl / Tom Kennedy, Nils Petter Molvær, Liv Warfield, Robben Ford și Bill Evans vor fi prezenți la cea de-a 24-a ediție a festivalului!

03
/02
/20

Bogdan Mezofi, solistul trupei clujene de rock alternativ Grimus, vorbește într-un interviu în formă de alfabet despre prima piesă pe care a compus-o, despre lucrurile care contează și oamenii pe care îi admiră.

31
/01
/20

Televiziunea Română oferă telespectatorilor săi, în prime time, un program premium, în exclusivitate pentru România: cel mai mare eveniment muzical de televiziune al anului din Italia, Sanremo 2020, se vede live, între 4 şi 8 februarie, de la ora 22.00, la TVR 1.

29
/01
/20

Duoul american Beacon concertează în premieră la București, joi 30 ianuarie, de la ora 20, la Control Club. Proiectul originar din Brooklyn, ce îmbină cu succes muzica electronică și influențele R&B, vizitează România la finalul unui turneu european de promovare a albumului Gravity Pairs.

27
/01
/20

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze și astăzi prin măiestria cu care a creat povești muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoționeze, să întristeze și să pună publicul pe gânduri.