„Secvenţe”. Elogiul ignoraților
https://www.ziarulmetropolis.ro/secvente-elogiul-ignoratilor/

CRONICĂ DE FILM. „Secvenţe” (1982), de Alexandru Tatos, un film unic în cinematografia română. Un film polemic. Un sclipitor manifest cinematografic, deopotrivă intelectualist şi emoţionant. O capodoperă.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 februarie 2017

Caracterul polemic şi de adevărat manifest este exprimat încă de la început. Prin cuvântul „secvenţe”, pus ca titlu al filmului care avea să devină cea mai mare realizare a sa, Alexandru Tatos sugera în primul rând eliberarea de povara mult prea apăsătoare a poveştii, a coerenţei şi, extrapolând, a normei, fie ea cinematografică sau ideologică.

Mesajul implicit este că spectatorul nu ar trebui să se aştepte la un film clasic, ci la câteva secvenţe, foarte probabil lipsite de consistenţa narativă familiară publicului larg.

Lansat în 1982, „Secvenţe” începe direct cu imagini dintr-un film de propagandă, una dintre multele comenzi pe care oamenii din cinematografia perioadei comuniste erau nevoiţi să le facă. Însă după puţin timp, comentariul bombastic care însoţeşte cadrele este subminat de câteva voci obişnuite, plictisite, a căror provenienţă este desluşită imediat: echipa unui film urmăreşte, într-o cabină a unui studio, imagini dintr-un viitor proiect.

La final, când cel care pare a fi regizorul se ridică şi începe să vorbească, pregătindu-şi în acelaşi timp o ţigară („Avem în filmul nostru două perioade: povestea lui Matei din ilegalitate… şi viaţa de azi”), un alt membru el echipei, care a stat în primul rând (ceea ce sugerează că rolul său este unul important), iese sastisit din sală, fapt care atrage un comentariu din partea regizorului („Mă rog, pe el nu îl interesează”).

Acest scurt moment combativ trasează abordarea şi miza întregului film: contrastul sau, mai exact, confruntarea dintre imaginile prefabricate şi realitate, dintre minciuna propagată de ideologia vremii şi naturaleţea vieţii. Ideea nu era nouă, nici măcar în cinematografia română. Lucian Pintilie (care are o apariție cameo) o folosise cu un deceniu în urmă, în „Reconstituirea” (1970). Ea apare şi la Mircea Daneliuc, mai întâi la începutul filmului său de debut, „Cursa” (1975), dar şi mai târziu, în „Proba de microfon” (1980). Tot în 1980, o altă variantă a ei a putut fi regăsită în „O lacrimă de fată”, al lui Iosif Demian.

Alexandru Tatos face însă un gest şi mai radical – o asumare şi mai tranșantă a condiţiei sale: unii membri ai echipei din film sunt jucaţi chiar de membrii echipei care realizează „Secvenţe”. Prin urmare, un „film în film”. O colosală „punere în abis” al cărei principal obiectiv pare să fie încercarea de a exprima adevărul, într-o perioadă când acest lucru era interzis.

secvente 3Bineînţeles, nu toţi spectatorii care au văzut „Secvenţe” la momentul lansării sau în toţi anii trecuţi de atunci au ştiut că regizorul din film este însuşi Tatos (personajele i se adresează totuși cu „Sandu”, apelativul real al cineastului) și că operatorul (cel care părăseşte sala de proiecţie) este adevăratul director de imagine Florin Mihăilescu. Cunoaşterea unor astfel de informaţii îmbogăţeşte semnificaţiile filmului, însă nici lipsa lor nu ştirbeşte din grandoare.

După prolog şi după genericul cu imagini aparent de documentar cu oameni pe străzile Bucureştiului, vine prima din cele trei părți mari ale filmului. În ultima zi a anului, un tânăr (Dragoş Pâslaru), despre care aflăm că tocmai a fost externat din spital, își sună câţiva prieteni, în încercarea de a fi cu cineva în noaptea de Revelion care se apropie. Momentul se desfăşoară la telefonul dintr-un restaurant, iar în spatele tânărului mai stau două femei, un bărbat nerăbdător să dea la rândul său un apel şi un alt bărbat ameţit de băutură, cu o pâine în buzunar şi recitând versuri din diferiţi poeţi. La bar, privind întregul moment, îl descoperim discret pe regizorul din prolog, în rol de simplu privitor.

Pe parcurs de dovedeşte că secvenţa era jucată, că după bar se afla un cameraman, că tânărul este actor, că una dintre femei este de asemenea actriţă, Emilia (jucată de Emilia Dobrin), şi că scopul fusese de a filma o scenă cu actori puşi printre oameni obişnuţi (evident, jucați, la rândul lor, în filmul „Secvențe”, de actori profesioniști), pentru a surprinde reacţiile spontane ale acestora.

Doar că miza este mai mare decât atât: Tatos testează însăşi reacţia publicului la manipularea prin emoţie. Şi dă cărţile pe faţă: filmul este o construcţie şi trebuie tratat ca atare. Însă cineastul deturnează imediat și această interpretare și, în finalul acestei prime părți, readuce spectatorul în poveste, oferind una dintre cele mai frumoase secvențe din istoria cinematografiei române, unică în peisajul filmului din timpul comunismului, dar care va fi regăsită, peste ani, în Noul Cinema Românesc: ajuns acasă, regizorul este filmat în singurătatea și intimitatea apartamentului său, în timp ce de la vecini se aud vocile fericite ale membrilor unei familii reunite pentru a sărbători Revelionul. Este un moment de o simplitate și o sinceritate emoționante. Singurătatea personajului din filmul în film de la începutul părții se dovedește a fi de fapt singurătatea regizorului însuși: ficțiunea se inspiră din existența regizorului. Artistul pare a se pune indirect pe sine în opera sa, într-o perioadă când intimismul era tabu.

A doua parte a filmului este cea a unei cine frugale pe care echipa de filmare o ia într-un restaurant în timpul unei prospecții. Spiritului de bășcălie și de relaxare al echipei, întreținut de personajul jucat de Constantin Drăgănescu, dispus a lua peste picior pe oricine, îi este contrapus personajul tragi-comic al administratorului de la restaurant, jucat de Mircea Diaconu, într-unul din marile roluri ale carierei sale în cinema.

Este o secvență exemplar construită: prim-planul ocupat la început de echipa de filmare este luat treptat de povestea comic-înduioșătoare a administratorului, prins între obligația de a-i servi, din puținătatea bucătăriei restaurantului, pe potențialii oameni importanți (producătorul din echipa de filmare este prezentat, în glumă, ca fiind „tovarășul procuror”), și nevoia irepresibilă de a-și destăinui problemele conjugale.

Atmosfera devine tot mai apăsătoare pe măsură ce existența tristă a personajului jucat de Diaconu își dezvăluie tot mai mult tragismului, în timp ce fundalul sonor este asigurat de o melodie disco de la un casetofon de la masa altor clienți (unul dintre ei – fiul primarului), repetată în buclă, până la exasperare. Din nou o scurtă narațiune despre singurătate. Și o privire tandră asupra vieții unui om simplu: arta nu se regăsește în ceea ce caută echipa de filmare, ci în ceea ce li se oferă pe neașteptate. Viața e în altă parte decât în cinematografia oficială.

secvente 2

O idee cu caracter polemic pusă strălucitor în scenă și în ultima parte a filmului. În timp ce aceeași echipă filmează o secvență de restaurant dintr-un aparent lungmetraj cu ilegaliști plasat în interbelic (protagonista fiind jucată de „actrița Emilia”, regăsibilă și în primele două părți și interpretată de Emilia Dobrin), doi bărbați (jucați de Ion Vîlcu și de impozantul Geo Barton, la ultimul său rol), așezați ca figuranți la una din mese, descoperă că s-au mai întâlnit în urmă cu mai mulți ani, la începutul anilor `40.

Unul era un comunist ilegalist (Vîlcu), bătut de un temut agent al Siguranței, Papașa, care se dovedește a fi chiar cel din fața sa (Barton). Invocarea perioadei de dinainte de instalarea comunismului a fost probabil compromisul inevitabil pentru apariția filmului „Secvențe”, deturnat însă prin semnificația mult mai importantă pe care Tatos o conferă acestei ultime părți: raportul ficțiune-realitate, propagandă-adevăr.

Din nou, Tatos inversează așteptările: filmul din film devin aproape irelevant, trece în plan secund, este chiar bagatelizat, în favoarea momentului cu adevărat tragic: reîntâlnirea victimei cu torționarul său. Figuranții, adică cei trecuți mereu în plan secund, devin mai relevanți. Din această perspectivă, „Secvențe” este și un elogiu adus victimelor istoriei, oamenilor obișnuiți, celor pe care propaganda îi ignora sau instrumentaliza. De aici și măreția filmului lui Alexandru Tatos.



22
/11
/24

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal. 

13
/11
/24

ETERN, o poveste de dragoste pusă la încercare de o amenințare care ar putea însemna sfârșitul lumii, navighează interacțiunea dintre schimbările climatice, alegerile umane și consecințele lor, creând o narațiune bogată în simbolism care cucerește publicul.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

20
/10
/24

Asociația PATRUPETREI anunță un eveniment special de proiecție a filmelor documentare realizate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 14 „Sfântul Bartolomeu” (proiectul Focus Plus), respectiv ai Școlii Gimnaziale nr. 31 „Triaj” (proiectul Focus Plus 31), la Centrul Cultural Reduta, duminică 20 octombrie, începând de la ora 15:00, cu intrarea liberă.

15
/10
/24

Timișoara se pregătește să găzduiască din nou Festivalul Taifas, un eveniment dedicat filmului și culturii balcanice! Între 15 și 20 octombrie 2024, ne așteaptă o săptămână de filme, muzică, poezie și mâncare balcanică, toate reunite sub tema libertății. De la proiecții premiate la festivaluri internaționale, până la evenimente culturale și petreceri animate, Taifas promite să aducă împreună oameni de toate vârstele.

07
/10
/24

Săptămâna aceasta începe KINOdiseea - Festivalul internațional de film pentru publicul tânăr, ajuns la ediția cu numărul 16. Între 9 și 13 octombrie, la Sala Gloria și Cinema Muzeul Țăranului din București, publicul va putea descoperi o selecție remarcabilă de filme educative, recunoscute și premiate la festivaluri prestigioase precum Annecy, BUFF Malmö sau Locarno Kids.

07
/10
/24

Un nou film românesc de impact, despre un subiect major și necesar, se lansează în cinematografele din țară pe 11 octombrie. „Clara”, lungmetrajul românesc regizat de Sabin Dorohoi, spune povestea milioanelor de români care sunt nevoiți să plece în străinătate pentru a asigura familiilor lor un trai mai bun.