Serghei Polunin dansează cu Alina Cojocaru la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/serghei-polunin-danseaza-cu-alina-cojocaru-la-londra/

Serghei Polunin îşi face debutul londonez cu renumita balerină Alina Cojocaru, în „Romeo şi Julieta”.

Un articol de Liliana Matei|11 februarie 2020

Starul internațional al baletului Serghei Polunin își va face debutul londonez într-un spectacol-eveniment, care va avea loc pe 14 aprilie. La Royal Albert Hall din capitala Marii Britanii publicul îl va putea vedea dansând împreună cu renumita balerină de origine română Alina Cojocaru într-o nouă montare cu „Romeo și Julieta” de Serghei Prokofiev.

Coregrafia este semnată de Johan Kobborg, anunță Royal Albert Hall, și mizează pe o combinație dintre dansul clasic și cel contemporan, care urmărește să povestească într-un stil dinamic și emoționant celebra tragedie despre dragoste, pasiune și suferință.

Decorul realizat de sculptorul David Umemoto din Canada promite să fie o creație impresionantă.

Premiera mondială a spectacolului a avut loc în august 2019, la Arena di Verona, unde s-a bucurat de un mare succes.

14
/12
/14

Casa de Producţie TVR a programat luni, 15 decembrie, de la ora 19.50, la TVR 2, una dintre capodoperele teatrale ale lui Vasile Alecsandri: „Iașii în carnaval”, un spectacol preluat de la Teatrul Național din Cluj, realizat sub direcţia de scenă a maestrului Victor Ioan Frunză (spectacol din Arhiva de Aur TVR).

12
/12
/14

În primii 398 de ani de eternitate, Shakespeare a fost interpretat și mai ales reinterpretat până când cei mai naivi (o consistentă majoritate) ajunseseră să creadă că nimic nou nu se mai poate arăta în marginea sa.

12
/12
/14

Un recital unic în București, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, „Prayers”, este prezentat publicului pe data de 16 decembrie, ora 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei, nr. 88). Soliști: Ruxandra Urdăreanu – soprană, Dan Stoenescu - pian

12
/12
/14

Campania CITESTE POVESTI! este inițiată de Editura ALL și realizată în colaborare cu agenția de publicitate NEXT Advertising şi Raluca Băraru. În încercarea de a repune în drepturi ora de lectură, ni se alătură părinți, profesori, experți în educație, jurnalişti și un guvern de poveste. Campania, al cărei slogan este Pentru o lume mai bună, citește-le copiilor povești!, are expunere outdoor, radio şi print.

12
/12
/14

Fotograful australian de peisaje Peter Lik a stabilit un record mondial după ce un colecţionar privat a plătit 6,5 milioane de dolari pentru o poză a artistului, reprezentând o imagine a canionului Antelope din Arizona, în Statele Unite ale Americii.