-->

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 – 30 ianuarie la Cinema ARTA
https://www.ziarulmetropolis.ro/seria-istorii-se-va-desfasura-in-perioada-15-30-ianuarie-la-cinema-arta/

Seria ISTORII se va desfăşura în perioada 15 – 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universităţii nr. 3. Publicul are şansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marţi, o selecţie de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversaţii despre modul în care istoria este construită şi transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor şi conceptelor.

Un articol de Petre Ivan|16 ianuarie 2024

Considerăm că promovarea filmului ca mijloc de cunoaștere și explorare a istoriei recente, facilitează o înțelegere profundă a evenimentelor și schimbărilor socio-culturale prin intermediul expresiei artistice cinematografice.

Marți, 16 ianuarie, de la ora 20:00, în deschiderea seriei ISTORII, publicul este invitat la evenimentul special Scurtmetraje & Discuții cu Radu Jude. Plecând de la trei scurtmetraje realizate de regizor, vă propunem o discuție despre raportul dintre prezent și trecut, dintre documentar și ficțiune, dintre istorie și narațiune.

„Cele două execuții ale Mareșalului” de-construiește cinematografic mitul creat în jurul Mareşalului Ion Antonescu. „Un pur film de montaj, unde imaginile documentare ale execuției Mareșalului Antonescu din 1946 sunt așezate în paralel cu scena execuției recreată de maestrul Sergiu Nicolaescu în «Oglinda» (1993)”, afirmă Radu Jude.

„Plastic semiotic”, prezentat în 2021 la Festivalul de Film de la Veneţia, în afara competiţiei, propune o analiză a universului inocent al jucăriilor realizată cu instrumentele cinema-ului – cameră, montaj, mizanscenă. „«Dicționarul de idei primite de-a gata» al lui Flaubert, dar cu jucării în loc de cuvinte. Sau un film de animație fără animație. Și o comedie fără umor. Comedie umană, desigur”, spune Radu Jude despre acest scurtmetraj.

„Potemkiniștii” este o comedie despre artă, istorie, memorie și cinema, descrisă de criticul de film Andrei Gorzo „ca o schiță de Caragiale încrucișată cu un video-eseu de Mark Rappaport”. Filmul pornește de la faptul că în 1905, marinarii de pe Crucișătorul Potemkin au primit azil politic în România – un gest de sfidare la adresa Rusiei.

În data de 23 ianuarie, de la ora 20:00, așteptăm publicul la cel de-al doilea eveniment special din seria ISTORII: proiecția Amintiri din epoca de aur I,  o antologie realizată de Cristian Mungiu care aduce în prim-plan o serie de mituri urbane, ilustrând circumstanțele bizare în care au trăit românii zi de zi, în timpul regimului comunist. Proiecția va fi urmată de o discuție cu istoricul Bogdan Jitea.

Încheiem seriei ISTORII, în data de 30 ianuarie, tot de la ora 20:00, cu Cold Waves – Război pe calea undelor, ”o lecție de istorie în direct”, cum l-a numit criticul de film Alex Leo Șerban. Un documentar despre o perioadă provocatoare și absurdă, cu oameni care au înregistrat această istorie, filmul este o incursiune postmodernistă într-un ghem de fapte, știri false, teorii ale conspirației și presupuneri. Proiecția va fi urmată de o discuție cu regizorul Alexandru Solomon.

Toate proiecțiile sunt cu intrare liberă, însă necesită rezervare. Mai multe detalii pe: cinema-arta.ro/

06
/04
/26

Peste 40 de filme documentare vor fi proiectate între 24 și 29 aprilie la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie și Apollo111 Cinema din București, toate reflectând întocmai lumea în care trăim acum – de la presiunea asupra democrației până la ascensiunea discursurilor extremiste.

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.