Serialul Vikingii revine la HISTORY® pentru al șaselea și ultimul sezon
https://www.ziarulmetropolis.ro/serialul-vikingii-revine-la-history%c2%ae-pentru-al-%c8%99aselea-%c8%99i-ultimul-sezon/

Al şaselea şi ultimul sezon al dramei Vikingii a revenit, în exclusivitate, la HISTORY® cu două episoade, joi, 5 decembrie, de la ora 21:00, la doar o zi după premiera din Statele Unite. Drama creşte în intensitate pe parcursul călătoriei vikingilor în locuri îndepărtate, la mii de kilometri de Kattegat, pe măsură ce aceştia vor întâlni rivali de temut şi vor înfrunta consecinţele morţii lui Ragnar.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2019

Cele 20 de episoade ale ultimului sezon Vikingii vor fi difuzate în două părți, astfel că ultima parte va avea premiera la sfârșitul anului 2020. În plus, printre noutățile acestui sezon se numără și debutul regizoral al actriței Katheryn Winnick, cea care interpretează și personajul Lagertha.

Sezonul al șaselea continuă imediat după „bătălia dintre cei doi frați”, din care a ieșit victorios Bjorn, devenit un erou pentru oamenii aflați pentru atât de mult timp sub stăpânirea tiranică a lui Ivar Fără-de-Oase. În calitate de nou rege al Kattegatului, Bjorn se străduiește să reinstaureze domnia târzie a tatălui său, însă se confruntă cu tot mai multe dileme, fiind chinuit de ideea că puterea este deasupra moravurilor.

Între timp, Ivar aflat în căutarea unui nou drum care să-l separe de trecutul său, călătorește singur de-a lungul Drumului Mătăsii care îl duce, în cele din urmă, în Rusia. Pe de altă parte, Lagertha are propria agendă – să trăiască o viață mai liniștită și mai ferită de ochii celorlați, în propria fermă, însă noi pericole stau să bată la ușă.

În acest sezon, vikingii continuă cucerirea Scandinaviei, în timp ce Ubbe (Jordan Patrick Smith) și Torvi (Georgia Hirst) călătoresc în Islanda pentru a descoperi misterul dispariției lui Floki (Gustaf Skarsgard), iar Hvitserk (Marco Ilsø) urmărește vendetta personală împotriva lui Ivar.

Drama Vikingii face parte din seria unor producții de succes, apreciate de critica internațională, dar și de publicul din întreaga lume, ale creatorului şi scenaristului Michael Hirst, laureat şi nominalizat la premiile Emmy şi Golden Globe.

Distribuția din sezonul al șaselea include actori cunoscuți precum Katheryn Winnick (Lagertha), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără-de-Oase), Georgia Hirst (Torvi), Jordan Smith (Ubbe) și Marco Ilsø ( Hvitserk).

Cu ocazia premierei, HISTORY® a organizat un eveniment dedicat fanilor serialului, partenerilor și presei, care s-a desfășurat în paralel cu difuzarea la TV a serialului, într-o atmosferă cinematografică, la Baneasa Shopping City, cu participarea excepțională a două dintre personajele principale ale serialului, Ubbe și Torvi. 

Despre HISTORY®

Televiziunea HISTORY®, în prezent existentă în peste 302 milioane de locuinţe din toată lumea, priveşte istoria dintr-o perspectivă diferită, celebrând oamenii cu iniţiativă care ies din mulţime şi îşi lasă amprenta asupra lumii. Aceşti oameni, prezenţi în vasta diversitate de emisiuni difuzate de HISTORY®, sunt nonconformişti care înfruntă riscul, aduc schimbarea, modifică drumurile deja bătătorite şi împing limitele mai departe.

HISTORY este principala televiziune din portofoliul A+E Networks UK®. HISTORY a aderat la ARMA în februarie 2013, când a lansat un feed de transmisie localizat, putând astfel asigura grile de programe personalizate pentru România. Televiziunile HISTORY şi HISTORY HD sunt disponibile prin Akta-DCS, Digi, iNES IPTV, Orange TV, Telekom și UPC.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.