Sharie Williams Band şi Narcotango, la Brasov Jazz & Blues Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/sharie-williams-band-si-narcotango-la-brasov-jazz-blues-festival/

Sharrie Williams, cotată drept una dintre cei mai buni 15 interpreţi de blues din SUA, va concerta la Braşov în cadrul celei de-a doua ediţii a festivalului Braşov Jazz & Blues Festival, sâmbătă, 6 decembrie.

Un articol de Petre Ivan|8 noiembrie 2014

Sharrie Williams a participat la toate festivalurile prestigioase de blues din Europa şi din Statele Unite ale Americii și este supranumită prinţesa gospel-ului și blues-rock-ului. Asta pentru că reuşeşte să îmbine în concerte aceste 3 genuri muzicale.

Atuurile ei cele mai mari sunt concertele live şi spectacolele pe care şi le pregăteşte temeinic, reuşind să furnizeze un act artistic de mare calitate. Pe 5 decembrie, în cadrul aceluiași festival, revine în România, dar pentru prima oară la Brașov, trupa de tango electronic Narcotango (Argentina).

„Ideea de Narcotango, de dans ca narcotic, s-a născut din faptul că atunci când începi să dansezi tango este ca un drog, nu te mai poți opri”.

În anul 2000, Carlos Libedinsky, directorul muzical al trupei Narcotango, începe să danseze tango găsind în această experienţă un punct de cotitură în interesul său muzical. Intensitatea oferită de milonga, expresia dezvoltată de dansatori pe ringul de dans a declanşat dorinţa de a crea o punte între tradiţionalul tango şi secolul XXI. După ce în 2009 trupa a primit 2 nominalizări la Premiile Latin Grammy şi Premiile Gardel, odată cu lansarea noului album, Limanueva, Narcotango a fost nominalizată din nou la Premiile Latin Grammy 2010 pentru cel mai bun album de tango.

Despre sound-ul lor, Narcotango spun că au incorporat muzica electronică în tango-ul autentic, dând naștere unui nou sunet: „asta a fost geneza formației noastre și felul în care simțim muzica într-o manieră actuală. Tango-ul s-a răspândit între timp toată lumea, în Europa și nu numai, este ceva foarte la modă”.

În cadrul aceluiași festival vor mai concerta scoțienii de la Hidden Orchestra, Elena Mîndru, una dintre muzicienele cele mai apreciate pe scena de jazz din România şi din străinătate, Accord Vibes, Berti Barbera & Nicu Patoi, precum și grupul de blues din Pancevo (Serbia), Blue Family.

Bilete se pot achiziționa de la: Librăria Șt. O. Iosif, casa de bilete a Teatrului Sică Alexandrescu și on-line de pe www.biletebrasov.ro.

Prețul unui abonament este de 150 de lei (există un număr limitat de 100 abonamente). Prețul biletelor, în perioada de presale (până pe 15 noiembrie) este de 65 de lei pentru ziua 1 și 65 lei pentru ziua 2, iar pentru ziua 3 de 75 de lei.

După 15 noiembrie bilete vor costa 80 de lei pentru primele două zile, iar pentru ziua 3 va costa 90 de lei.Sharie Williams Band

Program Brasov Jazz and Blues Festival 2014

(Teatrul Sică Alexandrescu)

Joi 4 decembrie

ACCORD VIBES (România)

HIDDEN ORCHESTRA (Marea Britanie)

Vineri 5 decembrie

ELENA MINDRU QUARTET (România /Finlanda)

NARCOTANGO (Argentina)

Sâmbată 5 decembrie

BERTI BARBERA & NICU PATOI (România)

BLUE FAMILY (Serbia)

SHARRIE WILLIAMS BAND (SUA)

Foto: Sharie Williams Band şi Narcotango  – brasovjazz.ro

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.