„Shylock este numele meu”. Lansare la Librăria Humanitas Cişmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/shylock-este-numele-meu-lansare-la-libraria-humanitas-cismigiu/

Proiectul Hogarth Shakespeare a fost demarat în 2015 în Marea Britanie, la 400 de ani de la moartea marelui Will şi preluat deja de edituri din peste 28 de ţări, la Editura Humanitas Fiction fiind coordonat de Denisa Comănescu.

Lansată la iniţiativa editurii britanice Hogarth, seria Hogarth Shakespeare propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către unii dintre cei mai bine cotaţi scriitori actuali, care le reimaginează pentru secolul XXI.

Autorii implicaţi în proiect şi piesele lui Shakespeare pe care le-au ales sunt: Jeanette Winterson – O paranteză în timp , Howard Jacobson – Neguţătorul din Veneţia, Anne Tyler – Îmblânzirea scorpiei, Margaret Atwood – Furtuna, Tracy Chevalier – Othello, Edward St Aubyn – Regele Lear, Jo Nesbø – Macbeth, Gillian Flynn – Hamlet.

În Shylock este numele meu, Howard Jacobson îşi dă întreaga măsură a talentului său. El ia temele piesei lui Shakespeare şi le tratează cu umor negru şi multă inteligenţă. Nu există astăzi un scriitor de limbă engleză mai amuzant decât el. (Jewish Chronicle)

Celebrul neguţător din Veneţia se întoarce în literatură prin intermediul unei abordări contemporane a piesei lui Shakespeare.

Shylock e aici un personaj dotat cu o inteligenţă incisivă şi multă pasiune, preocupat de teme legate de identitate, compasiune, dreptate şi răzbunare.

În această nouă, provocatoare interpretare, Shylock apare deopotrivă ca personaj de sine stătător, dar şi ca proiecţie a conştiinţei lui Strulovitch, un abil negustor de artă.

Dialogurile spumoase, de un umor amar dintre cei doi reprezintă motorul ascuns al romanului, mai ales în secvenţele în care dezbat probleme fierbinţi ale contemporaneităţii: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalţi, modificarea relaţiilor dintre părinţi şi copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei.

În 2010, lui Howard Jacobson i-a fost înmânat Man Booker Prize pentru „The Finkler Question” şi s-a aflat pe lista scurtă din nou, în 2014, pentru o altă carte, „J” .

Shylock este numele meu
Howard Jacobson
(roman)
Traducere din engleză şi note de Dana Crăciun
Colecţia Raftul Denisei, colecţie coordonată de Denisa Comănescu
Proiectul Hogarth Shakespeare
© Humanitas Fiction 2016

– Fragment –

Al doilea individ, care a ajuns aici cu mult înaintea lui Strulovitch şi i se adresează plin de tandreţe ocupantului unui mormânt cu piatra de căpătai măcinată aproape complet, este Shylock, şi el un evreu furios şi năvalnic, deşi furia lui tinde să fie mai degrabă sardonică decat colerică, iar furtuna se potoleşte când poate să se bucure de compania soţiei sale, Leah, ce zace îngropată sub zăpadă. E mai puţin dezbinat în sine decât Strulovitch, dar, poate tocmai din cauza asta, dezbină mai mult. Nu există doi oameni care să aibă aceeaşi părere despre el. Până şi cei care îl dispreţuiesc profund, îl dispreţuiesc cu diferite grade de profunzime. Are probleme financiare ce lui Strulovitch îi sunt străine, nu colecţionează nici artă, nici
biblii, şi îi vine greu să facă binefaceri altora când lui nu-i face nimeni, ceea ce s-ar putea spune că nu e tocmai în spiritul ideii de binefacere. Despre fiica lui, cu cât spunem mai puţin, cu atât mai bine.
El nu este un jelitor de ocazie, ca Strulovitch. Nu poate să plece şi să se gândească la altceva. Cum nu e un om care uită sau iartă, n-a existat şi nici nu va exista vreodată altceva. Întrerupandu-se din propriile-i ganduri, Strulovitch simte prezenţa lui Shylock înainte să-l vadă – o lovitură in ceafă, ca şi când cineva ar fi fost destul de lipsit de respect în cimitir ca să arunce un bulgăre de zăpadă.
Cuvintele „draga mea Leah“, căzând ca nişte binecuvântări pe mormântul îngheţat, îi ajung lui Strulovitch la urechi. Probabil că sunt multe Leah aici. Şi pe mama lui Strulovitch a chemat-o Leah. Această Leah însă stârneşte o milă eternă în jurul numelui ei, o milă binecunoscută lui Strulovitch, ucenic
în ale tristeţilor matrimoniale şi furiilor paterne. Leah, care i-a cumpărat lui Shylock un inel pe când se curtau. Leah, mamă a Jessicăi, fata care a furat inelul ca să cumpere o maimuţă. Jessica, întruparea perfidiei. Nici pentru o pustietate plină de maimuţe nu s-ar fi despărţit Shylock de inelul acela.
Nici Strulovitch.

Deci „noi“ înseamnă totuşi ceva pentru Strulovitch. Credinţa pe care-o pângăreşte Jessica este credinţa lui. Oricum, acestea sunt singurele indicii de identificare de care are nevoie Strulovitch. Este neînduplecat în această privinţă. Bineinţeles că Shylock se găseşte aici, printre morţi. Nici nu s-ar fi putut altfel.

La unsprezece ani, cu tuleie precoce şi prea deştept pentru propriul său bine, Simon se găsea la cumpărături cu mama lui într-un magazin, când aceasta l-a zărit pe Hitler cumpărandu-şi loţiune după bărbierit.
— Repede, Simon! îi porunci ea. Fugi şi găseşte un poliţist; eu răman aici şi am grijă să nu dispară.
Dar nici un poliţist n-a vrut să creadă că Hitler se afla în magazin, iar în cele din urmă acesta i-a scăpat vigilenţei mamei lui Strulovitch.
Nici Strulovitch nu crezuse că Hitler era în magazin. Acasă a glumit cu taică-său pe tema asta.
— Nu fi obraznic când e vorba de maică-ta, i-a spus tatăl lui. Dacă zice că l-a văzut pe Hitler, l-a văzut pe Hitler. Mătuşă-ta Annie a dat intâmplător de Stalin la piaţă in Stockport anul trecut, iar când eram de vârsta ta eu l-am văzut pe Moise vâslind pe lacul din Heaton Park.
— Nu se poate, a răspuns Strulovitch. Moise ar fi despărţit pur şi simplu apele.
Pentru replica asta şmecheră a fost trimis în camera lui.
— Sau poate-o fi fost Noe, a strigat Strulovitch din capul scărilor.
— Iar pentru asta, i-a replicat tatăl lui, nu capeţi nimic de mâncare.
Mai târziu, maică-sa i-a dus pe furiş un sendviş, aşa cum şi Rebeca ar fi făcut pentru Iacob.
Strulovitch bătranul înţelege mai bine imaginaţia evreiască – de ce nu impune limite cronologiei sau topografiei, de ce nu poate niciodată să încredinţeze trecutul trecutului şi de ce mama lui probabil chiar l-a văzut pe Hitler? Nu e talmudist, dar mai citeşte din când în când cate-o pagină dintr-o mică antologie de fragmente faimoase, publicată la o editură particulară. Partea bună cand vine vorba de Talmud e că îi permite unui catâr arţăgos ca el să se contrazică direct cu alţi catâri arţăgoşi, morţi demult.
Crezi ce, Rabbah bar Nahmani? Ei bine, să te ia dracu’ atunci!
Deci există totuşi o lume de apoi? Ce părere ai, rabinule?
Rabbah bar Nahmani, dându-şi la o parte linţoliul, îl injură la rându-i pe Strulovitch.

Foto: Shylock este numele meu – humanitas