„Sieranevada”. Întâlnire cu Apocalipsa
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-intalnire-cu-apocalipsa/

CRONICĂ DE FILM. Prezentat în premieră în România în proiecţie unică la TIFF, „Sieranevada”, al patrulea lungmetraj al lui Cristi Puiu, este unul dintre cele mai bune filme nu doar ale ultimilor 15 ani, ci ale întregii cinematografii române. O radiografie dulce-amăruie a familiei la români, dar şi a naturii umane.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 iunie 2016

Înainte de a pleca de la parastasul de sâmbătă unde fusese îndelung aşteptat, bătrânul preot (Valer Dellakeza) le povesteşte protagonistului, medicul Lary (Mimi Brănescu), şi femeilor din jurul lui o discuţie avută cu un taximetrist care îl întrebase, printre altele, cum îşi va da lumea seama când se va produce a doua venire a lui Iisus Hristos şi dacă nu cumva ea chiar a avut loc, doar că oamenii sunt incapabili să realizeze.

Este unul din momentele-cheie din „Sieranevada”, pentru că amplifică sensul metafizic sub care se plasează micro-universul uman, deopotrivă meschin şi capabil de măreţie (tocmai pentru că îşi conştientizează ridicolul şi condiţia muritoare), pe care Cristi Puiu îl radiografiază cu acuitate cehoviană.

Cristi Puiu îşi continuă estetica realistă radicală, însă cu o mai mare lejeritate, îmbinând elemente regăsibile în toate lungmetrajele sale de până acum: „Marfa şi banii”, „Moartea domnului Lăzărescu” şi „Aurora”.

După un lung plan-secvenţă de început, de exterior, care ar putea induce spectatorului impresia că va asista la un nou „Aurora”, camera-martor se mută în maşina cu care Lary şi soţia sa (Cătălina Moga) merg înspre parastasul de 40 de zile al tatălui lui Lary. Urmează o discuţie pasionantă, un duel verbal intens şi impecabil jucat, în care bărbatul, pasiv, răspunde cu ironii avalanşei agresive de reproşuri mărunte ale soţiei.

De o naturaleţe frapantă, schimbul de replici – care, la fel ca în „Marfa şi banii”, nu este filmat în plan-secvenţă, ci este fragmentat prin câteva tăieturi discrete de montaj, fără ca elipsele să sugereze că sunt omise informaţii esenţiale – escaladează într-o simfonie de dialoguri dintre cele mai frivole odată ce cuplul ajunge în apartamentul cu patru camere al mamei (Dana Dogaru) lui Lary.

Apartamentul devine locul în care numeroasa familie se adună, în aşteptarea preotului chemat a oficia o slujbă de pomenire, în timp ce servitul mesei se tot amână. Fidel principiului realist dezvoltat în „Aurora”, Cristi Puiu lasă pe seama spectatorului sarcina de a descifra din replici şi situaţii relaţiile dintre numeroasele personaje care, ca într-un elegant balet coregrafiat de un demiurg invizibil şi uşor mucalit, trec dintr-o cameră în alta, discută când aprins, când temperat, lăsând să iasă tot mai multe schelete din dulap.

Unchi, mătuşi, veri, rude mai îndepărtate, cunoştinţe sau vecini se perindă prin apartament, fiecare cu problemele şi ideile lui, în timp ce mortul este aproape uitat. Se vorbeşte în şoaptă sau se ţipă, se plânge sau se râde, se scot în faţă rivalităţi sau afecţiuni, se discută despre conspiraţii mondiale sau nimicnicii familiale.

Uşile se tot închid şi se deschid, în timp ce aparatul de filmat surprinde, aparent la întâmplare, fragmente de discuţie mai lungi sau mai scurte, mai încărcate de tensiune sau mai relaxate, mai clişeistice sau mai patetice, într-o cameră sau alta a apartamentului, în hol sau chiar pe casa scării.

Fiecare secvenţă pare la fel de importantă ca oricare alta în plan narativ, deşi acumularea lor creează o tensiune şi o atmosferă tot mai sufocante, astfel că ieşirea scurtă a lui Lary din apartament în ultima parte permite spectatorului să ia o gură de aer, în timp ce căderea serii şi epuizarea personajelor după războiul familial aruncă totul în melancolie la final.

Cristi Puiu menţine un dificil echilibru între gravitate şi frivolitate, între seriozitate și farsă, de aceea trecerea de la comic la dramatic, de la râs la plâns, se face cu o uşurinţă neaşteptată. O radiografie dulce-amăruie a condiţiei umane.

„Sieranevada” va fi lansat la 9 septembrie în cinematografe.

„Sieranaveda”, România, 2016

Scenariu şi Regie: Cristi Puiu

Distribuţie: Mimi Brănescu, Cătălina Moga, Dana Dogaru, Ana Ciontea, Tatiana Iekel, Judith State, Ilona Brezoianu, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Simona Ghiţă, Sorin Medeleni, Bogdan Dumitrache, Ioana Crăciunescu, Marian Râlea, Valer Dellakeza, Eugenia Bosânceanu, Andi Vasluianu

Foto: Sieranevada – facebook

 

09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.