Sigur Ros, în premieră în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/sigur-ros-in-premiera-in-romania/

Trupa Sigur Ros, care nu a mai susţinut spectacole din anul 2007, va concerta, în premieră în România, la Festivalul Electric Castle 2016 de la Bonţida, judeţul Cluj, muzica islandezilor figurând pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale

Un articol de Petre Ivan|4 decembrie 2015

Directorul artistic al Electric Castle, Teodor Negrea, a declarat că la ediţia de anul viitor estimează un număr de 120.000 de participanţi, în total, în cele patru zile de festival.

Festivalul Electric Castle se va desfăşura în anul 2016 în perioada 14 – 17 iulie, mai spre mijlocul verii, pentru a nu se suprapune cu sesiunea studenţilor sau cu examenul de bacalaureat. Printre trupele care vor cânta anul viitor şi care au confirmat se numără Sigur Ros din Islanda, care nu a mai concertat din 2007, şi care va susţine un spectacol prima oară în România. Muzica lor care figurează pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale, membrii Sigur Ros apărând în rol de muzicieni într-un episod recent al serialului «Game of Thrones». La ediţia de anul viitor estimăm un număr total de 120.000 de participanţi în cele patru zile de festival, după ce în 2015 am avut aproape 100.000. – Teodor Negrea

Alte trupe care vor cânta la Festivalul Electric Castle în 2016 sunt britanicii de la Gorgon City, de asemenea, o premieră pentru România, apoi Camo & Krooked, Dynamite MC, Loadstar şi Icicle, Art Department, dar şi God Is an Astronaut şi Worakls.

Pe scenele de la Bonţida vor mai urca şi General Levy şi Macka B., dar şi N’to, Axel Boman, precum şi artiştii români Mihai Popoviciu şi The Model.

Abonamentele la Electric Castle 2016 au fost puse, de joi, în vânzare, până în 17 decembrie, preţul unuia fiind de 279 de lei. După 17 decembrie, abonamentele nu vor mai fi disponibile, iar vânzarea lor va continua la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Ediţia a IV-a a Electric Castle Festival va avea loc între 14 şi 17 iulie, la Castelul Banffy din comuna clujeană Bonţida.

Foto: Sigur Ros – facebook

06
/07
/22

Avishai Cohen Quartet (IL), Roberto Fonseca Trio (CU), Mircea Tiberian Trio (RO), GANNA (UKR), Elena Mîndru Quartet (RO), Mădălina Pavăl Orchestra (RO), Apifera (IL) și Paperjam (RO) completează lista artiștilor care vor concerta la a X-a ediție a festivalului Jazz in the Park, ce va avea loc în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, în 1-4 septembrie.

05
/07
/22

Pe 1 iulie EUROPAfest#29 a debutat în forță cu un duo de excepție format din câștigătorii „Deutscher Rock und Pop Preis“, eveniment considerat Oscarul muzical al Europei. Opening Gala Concert i-a avut ca nume de afiș pe “Best guitarist” 2021 – Peter Autschbach | Germania și “Best Voice” 2019 - Samira Saygili | Turcia, Germania, care au susținut un concert de neuitat alături de artiști din Italia, Statele Unite și Indonezia.

05
/07
/22

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va deschide miercuri, 6 iulie 2022, ora 19.30, la Ateneul Român, celebrul festival international “Vara Magică”. Programul va cuprinde Ludwig van Beethoven – Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61, solist Josef Špaček şi Modest Musorgski/Maurice Ravel – Tablouri dintr-o expoziție.

05
/07
/22

Festivalul „Folk la altar” revine în perioada 27 - 30 iulie 2022 cu a doua ediţie, în acelaşi loc deosebit - Biserica Evanghelică din Râşnov, cu aceeaşi dorinţă a organizatorilor de a transcrie istoria genului (prin recitaluri, interviuri şi imagini de arhivă).

04
/07
/22

Prima ediție a Bucharest Opera Festival ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 24 iunie și 2 iulie a adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului a reprezentat primul festival ce a invit în capitală toate instituţiile cu rang de operă naţională din România din subordinea Ministerului Culturii.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

14
/06
/22

Joi, 16 iunie și vineri, 17 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Christian Badea, prim-dirijor principal al instituției, prezintă publicului Preludiul actului 3 din opera Lohengrin de Richard Wagner, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann, cu pianista americană de origine chineză Claire Huangci în ipostază solistică, și Simfonia nr. 8, în fa major, op. 93 de Ludwig van Beethoven.