-->

Siguranța – cuvântul-cheie al ediției TIFF 2020!
https://www.ziarulmetropolis.ro/siguranta-cuvantul-cheie-al-editiei-tiff-2020/

Organizat în acest an exclusiv în aer liber, în 13 locaţii din Cluj-Napoca şi din împrejurimi, Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi-a deschis porţile cu trei proiecţii sold-out ale comediei romantice La Belle Époque/ Cei mai frumoşi ani (r. Nicolas Bedos), în Piaţa Unirii, USAMV şi Báthory.

Un articol de Liliana Matei|1 august 2020

Timp de zece zile, Clujul va reuni cele mai așteptate titluri ale anului, pe care publicul le va putea urmări seară de seară, în condiții de siguranță sporită. Zeci de invitați sunt așteptați în acest an la TIFF, măsurile de protecție și distanțare fiind obligatorii pentru toți cei prezenți la festival.

Spectatorii prezenți la Gala de deschidere, începând cu ora 21:00, vor avea parte de o surpriză muzicală specială. Piața Unirii va deveni locul de întâlnire al muzicii clasice cu sound-urile electronice moderne, într-un moment artistic inedit: Sync the Classics – un nou concept al compozitorului și producătorului clujean Paul Ilea, cu participarea extraordinară a sopranei Zsuzsana Cerveni. Seara va continua la înălțime, cu o călătorie fantastică în mașina timpului, alături de Daniel Auteuil și Fanny Ardant, actrița distinsă în acest an cu trofeul César pentru interpretare cu rolul din La Belle Epoque/ Cei mai frumoși ani.

În paralel, o a doua proiecție a filmului va avea loc la USAMV, în curtea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, unde publicul va avea parte de o altă surpriză: un performance al Cluj Tango Orchestra – prima orchestră de tango argentinian din România.

Accesul la aceste proiecții se va face cu o oră înaintea începerii lor, pentru a se respecta măsurile de siguranță și distanțare socială. Primul weekend de festival va aduce pe marele ecran titluri din Competiția oficială TIFF, cinefilii care nu vor putea fi prezenți la Cluj având posibilitatea de a urmări câteva dintre hiturile ediției online, pe platforma TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro). Nu va lipsi din programul ediției mult-așteptatul Weekend la Castel – două seri cu proiecții speciale, organizate în decorul spectaculos al Castelului Bánffy din Bonțida. Sâmbătă, pe 1 august, de la ora 21:30, Jean-François Zygel, un nume sonor în muzica clasică, va acompania live Faust (1926), capodopera lui F.W. Murnau, urmată de proiecția filmului Geaca de piele (Deerskin, r. Quentin Dupieux), programată la miezul nopții.

Duminică, de la ora 21:30, cinefilii vor urmări aici Fii ca apa (Be Water, r. Bao Nguyen), documentarul despre Bruce Lee, iar de la 23:45, istoria muzicii electronice se va derula pe marele ecran în Noul val (Le choc du futur), în prezența regizorului Marc Collin, co-fondatorul trupei Nouvelle Vague.

Toate evenimentele incluse în programul acestei ediții se vor desfășura în aer liber, iar regulamentul de participare la proiecții va fi respectat, în mod obligatoriu, atât de participanții și invitații ediției, cât și de organizatorii festivalului. Accesul și participarea publicului vor fi permise numai cu condiția purtării măștii, aceasta fiind obligatorie pe toată durata evenimentului. Nu va fi permis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală modificată) şi nici a celor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În toate zonele de aşteptare (la intrare, la toaletă sau la ieşire) participanţii trebuie să păstreze distanţa de minimum 1,5 m, iar pe scaune, distanţa fizică între persoane va fi de 2 m.

Numărul locurilor este limitat la toate proiecțiile TIFF, iar singurul punct de vânzare a biletelor se află în Piața Unirii. În restul locaţiilor, biletele nu vor putea fi achiziţionate la fața locului, ci exclusiv on-line, de pe tiff.eventbook.ro.

26
/06
/26

Între 9 și 12 iulie, Cinema Elvire Popesco găzduiește Retrospectiva TIFF.25, care aduce în fața publicului o selecție de filme din programul celei de-a 25-a ediții a festivalului.

17
/06
/26

13 iunie 2026 rămâne în istoria cinematografiei românești ca seara în care filmul FJORD a devenit un adevărat fenomen național.

12
/06
/26

A 25-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, iar Clujul intră, pentru 10 zile, în ritmul celui mai mare eveniment dedicat filmului din România.

26
/05
/26

Festivalul Internațional de Film Transilvania (12 – 21 iunie 2026, Cluj-Napoca) continuă secțiunea competițională Teen Spirit, dedicată producțiilor care explorează universul și preocupările noilor generații. Filme de ficțiune și documentare adresate în special publicului Gen Z vor concura pentru trofeul Youth Award, acordat de un juriu format exclusiv din tineri cinefili.

18
/05
/26

După premiera mondială de la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 3 zile în septembrie, comedia independentă regizată de Tudor Giurgiu, se vede pentru prima dată în România la Gala de deschiderea a celei de-a 25-a ediții TIFF, care va avea loc vineri, 12 iunie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.

13
/05
/26

Primul laureat al Premiului Janovics Jenő la Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi Roman Gutek, distribuitor de film polonez, fondator al mai multor festivaluri, producător și promotor al filmului de artă, de al cărui nume se leagă cele mai importante inițiative cinematografice poloneze din ultimele decenii.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

14
/04
/26

Într-o perioadă în care costul vieții continuă să crească, iar domenii esențiale precum educația, sănătatea și protecția socială sunt tot mai afectate de recentele măsuri de austeritate, One World Romania își continuă misiunea de a aduce în fața publicului filme documentare ca puncte de plecare pentru dialoguri necesare despre vremurile în care trăim.

09
/04
/26

Cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Cristian Mungiu, „Fjord”, avându-i în rolurile principale pe actorii nominalizați la Oscar, Sebastian Stan și Renate Reinsve, a fost selectat în competiția oficială a celei de-a 79-a ediții a Festivalului de Film de la Cannes.