Silviu Purcarete versus Eugen Ionescu, la festCO 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-versus-eugen-ionesco-la-festco-2014/

Spectacolul „Ce nemaipomenită aiureală!” de Eugène Ionesco va fi prezentat vineri, 30 mai, 2014, începând cu ora 18:00, la Opera Naţională Bucureşti de către echipa Teatrului Naţional din Cluj-Napoca în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, ediţia a XII-a, organizat de Teatrul de Comedie.

Un articol de Petre Ivan|29 mai 2014

Spectacolul poartă trei semnături prestigioase: regizorul Silviu Purcarete, scenograful Dragoş Buhagiar şi compozitorul Vasile Şirli. Personajul central va fi interpretat de Cornel Răileanu, distins cu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal în cadrul Galei UNITER 2014.

Ce nemaipomenită aiureală! - afişPublicul asistă la un „excedent” de personaje, la o multiplicare a lor, la o trecere dintr-un personaj în altul, un întreg joc izvorât din structura piesei. Spaţiul este populat cu manechine, un fel de copii ale adevăraţilor eroi.

O lume în care umbrele şi trupurile vii, palpitânde se amestecă într-un amalgam copios, care par să participe la un ritual al înmulţirii, al multiplicării, o proliferare a obiectelor, a cuvintelor, a inşilor de diferite condiţii, îmbulzindu-se în jurul Personajului. Piesa este un fel de farsă istorică sau, așa cum spunea Ionesco însuși, un text ce are la origini „Le Solitaire”, singurul roman scris de el.

Silviu Purcărete declara la conferinţa de presă care anunţa premiera spectacolului că a „ales acest text pentru a intra mai în profunzime, mai înăuntrul universului poetic al lui Ionescu. Nu are nimic de a face cu ceea ce s-a spus, teatrul absurdului, e pur şi simplu poetică teatrală. Nu ştiu ce aduce nou teatrului, încerc să fiu cât mai aproape de spiritul lui Ionescu şi al piesei. […] Actorilor le-am lăsat multă libertate de rezolvare a situaţiilor. Rămân un slujitor al textului şi al teatrului”.

Biletele sunt disponibile pe tickets.operanb.ro şi la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti.

„Ce nemaipomenită aiureală!” / Purcărete Vs Ionescu – INFO

30 mai 2014, ora 18:00, Sala Mare a Operei Naţionale Bucureşti

Un spectacol de: Eugène Ionesco

Regia: Silviu Purcărete

Scenografia: Dragoş Buhagiar

Muzica: Vasile Şirli

DISTRIBUŢIA:

Cornel Răileanu

Cornel Răileanu

 

Personajul: Cornel Răileanu

Bătrâna Doamnă: Irina Wintze, Anca Hanu, Romina Merei

Doamna cu căţeluş: Patricia Brad, Ramona Atănăsoaie

Soţul doamnei cu căţeluş: Ionuţ Caras, Cătălin Herlo, Silvius Iorga, Matei Rotaru

Rusul: Cristian Grosu

Vocea Rusului: Ionuţ Caras, Cătălin Herlo, Silvius Iorga

Portăreasa: Romina Merei, Irina Wintze, Ramona Atănăsoaie, Anca Hanu, Patricia Brad

Patronul: Cătălin Herlo

Chelneriţa: Patricia Brad

Oameni în restaurant: Irina Wintze, Anca Hanu, Romina Merei, Ramona Atănăsoaie, Cristian Rigman, Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru, Silvius Iorga

Agnès: Patricia Brad, Romina Merei, Irina Wintze, Anca Hanu, Ramona Atănăsoaie

Revoluţionari: Cristian Rigman, Ionuţ Caras

Poliţişti: Ionuţ Caras, Cristian Grosu, Matei Rotaru

Rănitul: Silvius Iorga

Mama rănitului: Irina Wintze

O femeie: Anca Hanu, Romina Merei, Ramona Atănăsoaie

Foto cu Silviu Purcarete,  Eugen Ionescu şi Cornel Răileanu – festCO

24
/03
/17

Într-o zi de 24 martie înceta din viaţă scriitorul francez Jules Verne, creatorul romanului de anticipaţie modern și se nășteau Harry Houdini (Erich Weiss),celebrul iluzionist american și Steve McQueen, actorul american supranumit "King of Cool".

23
/03
/17

În Gaziantep, legenda spune că în noaptea de 22 martie Sultana Nevruz, transformată în pasăre traversează văzduhul, anunțând sosirea Primăverii. Brățările de la mâini și picoare umplu cerul cu sunete mirifice iar voalurile ei împodobesc pământul în mii de culori. Pe 27 martie (ora 19:00), la Opera Naţională din Bucureşti vor fi prezentate tradiţiile lumii turce, în spectacolul de sunete şi culori susţinut de Orchestra Naţională de Instrumente Folclorice Turksoy.

23
/03
/17

„Faust”, unul dintre cele mai așteptate spectacole produse de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, revine la Fabrica de Cultură, cu primele reprezentații din acest an, programate în 8 și 9 aprilie. Spectacolul a avut până acum 160 de reprezentații, vizionate de aproximativ 57.600 de spectatori.

22
/03
/17

Vineri, 24 martie 2017, de la ora 19.00, dirijorul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai reprezentativi dirijori români pe scenele muzicale din Statele Unite și Europa, revine la Sala Radio, alături de Orchestra Națională Radio, într-un concert care o avea ca protagonistă pe tânăra pianistă Alexandra Dariescu.

22
/03
/17

Despre cum „Sieranevada”, „Câini” și „Inimi cicatrizate” și-au împărțit cele mai multe trofee Gopo. Despre cele mai inspirate și mai puțin inspirate momente ale galei. Și despre refuzul unor regizori precum Cristian Mungiu de a fi asociați cu Premiile Gopo.

22
/03
/17

Joi, 23 martie, de la ora 19:00, la Café Verona, Librăria Cărtureşti (str. Arthur Verona, 13-15, sector 1) din Bucureşti, jurnalistul Adrian Georgescu va vorbi despre Exitus, cel mai nou roman al său, apărut recent în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom, disponibil în librăriile din ţară şi în format electronic.

22
/03
/17

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actrița care a debutat pe vremea studenției în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

22
/03
/17

Cel mai râvnit trofeu la Gala Premiilor Gopo, “Cel mai bun film de lungmetraj al anului”, a fost câștigat de pelicula "Sierranevada", în regia lui Cristi Puiu. Filmul lui Puiu a primit șase premii, la fel ca și pelicula "Câini", în regia lui Bogdan Mirică.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

21
/03
/17

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 și TVR HD, dar și online pe www.premiilegopo.ro și www.cinepub.ro.

20
/03
/17

În această seară (20 martie), de la ora 20:10, pe TVR 2 iubitorii teatrului pot vede în premieră spectacolul „Poker”, de Adrian Lustig, o preluare a producţiei Teatrului de Comedie. Spectacolul regizat de Alexandru Tocilescu a avut premiera oficială în 17 aprilie 2004.