Simfonia fantastică (Berlioz) și Rapsodia română (Enescu), la Sala Radio, de Ziua Femeii
https://www.ziarulmetropolis.ro/simfonia-fantastica-berlioz-si-rapsodia-romana-enescu-la-sala-radio-de-ziua-femeii/

Ziua Femeii este sărbătorită la Sala Radio printr-un concert extraordinar, al cărui ”punct culminant” este Simfonia fantastică – una dintre cele mai cunoscute simfonii din toate timpurile, o transpunere în muzică a iubirii pasionale şi obsesive a compozitorului însuşi (Hector Berlioz) pentru o actriţă irlandeză.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2019

Programat vineri, 8 martie (19.00), evenimentul extraordinarprezentat  de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului NICOLAE MOLDOVEANU, are loc exact în ziua în care se împlinesc 150 de ani de la moartea lui Berlioz.

În plus, concertul este conceput în onoarea Sezonului Franţa-România 2019 și programul serii cuprinde, pe lângă capodopera lui Berlioz, încă două creații extraordinare legate de cultura română și de cea franceză: Enescu: Rapsodia română nr. 1 și Saint-Saëns: Concertul nr. 1 în la minor pentru violoncel şi orchestră, lucrare interpretată de apreciatul violoncelist RĂZVAN SUMA.

Razvan Suma,_foto de Adrian Stoicoviciu

Concertul va fi preluat în direct în rețeaua Uniunii Europene de Radio (EBU) și difuzat de radiodifuziunile membre ale acestui organism internațional.

Creată de excentricul compozitor romantic francez, Simfonia fantastică – subintitulată ”Episod din viața unui artist” – este inspirată de dragostea sa, născută la 24 de ani, pentru actrița irlandeză Harriet Smithson care o interpreta la Paris pe Ofelia într-o producție de Hamlet. Berlioz mărturisea despre iubirile pasionale care i-au marcat toată viața: ”Dragostea nu poate exprima ideea de muzică, dar muzica poate da o idee despre dragoste.”

Notele scrise de el pentru Simfonia fantastică dezvăluie intențiile compozitorului: ”Un tânăr muzician de o sensibilitate morbidă și o imaginație bogată, într-o stare de disperare provocată de dragoste și dusă la paroxism se otrăvește cu opium. Drogul, prea slab pentru a ucide, îl împinge într-o stare de somn adânc în care are niște viziuni stranii. Senzațiile, sentimentele  și amintirile sale sunt transformate – în creierul său bolnav – în idei și imagini muzicale. Ființa sa iubită devine ea însăși o melodie, o temă recurentă care îl bântuie continuu.”

Violonist, corepetitor, organist şi nu în ultimul de rând dirijor, NICOLAE MOLDOVEANU este unul dintre muzicienii români care şi-a construit un vast parcurs în lumea artistică internaţională. Pregătirea sa muzicală l-a purtat în apreciate instituţii de învăţământ superior europene, de la Conservatorul din Leipzig (unde a studiat orga) la cursurile Conservatorului din Zürich (unde s-a dedicat artei dirijorale) şi apoi la Basel şi Berna şi în cele din urmă la Academia Regală de Muzică din Londra.

Printre ansamblurile importante pe care le-a dirijat de-a lungul anilor se numără: Filarmonica Regală din Liverpool, Orchestra Radio din Olanda, BBC Concert, BBC Philharmonic, Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra de Cameră din Scoţia, Orchestra Simfonică din Islanda, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Filarmonicii din Varşovia, Orchestra Simfonică din Birmingham, Melbourne Symphony, Orchestra Filarmonicii George Enescu. Printre ansamblurile de care îl leagă o colaborare deosebită se află English Sinfonia şi London Mozart Players.

Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, violoncelistul RĂZVAN SUMA este cunoscut publicului din întreaga țară prin numeroasele turnee pe care le-a prezentat începând din anul 2012, cum ar fi suita Vă place BACH?Vă place BRAHMS?Vă place TANGO?, Vă place SCHU…? sau Vă plaCello? sau turneele grupului ArgEnTango.

Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Auditorio Nacional de MadridTeatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Kursall din San Sebastian sau Casa da Musica din Porto. A colaborat cu nume importante ale muzicii clasice internaţionale, precum Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz. Răzvan Suma a realizat din 2006 până în prezent şase turnee în formulă de trio – Romanian Piano Trio sau Trio Strad – alături de Alexandru Tomescu, Horia Mihail, respectiv Toma Popovici. De asemenea, alături de Marin Cazacu, Alexandra Guţu şi Octavian Lup, în componenţa cvartetului de violoncele Cellissimo, Răzvan Suma a fost prezent pe scene din Italia, Portugalia, Macao sau Maroc.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Foto: Ziua Femeii –  orchestreradio.ro.

27
/03
/23

Din 27 martie, TVR 2 vă invită să începeţi săptămâna alături de „Reţeaua de Idoli". Realizatoare Irina Păcurariu provoacă și în acest sezon celebrităţile la un dialog sincer și aduce în fața telespectatorilor oameni de excepție, altfel decât i-am cunoscut până acum. „Reţeaua de Idoli" se difuzează în fiecare luni, de la ora 21:00, la TVR 2.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

24
/03
/23

„Scena gândirii” Conferințele Operei Naționale București continuă în luna aprilie cu o ediție specială, ce va avea nu unul, ci doi invitați. Pe 18 aprilie, de la orele 18:30,  compozitorul Dan Dediu și muzicologul Valentina Sandu-Dediu vor înfățișa aventura transformării în muzică a unui text dramatic în cadrul conferinței „De la teatru la operă”.

23
/03
/23

Baritonul italian RICCARDO NOVARO, care a interpretat rolul principal din „Le Nozze di Figaro” (Nunta lui Figaro) la Théâtre des Champs-Elysées – Paris și la Teatro Regio - Torino și a dat viață Contelui Almaviva din aceeași operă la Opéra National de Bordeaux, a fost aplaudat în rolurile Leporello (Don Giovanni) la Opéra de Lausanne, Papageno (Die Zauberflöte – Flautul fermecat) la Teatro Massimo - Palermo ș.a. este invitat special la Sala Radio.

21
/03
/23

Sâmbătă, 25 martie, în intervalul orar 20:30 – 21:30, peste 8.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi se vor reuni simultan în toată țara și vor marca Ora Pământului prin concerte, recitaluri și evenimente muzicale, sub deviza „Dăruiește naturii din energia ta!”

17
/03
/23

O apariție inedită în capitala unde tangoul are rădăcini adânci. Tangotic aduce pe scena Palatului Bragadiru, tangoul argentinian si romanța în fuziune cu elemente jazz, rock și afro, precum și un repertoriu original de tangouri românești, sâmbătă, 18 martie, de la ora 19:00.

13
/03
/23

Studenți ai Universității Naționale de Arte George Enescu din Iași alături de studenți ai Conservatoarelor Cesare Pollini din Padova și Alessandro Scarlatti din Palermo, vor susține un concert în cadrul primei ediții a turneului Youth International Musical Performance Meeting.