Simona Halep și Traian Berbeceanu – ediţii speciale Garantat 100%, la TVR 1
https://www.ziarulmetropolis.ro/simona-halep-si-traian-berbeceanu-editii-speciale-garantat-100-la-tvr-1/

În miez de vară, realizatorul Cătălin Ştefănescu ne propune două ediţii speciale ale emisiunii Garantat 100%, una cu Simona Halep, campioana de la Wimbledon, cealaltă cu fostul ofiţer al Poliţiei Române, Traian Berbeceanu.

Un articol de Petre Ivan|14 august 2019

Pe 17 august, la TVR 1, Cătălin stă de vorbă cu fostul comisar-şef Traian Berbeceanu, care a scris o carte spectaculoasă şi tulburătoare, despre corupţie, justiţie, încredere în instituţiile statului, puterea de a crede în comunitate şi în valorile ei.

O zi mai tarziu, duminică, 18 august, de la ora 21.00, câştigătoarea din acest an a Turneului de tenis de la Wimbledon, românca Simona Halep, povesteşte, tot la TVR 1, despre provocări personale pe care le-a depăşit cu succes, despre câştigarea turneului de la Wimbledon şi despre dorinţa ei de a merge mai departe.

„De ce două ediţii speciale înaintea începerii sezonului de toamnă al emisiunii Garantat 100%? Foarte simplu. Pentru că sunt subiecte de actualitate care, sperăm noi, prezintă interes pentru publicul din România, acum, chiar în aceste zile. În mijlocul unei stări de spirit în care domină emoţia şi neliniştea, pe fondul unor evenimente politice şi sociale care produc revoltă şi dezamăgire, credem că prind bine câteva întâlniri cu compatrioţi care ne inspiră, ne insuflă speranţă şi încredere în viitor”, explică gazda şi realizatorul emisiunii, Cătălin Ştefănescu, demersul său.

„Sunt două poveşti de viaţă, nelipsite de confesiuni şi pline de relatări ale unor momente de depăşire a unor obstacole foarte dificile. Sunt două întâlniri cu oameni care ne vorbesc despre speranţă şi despre forţa asumării demnităţii. Am convingerea că a urmări aceste întâlniri, acum, nu abate atenţia de la ceea ce se întâmplă în jurul nostru ci, dimpotrivă, ne poate face să privim şi din alte perspective momentul pe care societatea românească îl traversează. Faptul că suntem în vacanţă nu înseamnă că ne luăm liber şi de la preocuparea faţă de lumea în care trăim”, a adăugat Cătălin.

„Radiografia unei mârşăvii judiciare”, cu Traian Berbeceanu, la Garantat 100%

Aşadar, sâmbătă, 17 august, ora 21.00, la TVR 1, Cătălin Ştefănescu stă de vorbă cu fostul ofiţer al Poliţiei Române, Traian Berbeceanu, cel care a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire.
Traian Berbeceanu a publicat o carte profund tulburătoare, cu titlul Radiografia unei mârşăvii judiciare. Un profesionist din elita Poliţiei Române (în 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România), la apogeul carierei sale – după cazuri grele rezolvate, destructurări de bande de traficanţi, operaţiuni la fel de spectaculoase precum cele pe care le vedem în filme –

Catalin Stefanescu si Traian Berbeceanu_Garantat_TVR 1

se trezeşte, într-o dimineaţă, reţinut şi apoi arestat. O carieră ce se dovedea excepţională se prăbuşeşte instantaneu, o familie şi un grup de prieteni trec prin câţiva ani de calvar.

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu vorbeşte în ediţia specială a emisiunii Garantat 100% de sâmbătă, 17 august, despre lucruri care ne frământă şi ne privesc pe toţi: percepţia asupra corupţiei, a instituţiilor statului, a siguranţei cetăţeanului, nevoia de informare corectă şi datoria fiecăruia dintre noi de a lupta pentru aflarea adevărului şi pentru demnitate. Fostul ofiţer al Poliţiei Române povesteşte pe larg despre încercările grele prin care a trecut, dar şi despre credinţa sa în faptul că, în cele din urmă, justiţia funcţionează. Care este preţul acestei lupte pentru păstrarea demnităţii şi aflarea adevărului? Câteva dintre aceste lucruri se pot afla în ediţia specială a emisiunii Garantat 100%, iar cele mai multe se regăsesc în cartea pe care Traian Berbeceanu a scris-o. Un volum lansat la începutul lunii august şi ale cărui ecouri încă se propagă în spaţiul public de la noi.

Singurul interviu al câştigătoarei de la Wimbledon 2019 – la TVR 1, în emisiunea Garantat 100%

Duminică, 18 august, de la ora 21.00, la TVR 1, campioana Simona Halep povesteşte despre trăirile pe care le-a traversat în timpul turneului de la Wimbledon, pe care şi l-a adjudecat în premieră şi de-a lungul căruia a pierdut un singur set, în faţa Mihaelei Buzărnescu.

Lucruri mai puţin văzute, detalii ale competiţiei, strategii ale adversarelor, dar mai ales despre felul în care s-a mobilizat Simona în acest turneu aflăm în ediţia specială Garantat 100% de la TVR

Simona Halep si Catalin Stefanescu, Garantat, TVR 1

1. „Procesele interioare, ambiţia, dorinţa de performanţă, dar şi o anumită formă de seninătate, descoperirea plăcerii autentice de a te bucura de ceea ce faci sunt provocări despre care Simona vorbeşte pe larg şi în care ne putem regăsi cu toţii. Marea noastră campioană vorbeşte despre echipa din jurul ei, despre partea nevăzută a antrenamentelor şi etapelor de pregătire a turneelor în care joacă. Nu în ultimul rând, cu generozitate, Simona Halep deschide şi o cale prin care ne lasă să vedem o bună parte din viața ei personală. O viaţă personală şi o intimitate la care şi ea, la rândul ei, are tot dreptul, la fel ca fiecare dintre noi” – Cătălin Ştefănescu, realizator Garantat 100%, la TVR 1.

Despre Garantat 100%

Ajunsă la cel de-al 39-lea sezon, emisiunea „Garantat 100%” ne-a oferit întâlniri memorabile cu mari personalităţi ale României şi ale lumii, de la actori şi muzicieni celebri, la scriitori de talie mondială, oameni de cultură sau ştiinţă, militanţi ai societăţii civile, sportivi cu care ne mândrim etc. De-a lungul celor aproape 20 de ani de „Garantat 100%”, printre interlocutorii lui Cătălin Ştefănescu s-au numărat: Ethan Hawke, Robert Wilson, Armand Assante, Amos Oz, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Marcel Iureş, Gică Hagi, Simona Halep, Cristina Neagu etc.

Foto: Simona Halep, Traian Berbeceanu si Catalin Stefanescu – tvr.ro

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

27
/09
/16

Pe Facebook s-a organizat un protest în fața Ambasadei Rusiei față de decizia Rusiei de a dona 100 de euro pentru campania de achiziționare a „Cumințeniei Pământului”. Protestul va avea loc astăzi (marţi), între orele 17.00 și 17.30, la sediul Ambasadei Rusiei la București. Organizatorii protestului spun că se simt „jigniți” de „bacșișul” Rusiei.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

20
/09
/16

Cea de-a doua ediție a Trienalei de Arhitectură East Centric a început în weekend în capitală cu deschiderea expoziției principale găzduită de Teatrul Național din București și conferințe susținute de invitați din Japonia, Austria și România. Trienala continuă cu prezentările publice și jurizarea pentru Premii Arhitext East Centric. Toate cele 4 expoziții majore din cadrul Trienalei pot fi vizitate zilnic, între orele 10 și 18, la TNB și ARCUB Gabroveni, până pe 9 octombrie.

16
/09
/16

Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, astăzi (vineri), Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

25
/08
/16

În vreme ce guvernul român se gândeşte cum să scoată 50 de lei din buzunar pentru a-şi trimite la grădiniţă minorii ai căror părinţi au venituri mici, italienii sunt gata să le acorde o susţinere generoasă adolescenţilor. Într-o mișcare concepută pentru a reaminti tinerilor că doar cultura este cea care ne îmbogăţeşte viaţa şi aduce oamenii împreună, cetățenii italieni care împlinesc 18 ani sunt pe cale să obțină 500 de euro " bonus de cultură " de la guvern.