Solitude project
https://www.ziarulmetropolis.ro/solitude-project/

Mihai Mihalcea, alias Farid Fairuz participă la Festivalul Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, Franţa

Un articol de Petre Ivan|20 mai 2015

În urmă cu 13 ani, atunci când își prezenta pentru prima oară o lucrare solo la Centrul Național al Dansului din Paris, Marie-Christine Vernay, unul dintre cei mai acizi și greu de mulțumit critici de dans de la Paris spunea în ziarul Liberation din 12 decembrie 2002: ‘Spectacolul ‘You come to see the show and you’ll get an extra burger!’ al românului Mihai Mihalcea este un spectacol inteligent, emoționant și plin de umor.’

În 2015, Mihai Mihalcea, reinventat în Farid Fairuz, a fost invitat să susțină trei reprezentații cu spectacolul ‘Realia (București-Beirut)’, în cadrul prestigiosului festival Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis.

Festivalul are o istorie lungă, care începe în anul 1969. Inițiat sub forma unui concurs coregrafic destinat noilor tendințe din dans, proiectul a devenit cu timpul un concurs de talie mondială — Le Concours de Bagnolet — care a lansat și consacrat multe dintre numele de referință ale dansului contemporan francez: Dominique Bagouet, Maguy Marin, Jean-Claude Gallotta, Karine Saporta, François Verret, apoi Catherine Diverres, Bernardo Montet, Mark Tompkins, Angelin Preljocaj, Odile Duboc și chiar actuala directoare a Centrului Național al Dansului din Paris, celebra coregrafă Mathilde Monnier.

În contextul Concursului de la Bagnolet, devenit astăzi un festival internațional, coregraful Florin Fieroiu a obținut în anul 1995 un premiu pentru

Farid Fairuz, foto: Claudiu Popescu

Farid Fairuz, foto: Claudiu Popescu

interpretarea spectacolului ‘Le Grand Jeu’ al coregrafului Christian Trouillas, în care dansa alături de Mihai Mihalcea și Cosmin Manolescu.

Spectacolul Realia (București-Beirut) creat și interpretat de Farid Fairuz va avea loc în 26, 27 și 28 mai, la Teatrul Le Colombier din Bagnolet. Spectacolul a fost prezentat anterior la subRahova, în cadrul Festivalului Temps d’Images în Cluj-Napoca, la Dance House Limassol, la Centrul Național al Dansului București, la Teatrul — Alfred Ve Dvore/Motus, Praga, în cadrul Festivalului Antistatic, Sofia și la Hebbel am Ufer, Berlin.

În 2010 artistul Mihai Mihalcea a luat cu asalt scena culturală cu un proiect de ficționalizare a propriei biografii devenind Farid Fairuz și lansând în spațiul public o serie de întrebări și reflecții cu privire la producția culturală, capitalism, sexualitate și religie.

Până să se reinventeze în Farid Fairuz artistul Mihai Mihalcea a fost unul dintre cei mai activi din domeniul coregrafiei contemporane din România de după 1989. A avut un rol esențial în multe dintre inițiativele care au condus la recunoașterea internațională a dansului contemporan românesc și la înființarea unor structuri și instituții devenite repere ale acestui domeniu.

Între 2006-2013 a fost director al Centrului Național al Dansului din București. În 2013-1014 a fost bursier al Academiei de Arta din Berlin. In 2014 a co-curatoriat festivalul ‘Good Guys Only Win in Movies’ la Hebbel am Ufer Berlin. A dansat și a creat spectacole și lucrări coregrafice prezentate în: Franța, Germania, Italia, Ungaria, Austria, S.U.A., Bulgaria, Ucraina, Portugalia, Polonia, Olanda, Belgia, Elveția și Slovenia.

Foto: Solitude project, Farid Fairuz – Claudiu Popescu, rencontreschoregraphiques.com

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.