SoNoRo Conac propune o vară “À la française”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sonoro-conac-propune-o-vara-a-la-francaise/

SoNoRo Conac „À la française” continuă în lunile iunie şi iulie şi cheamă publicul într-o vacanţă de vară armonioasă. Muzica de cameră va răsuna fantastic în impresionantele biserici fortificate din ţinutul Haferland, dar si castele, vile, conace si alte clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc din judeţele Braşov, Oradea, Sibiu, Argeş şi Iaşi. 

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2019

Programul concertelor este compus din lucrările unor mari compozitori francezi precum Gabriel Fauré, Camille Saint-Saëns, Francis Poulenc, dar și ale unor giganți ai muzicii clasice precum Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Johann Sebastian Bach, alături de lucrări de Grigoraș Dinicu, Iacob Mureșianu, Johan Halvorsen, Béla Bartók, Eugène Ysaÿe, Anton Arensky, Gustav Mahler și Eduard Orendi.

Cele 10 concertele SoNoRo Conac ale acestei veri se vor desfășura după următorul program:

  • 31 mai – Biserica Fortificată din Criț, jud. Brașov
  • 1 iunie – Biserica Fortificată din Meșendorf, jud. Brașov
  • 2 iunie – Biserica Fortificată din Viscri, jud. Brașov
  • 3 iunie – Cercul Militar din Brașov, jud. Brașov
  • 7 iulie – Sinagoga Neologă din Oradea, jud. Bihor
  • 8 iulie – Biblioteca Astra, jud. Brașov
  • 9 iulie – Castelul Bran, jud. Brașov
  • 10 iulie – Biserica Cisterciana de la Cârța, jud. Brașov
  • 11 iulie – Vila Florica de la Ștefănești, jud. Argeș
  • 30 iulie – Conacul Petre P Carp, Tibanesti, jud. Iasi

Parte din Sezonul România-Franța, turneul SoNoRo Conac „À la française” va aduce în fața publicului român muzicieni francezi remarcabili, precum violoniștii Philippe Graffin, Anton Martynov și Nicolas Detricout, violoncelistul Bertrand Raynaud și pianista de origine română, Mara Dobrescu, alături de muzicienii Ioan-Dragoș Dimitriu, pian, Răzvan Popovici, violă, Benedict Klöckner, violoncel, Petru Iuga, contrabas, Răzvan Poptean, clarinet, și Miruna Nagy, harpă.

„În cel de-al șaptelea an SoNoRo Conac, celebrăm atât influența franceză asupra culturii noastre prin artă și arhitectură, cât și aportul țării noastre la cultura franceză prin intelectualii și artiștii de origine română. Sezonul România-Franța 2019, în care este inclusă ediția SoNoRo Conac „À la française”, ne oferă prilejul să facem cunoștintă publicului român cu artiști francezi remarcabili și să punem lumina pe compozitori francezi de marcă ai muzicii clasice. Vă invităm să faceți alături de noi o incursiune memorabilă, să vă cufundați pe îndelete în povestea fiecărui palat, castel, biserici fortificate și case boierești, să ascultați poate cea mai bună muzică compusă vreodată și, astfel, să vedem împreună partea armonioasă a împletirii culturii franceze cu cea românească”, declară muzicianul Răzvan Popovici, inițiatorul turneului SoNoRo Conac și al Festivalului SoNoRo.

Biserica Cisterciana de la Cârţa

„Încă de la început, cele două comisariate, român și francez, au considerat că succesul programării Sezonului România-Franța depinde de realizarea unor parteneriate cu acele instituții care sunt deja reprezentative în cele două țări la nivel de excelență pentru domeniul lor. Ne-am adresat unor festivaluri, unor instituții recunoscute la nivel național sau local care aveau ambiția și istoricul de a programa artiști români în Franța sau artiști francezi în România. SoNoRo este unul dintre cele mai importante evenimente independente care reușește să aducă public tânăr și să aibă succes la nivel național. În acest an, Sonoro Conac este dedicat culturii franceze, iar concertele propuse de organizatori sunt dovada că împreună putem uita de clișee, așa cum ne îndeamnă sloganul Sezonului”, a declarat Andrei Țărnea, comisar general al Sezonului România-Franța 2019.

Primele concerte ale verii melomane aduc publicul în inima vieții rurale din vechile sate săsești ale zonei Haferland, regiune situată în județul Brașov, între Rupea și Sighișoara. Cu această ocazie, turneul SoNoRo Conac se întâlnește cu SoNoRo Musikland, un festival al muzicii de cameră în acord cu frumusețea naturii, arhitecturii și tradițiilor ținutului Haferland. Astfel, bisericile fortificate din Criț, Viscri și Meșendorf vor oferi publicului ocazia să asculte muzica clasică în clădiri cu o acustică fabuloasă.

Pe 3 iunie, SoNoRo Conac și SoNoRo Musikland ajung în Brașov, la Cercul Militar, una dintre clădirile de mare importanță arhitectonică din oraș, construită în 1938, după planurile arhitectului Constantin Iotzu, prin îmbinarea elementelor moderne cu stilul românesc de secol XX.

Castelul Bran

În ziua de 7 iulie, iubitorii muzicii de cameră sunt invitați în județul Bihor, într-o sinagogă grandioasă, a treia ca mărime din Europa, Sinagoga Neologă Sion din Oradea. Istoria Templului Sion începe în 1878, în urma separării evreilor reformiști de comunitatea evreiască ortodoxă. Busch Dávid, arhitect şef al oraşului Oradea şi membru al comunităţii evreieşti, a gândit această clădire eclectică cu influențe orientale maure și dominată de o cupolă centrală uriașă.

Pe 8 iulie, SoNoRo Conac ajunge la Palatul Astra din Sibiu, în frumoasa clădire ce găzduiește prima bibliotecă naţională publică, muzeul etnografic şi prima sală de teatru român din Transilvania. Palatul construit în 1903 fascinează prin intrarea impozantă străjuită de doi atlanți, sala festivă cu a sa atmosferă victoriană și prin colecția impresionantă de cărți vechi.

Pe 9 iulie, publicul are ocazia participării la un concert de muzică de cameră în Castelul Bran, unul dintre cele mai vizitate castele din țară, cu peste un milion de turiști anual. Ridicat în 1377 de către sașii din regiune, castelul Bran a devenit în 1920 reședința de vară favorită a Reginei Maria, iar în 2009 a fost retrocedat moștenitorilor de drept. Acest monument al arhitecturii medievale este înconjurat de un parc englez ce cuprinde două iazuri și o Casă de Ceai.

Ultimele concerte SoNoRo Conac „À la française” incluse în Sezonul România-Franța 2019 aduc publicul pe 10 iulie în Biserica Cisterciană de la Cârța, din județul Brașov și pe 11 iulie la Vila Florica din Stefănești, județul Argeș.

Construită într-o primă fază din lemn, la inițiativa unor călugări ce au apelat ulterior la pietrari din Franța, biserica ridicată în stil gotic a fost distrusă și refăcută în repetate rânduri. Astăzi, Biserica Cisterciană găzduiește un muzeu și este frecventată de comunitatea evanghelică din localitate.

Vila Florica Bratianu de la Stefanesti

De vila Florica din Stefănești, casa unde a trăit familia Brătianu timp de 10 ani, sunt legate date istorice importante precum Războiul de Independenţă de la 1877, Marea Unire a Principatelor de la 1918 și înfiinţarea Partidului Naţional Liberal. Numele conacului a fost ales în amintirea primei fiice a lui Ion C. Brătianu, Florica. În prezent, se poate vizita conacul, parcul dendrologic și capela.

Sfârșitul lunii iulie cheamă îndrăgostiții de muzică clasică în zona deluroasă a Moldovei, la Conacul Petre P. Carp din Țibănești. Familia boierilor Carp a construit conacul la începutul secolului al XIX-lea și, de-a lungul timpului, ansamblului istoric şi de arhitectură i-a fost adaugat un al doilea etaj, o terasă, un parc și un mausoleu neogotic.

Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: [email protected] sau 0741.190.470.

Detaliu Sinagoga Oradea

Programul complet al seriei de concerte și mai multe detalii despre SoNoRo Conac sunt disponibile conac.sonoro.ro.

SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc.

Despre SoNoRo Conac

În 2013, Asociația Sonoro a pus bazele unui nou proiect, SoNoRo Conac, ce își propune, prin asocierea muzicii cu opere arhitecturale emblematice din România, să sugereze nevoia de respect, atenție și sprijinire a patrimoniului și a resurselor culturale extraordinare ale României. SoNoRo Conac a pornit de la ideea de a reda muzicii de cameră spațiul originar, de natură intimă, propice dialogului cultural și ascultării active din partea unui public restrâns. Acest proiect își propune să sensibilizeze opinia publică în ceea ce privește multitudinea clădirilor de patrimoniu reabilitate – clădiri fabuloase, spectaculoase, elegante, care trebuie reintroduse în circuitul
cultural.

Foto: SoNoRo Conac – facebook

 

22
/09
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz se întâmplă în Sibiu, între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor. Dacă vineri şi sâmbătă ne vom întâlni cu Ambrose Akinmusire Quartet, Miroslav Vitouš &Emil Viklicky, Tigran Hamasyan Trio şi Jaga Jazzist, astăzi este momentul să aflăm ce trupe ne vor face fericiți duminică.

21
/09
/15

Festivalul Enescu s-a încheiat, duminică, la Sala Palatului din Bucureşti, prin reprezentaţia uneia dintre orchestrele aflate în top 3 mondial, Royal Concertgebouw, care, sub bagheta dirijorului Andris Nelsons, a interpretat "Simfonia nr. 2 în Re Major, op. 73", de Johannes Brahms, "Rapsodia nr. 2 în Re Major op. 11 nr. 2", de George Enescu, şi "Daphnis şi Chloé" Suita nr. 2, de Maurice Ravel.

21
/09
/15

Astăzi, Leonard Cohen împlinește optzeci și unu de ani, și asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînțeles că nu se va întâmpla întocmai așa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea și cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înțelesul tuturor celor care pot, totuși, să înțeleagă ceva din iubire, deci din viață.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

17
/09
/15

Ediţia #10 a eXplore festival - Bucharest International Contemporary Performance Festival se va desfăşura la WASP – Working Art Space and Production în perioada 18 septembrie – 15 noiembrie. Festivalul încurajează schimbul de experienţă şi promovarea tinerilor artişti prin spectacole, performance-uri, prezentări work-in-progress, workshop-uri, lecture-uri şi proiecţii de filme de artă.

15
/09
/15

"Când am primit această vioară, mi-am propus să o duc în faţa fiecărui român, să o port prin toată ţara, pentru că este un Stradivarius al nostru, al tuturor.” - Alexandru Tomescu. Unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti români împlineşte, astăzi, 39 de ani.

15
/09
/15

Cel mai proaspăt şi dinamic festival de jazz îi aşteaptă pe iubitorii muzicii între 13 și 15 noiembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Dacă săptămâna trecută am rupt misterul anunţându-i pe Ambrose Akinmusire Quartet şi Miroslav Vitouš & Emil Viklicky , astăzi continuăm cu două grupuri care redefinesc termenul de inovaţie muzicală. Ludici, cameleonici sau virtuozi, invitaţii de sâmbătă vor fi greu de uitat.

14
/09
/15

Zilele Bucureștiului fac orașul să pulseze. Între 18-20 septembrie, te invităm să descoperi și să te bucuri de un București plin de viață, unde iubitorii de cultură urbană se vor delecta cu primul festival de muzică alternativă din oraș - SOUND & VISION, iar noaptea de 19 spre 20 septembrie va radia de energie datorită unui eveniment unic în care arta și tehnologia se unesc spre delectarea publicului – Noaptea Albă a Bucureștiului.

13
/09
/15

A X-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 30 octombrie și 16 noiembrie 2015, la București, Arad, Cluj și Iași. Abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până pe 28 septembrie.

10
/09
/15

Fascinanta lume vieneză se va deschide și în acest an publicului din România prin intermediul unui spectacol 100% vienez – Christmas in Vienna. Pentru al șaptelea an consecutiv, Strauss Festival Orchestra Vienna, dirijată de maestrul Willy Büchler, cu participarea extraordinară a sopranei vieneze Monika Mosser, va susține un amplu turneu în România, care va începe pe 9 decembrie în Timișoara și se va încheia pe 19 decembrie, la Sala Palatului din capitală.

10
/09
/15

3 zile și 3 nopți de muzică - Balkanik Festival, la Grădina Uranus și The Ark / Cea de-a cincea ediţie Balkanik Festival își deschide porțile în acest weekend, 11 – 13 septembrie, la Grădina Uranus și The Ark, din București.

09
/09
/15

Ambasada României din Paris va găzdui pe 13 octombrie 2015 un recital al tânărului tenor George Ionuţ Vîrban. Câştigător al Premiului Radio România Cultural la concursul internaţional de canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, George Ionuţ Vîrban a fost şi cel el mai tânăr invitat la Promenada Operei de pe 29 august.