Sophia Loren: Nu te gândeşti niciodată că eşti o celebritate
https://www.ziarulmetropolis.ro/sophia-loren-nu-te-gandesti-niciodata-ca-esti-o-celebritate/

„Nu te gândeşti niciodată că eşti o celebritate. Dacă o faci, cariera ta este terminată”, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, celebra actriţă italiană Sophia Loren, omagiată în cadrul celei de-a 15-a ediţii Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Un articol de Ionuţ Mareş|3 Iunie 2016

Dorinţa de a vorbi în continuare uneori dialectul din Napoli

Dialectul îl înveţi de când te naşti. Şi nu îl uiţi. În cea mai incredibilă sau dramatică experienţă  a vieţii, revii la el, pentru că aşa te simţi mai în largul tău, pentru că e ceva care vine din inima ta (…)

Despre cum a fost să lucreze cu fiul ei, regizorul Edoardo Ponti, cu care a făcut, cel mai recent, scurtmetrajul „Voce umană”, în 2014

Sunt mama lui, ascultam de el, pentru că ştia ce voia să facă din această poveste dificilă. O piesă pe care multe actriţe au făcut-o mult timp, pentru că este o povestire scurtă minunată. Ne-am înţeles bine împreună, am făcut multe repetiţii şi am început să filmăm. A fost ideea de a filma cu mine, am încercat să uit că el este fiul meu, ceea ce a fost greu pentru mine când mă uitam în ochii lui (…) A ieşit o bijuterie (…) Este o mare poveste a unei femei. Era ceva ce voiam să fac de mulţi ani.

Despre cinemaul românesc şi dacă ar accepta propunerea unui regizor român

Unele (dintre filmele româneşti) sunt cele mai bune filme făcute vreodată. Acum nu mai sunt adolescentă, prin urmare cred că înainte de a spune da, ar trebui să mă gândesc foarte atent, pentru că ar trebui să fie ceva care să mi se potrivească. Şi să fie o operă de artă. Dar aş lua în considerare. Orice artist ar face acest lucru.

Secretul lungii căsnicii cu producătorul Carlo Ponti

E ceva ce nu poate fi spus în cuvinte. Eşti tânără, întâlneşti bărbatul vieţii, e ceva ce nu se uită. E destinul, întâlneşti un bărbat, aşa am făcut eu, şi vezi că poate această persoană va fi bărbatul vieţii tale. El era căsătorit şi avea doi copii, astfel că a fost tragic pentru mine. A fost o viaţă dificilă pentru mine la început. Eram foarte tânără, aveam 16 ani. La început am avut nevoie de un tată. Şi apoi am început să lucrăm împreună la filmele pe care le făcea, pentru că era producător. Încet-încet, fata care eram a ajuns femeie matură. A fost cea mai bună poveste a vieţii mele. Am fost foarte fericită cu soţul meu. Încă îmi este dor de el.

Opinia despre noii regizori italieni – Paolo Sorrentino, Matteo Garrone

Noii regizori caută alte tematici decât cei de altădată. Abordează probleme care sunt apropiate de viaţa de astăzi (…) Sunt regizori minunaţi, care caută profund ceea ce se întâmplă în Italia şi în lume. Sunt fantastici. Avem regizori italieni minunaţi astăzi. Fac lucruri foarte bune şi sunt premiaţi la marile festivaluri.

Cel mai dificil rol al ei?

Cred că fiecare rol pe care l-am făcut sub regia lui Vittorio De Sica a fost foarte greu. Pentru „Două femei” a trebuit să fiu îmbătrânită mult, pentru că aveam 26 de ani şi trebuia să joc o femeie de 30 şi ceva de ani. Alt rol dificil la De Sica a fost în filmul „Căsătorie în stil italian”, care este povestea unei femei care încearcă să se căsătoarească cu un bărbat din Napoli şi nu reuşeşte. A fost o viaţă dificilă pentru ea. Este unul din filmele mele favorite, deoarece este această poveste a unei femei care iubeşte atât de mult un bărbat şi este atât de greu pentru ea să îl obţină (…)

Marcello Mastroianni a fost unul dintre cei mai minunaţi parteneri pe care i-am avut. Fiecare film cu el a fost un mare succes. Am lucrat peste 20 de ani cu el. Ne-am simţit foarte bine împreună. L-am apreciat foarte mult ca actor. Şi el pe mine. Îmi pare rău că nu mai este astăzi şi el cu noi.

Despre stilul lui De Sica

(…) De Sica era un maestru al filmelor. Ştia să lase actriţele care nu erau actriţe să se mişte. De Sica a fost un miracol. Ne este tare dor de el. Lucra cu fiecare – de la cel mai mic copil la bătrân. Oricine ar fi câştigat un Oscar cu el. Aşa cum am făcut eu. Putea să facă orice tip de film voia să facă.

Despre condiţia femeii în cinematografia de astăzi

Lumea de astăzi nu mai este cum a fost. Relaţiile sunt diferite. Sunt atât de multe lucruri care nu merg  bine, în timp ce altele merg bine. E dificil să vorbesc despre asta. Este mult prea multă libertate. Sunt lucruri ce ţin de intimitatea femeilor. Mi-e dificil să răspund. Cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu sunt deloc de acord.

La ce moment al carierei şi-a dat seama că a devenit faimoasă

Nu te gândeşti niciodată că eşti o celebritate. Dacă o faci, cariera ta este terminată, pentru că este un punct peste care nu poţi să treci (…) Nu mi-a venit în minte, într-o dimineaţă, că sunt o celebritate. Nici măcar când iei Oscarul. Trebuit să munceşti pentru el. Nici atunci nu ştii. Sunt atât de bucuroasă să fiu astăzi aici, să răspund la întrebări (…) Simt că pot să-mi deschid inima.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »