Sophia Loren: Nu te gândeşti niciodată că eşti o celebritate
https://www.ziarulmetropolis.ro/sophia-loren-nu-te-gandesti-niciodata-ca-esti-o-celebritate/

„Nu te gândeşti niciodată că eşti o celebritate. Dacă o faci, cariera ta este terminată”, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă la Cluj, celebra actriţă italiană Sophia Loren, omagiată în cadrul celei de-a 15-a ediţii Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Un articol de Ionuţ Mareş|3 iunie 2016

Dorinţa de a vorbi în continuare uneori dialectul din Napoli

Dialectul îl înveţi de când te naşti. Şi nu îl uiţi. În cea mai incredibilă sau dramatică experienţă  a vieţii, revii la el, pentru că aşa te simţi mai în largul tău, pentru că e ceva care vine din inima ta (…)

Despre cum a fost să lucreze cu fiul ei, regizorul Edoardo Ponti, cu care a făcut, cel mai recent, scurtmetrajul „Voce umană”, în 2014

Sunt mama lui, ascultam de el, pentru că ştia ce voia să facă din această poveste dificilă. O piesă pe care multe actriţe au făcut-o mult timp, pentru că este o povestire scurtă minunată. Ne-am înţeles bine împreună, am făcut multe repetiţii şi am început să filmăm. A fost ideea de a filma cu mine, am încercat să uit că el este fiul meu, ceea ce a fost greu pentru mine când mă uitam în ochii lui (…) A ieşit o bijuterie (…) Este o mare poveste a unei femei. Era ceva ce voiam să fac de mulţi ani.

Despre cinemaul românesc şi dacă ar accepta propunerea unui regizor român

Unele (dintre filmele româneşti) sunt cele mai bune filme făcute vreodată. Acum nu mai sunt adolescentă, prin urmare cred că înainte de a spune da, ar trebui să mă gândesc foarte atent, pentru că ar trebui să fie ceva care să mi se potrivească. Şi să fie o operă de artă. Dar aş lua în considerare. Orice artist ar face acest lucru.

Secretul lungii căsnicii cu producătorul Carlo Ponti

E ceva ce nu poate fi spus în cuvinte. Eşti tânără, întâlneşti bărbatul vieţii, e ceva ce nu se uită. E destinul, întâlneşti un bărbat, aşa am făcut eu, şi vezi că poate această persoană va fi bărbatul vieţii tale. El era căsătorit şi avea doi copii, astfel că a fost tragic pentru mine. A fost o viaţă dificilă pentru mine la început. Eram foarte tânără, aveam 16 ani. La început am avut nevoie de un tată. Şi apoi am început să lucrăm împreună la filmele pe care le făcea, pentru că era producător. Încet-încet, fata care eram a ajuns femeie matură. A fost cea mai bună poveste a vieţii mele. Am fost foarte fericită cu soţul meu. Încă îmi este dor de el.

Opinia despre noii regizori italieni – Paolo Sorrentino, Matteo Garrone

Noii regizori caută alte tematici decât cei de altădată. Abordează probleme care sunt apropiate de viaţa de astăzi (…) Sunt regizori minunaţi, care caută profund ceea ce se întâmplă în Italia şi în lume. Sunt fantastici. Avem regizori italieni minunaţi astăzi. Fac lucruri foarte bune şi sunt premiaţi la marile festivaluri.

Cel mai dificil rol al ei?

Cred că fiecare rol pe care l-am făcut sub regia lui Vittorio De Sica a fost foarte greu. Pentru „Două femei” a trebuit să fiu îmbătrânită mult, pentru că aveam 26 de ani şi trebuia să joc o femeie de 30 şi ceva de ani. Alt rol dificil la De Sica a fost în filmul „Căsătorie în stil italian”, care este povestea unei femei care încearcă să se căsătoarească cu un bărbat din Napoli şi nu reuşeşte. A fost o viaţă dificilă pentru ea. Este unul din filmele mele favorite, deoarece este această poveste a unei femei care iubeşte atât de mult un bărbat şi este atât de greu pentru ea să îl obţină (…)

Marcello Mastroianni a fost unul dintre cei mai minunaţi parteneri pe care i-am avut. Fiecare film cu el a fost un mare succes. Am lucrat peste 20 de ani cu el. Ne-am simţit foarte bine împreună. L-am apreciat foarte mult ca actor. Şi el pe mine. Îmi pare rău că nu mai este astăzi şi el cu noi.

Despre stilul lui De Sica

(…) De Sica era un maestru al filmelor. Ştia să lase actriţele care nu erau actriţe să se mişte. De Sica a fost un miracol. Ne este tare dor de el. Lucra cu fiecare – de la cel mai mic copil la bătrân. Oricine ar fi câştigat un Oscar cu el. Aşa cum am făcut eu. Putea să facă orice tip de film voia să facă.

Despre condiţia femeii în cinematografia de astăzi

Lumea de astăzi nu mai este cum a fost. Relaţiile sunt diferite. Sunt atât de multe lucruri care nu merg  bine, în timp ce altele merg bine. E dificil să vorbesc despre asta. Este mult prea multă libertate. Sunt lucruri ce ţin de intimitatea femeilor. Mi-e dificil să răspund. Cu unele lucruri sunt de acord, cu altele nu sunt deloc de acord.

La ce moment al carierei şi-a dat seama că a devenit faimoasă

Nu te gândeşti niciodată că eşti o celebritate. Dacă o faci, cariera ta este terminată, pentru că este un punct peste care nu poţi să treci (…) Nu mi-a venit în minte, într-o dimineaţă, că sunt o celebritate. Nici măcar când iei Oscarul. Trebuit să munceşti pentru el. Nici atunci nu ştii. Sunt atât de bucuroasă să fiu astăzi aici, să răspund la întrebări (…) Simt că pot să-mi deschid inima.

31
/07
/23

București, 27 iulie 2023 - Bucharest International Film Festival (BIFF) revine în capitala României pentru a XIX-a ediție care se va desfășura anul aceasta în perioada 15-22 septembrie, aducând în prim plan unele dintre cele mai captivante și inspirate filme din întreaga lume.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.