Sorin Gherguț, Tara Skurtu și Ioan Es. Pop, la cea de-a cincea ediție „Citesc poezie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-ghergut-tara-skurtu-si-ioan-es-pop-la-cea-de-a-cincea-editie-citesc-poezie/

Sorin Gherguţ, Tara Skurtu şi Ioan Es. Pop vor fi participanţii celei de-a cincea ediţii a întâlnirilor literare „Citesc poezie”, care se va desfăşura vineri, 8 aprilie, la Ceainăria Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, 13-15).

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2016

Seara aceasta va avea și o invitată specială, coregrafa Cristin Art urmând să improvizeze pe unele poeme ale autorilor invitați. Moderatori și realizatori ai programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță.

În edițiile precedente au fost abordate teme diverse, precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei (la propriu și la figurat), moduri de „așteptare” al poeziei, dar și „dăruirea” poeziei către publicul feminin. Această întâlnire literară se va afla sub semnul dansului și perfomance-ului. Spectatorii vor avea parte de surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăriei Cărturești Verona, următoarea ediție fiind programată pe 13 mai, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu jumătate de an și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de  HYPERLINK „https://www.facebook.com/citescpoezie” facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

05
/02
/14

Tradus recent în limba maghiară, romanul Zogru, de Doina Ruşti, a apărut la Editura Sétatér Kulturális Egyesület. Versiunea traducătoarei Szenkovics Enikő a făcut obiectul bursei „Franyó Zoltán”, oferită de guvernul maghiar, iar editarea cărţii se datorează Fundaţiei „Communitas”.

01
/02
/14

Romanul Proorocii Ierusalimului (ediţia a III-a, Cartea Românească, 2009; ediţia a IV-a, Polirom, 2012), de Radu Aldulescu, a apărut în limba maghiară, la Editura Napkút, în traducerea lui Kirilla Terez.

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

21
/01
/14

Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eroul discret, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

21
/01
/14

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

20
/01
/14

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

12
/01
/14

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

09
/01
/14

Asociaţiile de bibliotecari din România protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, faţă de desfiintarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă.

06
/01
/14

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.