Sorin Gherguț, Tara Skurtu și Ioan Es. Pop, la cea de-a cincea ediție „Citesc poezie”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-ghergut-tara-skurtu-si-ioan-es-pop-la-cea-de-a-cincea-editie-citesc-poezie/

Sorin Gherguţ, Tara Skurtu şi Ioan Es. Pop vor fi participanţii celei de-a cincea ediţii a întâlnirilor literare „Citesc poezie”, care se va desfăşura vineri, 8 aprilie, la Ceainăria Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, 13-15).

Un articol de Liliana Matei|2 aprilie 2016

Seara aceasta va avea și o invitată specială, coregrafa Cristin Art urmând să improvizeze pe unele poeme ale autorilor invitați. Moderatori și realizatori ai programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță.

În edițiile precedente au fost abordate teme diverse, precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei (la propriu și la figurat), moduri de „așteptare” al poeziei, dar și „dăruirea” poeziei către publicul feminin. Această întâlnire literară se va afla sub semnul dansului și perfomance-ului. Spectatorii vor avea parte de surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăriei Cărturești Verona, următoarea ediție fiind programată pe 13 mai, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu jumătate de an și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de  HYPERLINK „https://www.facebook.com/citescpoezie” facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

29
/07
/19

Cartea „Cântecul stepei, cântecul munților”, de Cinghiz Aitmatov, traducere din limba rusă și note de Nicolae Iliescu, a fost publicată la editura Polirom în anul 2019. Volumul reunește mai multe nuvele ale scriitorului kârgâz, printre care și magnifica lucrare „Vaporul alb”.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

21
/07
/19

Pe 21 iulie 1899, la Oak Park, Illinois, se năștea Ernest Hemingway. 120 de ani mai târziu, vă propunem să ni-l amintim pe scriitorul de Nobel din mărturiile pe care acesta i le-a lăsat biografului său A.E. Hotchner. Punctul de plecare îl reprezintă Parisul lui Hemingway; aruncăm apoi o privire înspre iubirile, accidentele de avion sau ultimele zile ale acestuia.

17
/07
/19

În aceste vremuri teribile de căldură mare, monșer, am selectat pentru dumneavoastră câteva fragmente din volumul „I.L. Caragiale. Despre lume, artă și neamul românesc”, de Dan C. Mihăilescu (editura Humanitas, 2012), care – bine citite – se constituie într-un adevărat autoportret al lui Nenea Iancu.

08
/07
/19

În anul 2009, istoricul a predat editurii Humanitas un manuscris pe care l-a cerut publicat după moartea sa. Scriitorul avea nouăzeci și trei de ani și a mai trăit încă (aproape) un deceniu. S-a săvârșit în ianuarie 2018, la (aproape) o sută doi ani. Cartea aceea era „Amintiri și povești mai deocheate”.

01
/07
/19

O vizită la muzeu, o rusoaică necunoscută într-o cabină telefonică, un dans cu Vera, fluturi, un vagon de dormit, Lev Tolstoi tolănit într-un șezlong... Bun venit în lumea viselor unuia dintre cei mai mari scriitori din toate timpurile – Vladimir Nabokov!

25
/06
/19

Despre fericire, valori actuale, iubire, compasiune, egoism, educație, ambiții, viață și moarte, cu Tenzin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama, recompensat în 1989 cu Premiul Nobel pentru Pace.