Sorrentino, Haneke, Audiard, frații Dardenne și Almodovar vin la Filmul de Artă de pe TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorrentino-haneke-audiard-fratii-dardenne-si-almodovar-vin-la-filmul-de-arta-de-pe-tvr-2/

Din această lună, în fiecare luni de la ora 22.10, TVR 2 continuă ciclul Filmul de Artă – cu difuzarea unor producţii recente, apreciate atât de publicul cinefil, cât şi de critica de specialitate, filme care au câştigat cele mai importante premii la festivalurile internaţionale din ultimii ani.

Un articol de Petre Ivan|9 ianuarie 2017

În această seară (9 ianuarie), de la ora 22.10, TVR 2 programează Marea frumuseţe (LA GRANDE BELEZZA – o producţie Italia 2013), în regia lui Paolo Sorrentino.

La grande bellezza – un omagiu adus lui Fellini, dar şi un omagiu adus sensului vieţii – a fost distins cu Premiul Oscar pentru film străin, Globul de Aur, Premiul BAFTA şi o Nominalizare la Palme d’Or.

Alte titluri programate în următoarele săptămâni, la TVR 2, în cadrul ciclului Filmul de Artă:

IUBIRE /AMOUR (2012), regizat de Michael Haneke, cu Jean-Louis Trintignant şi Emmanuelle Riva; premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, câştigător al premiilor Oscar şi Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

PANGLICA ALBĂ/DAS WEISSE BAND (2009), regizat de Michael Haneke, cu Christian Friedel şi Ernst Jacobi; premiat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, câştigător al premiului Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

UN PROFET/UN PROPHETE (2009), regizat de Jacques Audiard, cu Tahar Rahim şi Niels Arestrup; câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Festivalul de la Cannes, nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.

NADER ŞI SIMIN, O DESPĂRŢIRE/A SEPARATION (2011), regizat de Asghar Farhadi; premiat cu Oscar şi Globul de Aur pentru cel mai bun film străin, câştigător al premiului Ursul de Aur la Festivalul de Film de la Berlin.

COPIII SUNT BINE-MERSI/THE KIDS ARE ALL RIGHT (2010), regizat de Lisa Cholodenko, cu Annette Bening şi Julianne Moore; două premii Globul de Aur, pentru cel mai bun film şi cea mai bună interpretare feminină.

DOUĂ ZILE, O NOAPTE/DEUX JOURS, UNE NUIT (2014), regizat de Jean-Pierre şi Luc Dardenne, cu Marion Cotillard; nominalizat la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă, câştigător al Premiului Academiei Europene de Film pentru cea mai bună actriţă.

PIELEA ÎN CARE TRĂIESC/LA PIEL QUE HABITO (2011), regizat de Pedro Almodovar, cu Antonio Banderas; câştigător al premiului BAFTA pentru cel mai bun film străin şi a patru premii Goya.

Foto: Filmul de Artă

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.