„Soul”. Despre frumuseţea lucrurilor simple
https://www.ziarulmetropolis.ro/soul-despre-frumusetea-lucrurilor-simple/

CRONICĂ DE FILM „Soul” (2020), noua animaţie a lui Pete Docter şi a Studioului Pixar, debordează de fantezie şi reia ambiţia din „Inside Out” (2015) de a crea imagini şi personaje animate accesibile pentru a reprezenta concepte abstracte.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 martie 2021

Trebuie să fie greu să ieşi cu un nou film după o capodoperă de un succes uriaş ca „Inside Out” (2015), care vorbea despre bogatul univers emoţional al fiecăruia dintre noi printr-o galerie simpatică de personaje animate făcute să ne reprezinte sentimentele.

În „Soul” (2020), spiritul creativ al Pixar, Pete Docter, alături de co-regizorul Kemp Powers, animează din nou ceva abstract şi universal: momentul în care sufletul se zbate între viaţă şi moarte (sau, mai exact, viaţa de apoi).

Sigur, ideile adunate în „mesajul” filmului pot părea luate dintr-un manual ieftin de filosofie pentru începători sau chiar dintr-o carte motivaţională disponibilă pe orice tarabă: Viaţa e frumoasă nu atât prin aspiraţiile deşarte de glorie pe care ni le facem, ci prin capacitatea de ne bucura de simplitatea lucrurilor din jurul nostru şi de emoţia şi misterul fiecărei clipe.

Însă pentru ca o astfel de concluzie să nu devină un truism iritant, filmul dezvoltă o poveste în care protagonistul, un pianist de jazz pe nume Joe (a cărui voce e asigurată de Jamie Foxx), mai primeşte o şansă la viaţă după ce, în euforia că va susţine în sfârşit un concert pe o scenă, cade într-un canal pe o stradă din New York.

Aşa cum ne-a obişnuit, Pete Docter porneşte cu momente „realiste” de animaţie, recognoscibile pentru un anume stil Pixar, pentru a ne familiariza cu personajul şi cu lumea sa aparent anostă, de pianist de jazz ratat, nevoit să le predea muzică unor elevi afoni şi să suporte cicălelile mamei sale croitorese.

„Soul” decolează spectaculos atunci când fantezia care l-a făcut celebru pe Pete Docter preia controlul. Narativ, este momentul când sufletul lui Joe se află pe drumul spre viaţa de apoi, însă decide să amâne cu orice preţ pasul dincolo pentru că, în fond, în acea seară, trebuie să se bucure de mult aşteptatul său succes pe pământ.

În aceste momente care debordează de imaginaţie se vede cel mai bine talentul lui Pete Docter de a face o animaţie teribil de stimulantă din concepte abstracte, din diverse teorii despre viaţă, moarte şi trecerea între ele (şi nu neapărat într-o singură direcţie).

Purgatoriul în care ajunge sufletul lui Joe e conceput ca o lume virtuală infinită, populată de nenumărate creaturi mici şi jucăuşe, reprezentări vizuale ale personalităţilor ce aşteaptă să se coboare în trupurile oamenilor care apar pe pământ, şi păzită de nişte gardieni transparenţi, desenaţi din simple linii luminoase.

Apogeul călătoriei în acest spaţiu unic e atins pe teritoriul întunecat al sufletelor damnate şi ale celor care pe pământ practică o formă sau alta de meditaţie spirituală. Iar pendularea permanentă între lumea fizică şi reflecţia ei în universul imponderabil este motorul poveştii şi sursa celor mai suvuroase secvenţe.

Născocirile lui Pete Docter şi ale colaboratorilor săi reuşesc să transforme o naraţiune aparent banală într-o viziune cinematografică deopotrivă entertaining şi plină de idei.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

01
/09
/23

Ultima săptămână de Cinema în aer liber, care se desfășoară pe Insula Artelor din Parcul Titan, încheie sezonul de anul acesta și aduce pe marele ecran filme de luni până duminică, de la ora 20:00: un documentar, trei filme românești, trei thrillere și o comedie savuroasă.

31
/08
/23

Filmul spune povestea dintre neconvenționalul Alexander (Thomas Prenn) și frumoasa Caro (Verena Altenberger), a căror întâlnire întâmplătoare la metroul din Viena le schimbă complet traseul imaginat al propriilor vieți.

30
/08
/23

Zăpada de August cade doar atunci când între granițele dintre un zâmbet și o strângere în brațe încape toată eternitatea. Iar eternitatea poartă pălărie.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.