Spectacole internaționale la CNDB
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-internationale-la-cndb/

În contextul celebrării a 20 de ani de existenţă, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) extinde Ziua Internaţională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2024

Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii. În calendarul lunii sunt incluse trei spectacole din Ungaria, Olanda și Belgia, selectate din programul internațional Twenty23/24, organizat de rețeaua europeană Aerowaves:

FATIGUE [Ungaria]

Creația și interpretarea: Viktor Szeri

– un spectacol simptom

17 aprilie,  ora 19.30

Coregraful Viktor Szeri vine în premieră la CNDB cu spectacolul visceral „Fatigue”, ce estompează granițele dintre scenă și sală, invitându-ne în realități intime în care publicul are un rol activ. „Fatigue” arată oscilațiile de dispoziție, reflexele încetinite, amețelile: diversele simptome fizice și psihologice ale burnout-ului se infiltrează neobservate în viața de zi cu zi. Ce poate face un artist în această stare de epuizare într-o lume în care munca dă sens existenței? Spectacolul a fost distins cu Premiul Rudolf Lábán 2023 acordat de scena independentă de arte performative din Ungaria.

MOVEMENTS OF SOUL [Olanda]

Conceptul, coregrafia și interpretarea: YAV

24 aprilie, ora 19.30

– dans, dincolo de cuvinte

O altă premieră în România este „Movements of Soul”, în care coregraful YAV reunește elemente din lumile dinamice ale dansului, muzicii și modei. YAV a ales în mod deliberat ca spectacolul să nu fie însoțit de o descriere pentru a chestiona noțiunile și condiționările noastre preconcepute, fiindcă adesea confundăm mesajul cu mesagerul. „Movements of  Soul” este o reamintire a faptului că arta nu are întotdeauna nevoie de cuvinte.

DOUBLE BILL: TOUJOURS DE 3/4 FACE! [Belgia]

+ REVERSE DISCOURSE [România]

29 aprilie, ora 19.30

Fiindcă în această dată se celebrează Ziua Internațională a Dansului, inițiată în 1982 de UNESCO, spectatorii au ocazia de a vedea două spectacole din România și Belgia.

 TOUJOURS DE 3/4 FACE!

Coregrafia și interpretarea: Loraine Dambermont

-un ghid de supraviețuire cu simțul umorului

Spectacolul este ultima premieră programată de CNDB în luna aprilie. Nu lipsită de umor, coregrafa belgiană prezintă un solo energic sub forma unui tutorial live, prin care își dezvăluie cele mai bune abilități secrete de autoapărare. Performance-ul provoacă virtuozitatea fizică și mentală a interpretei, împingând limitele unui corp constrâns între un maraton de mișcări de karate hiper rapide și precizia extremă a propriei sale muzicalități. Cele 20 de minute se transformă într-un ghid de supraviețuire cu accente de umor, prin mișcări îndreptate înspre paroxismul autoironiei.

REVERSE DISCOURSE

Conceptul și coregrafia: Ioana Marchidan

-fragilitate asumată vs forța destructivă a abuzului de putere

„Reverse Discourse” este un spectacol construit ca un discurs inversat, depersonalizat, fragil și intim. Un performance despre politicile corpului  în care Ioana Marchidan scurtcircuitează memoria corporală colectivă, identificând și aducând la suprafață gesturi adânc înrădăcinate, cu scopul de a le dezarhiva și descompune printr-o alunecare corporală spre o coregrafie abstractă.

Pe lângă producțiile internaționale, publicul este așteptat în aprilie la CNDB și la alte evenimente. Luna începe cu (anti)aging, un spectacol-arhivă, în permanentă construcție, creat în 2011 și conceput pentru a avea etape succesive, pe o durată de 30 de ani, până în 2041. Spectacolul, în coregrafia și interpretarea Mădălinei Dan și Alexandrei Mihaela Dancs, este programat pe 2 aprilie.  Coreomaniacii, un docufiction performativ în coregrafia Simonei Deaconescu, urmărește cronologic evenimentele care au marcat epidemia de dans din 1518 la Strasbourg și va putea fi văzut la CNDB în 14 aprilie.

„Miercurea lejeră – idei afirmate performativ” revine la CNDB într-o ediție specială, de data aceasta sâmbătă 6 și duminică 7 aprilie. Poate cel mai cunoscut proiect al CNDB și cel care a atras un public numeros în anii în care instituția funcționa în clădirea Teatrului Național București, „Miercurea lejeră” este un format inițiat și conceput de artiștii Eduard Gabia și Maria Baroncea, și prezentat în colaborare cu Paul Dunca/Paula Dunker. Evenimentul funcționează ca o platformă deschisă în care oricine poate testa, pe scenă, ideile pe care le are indiferent de vârstă, profesie, studii și pregătire. Scena devine, astfel, un spațiu democratic și accesibil tuturor, care creează condițiile pentru întâlniri și dialoguri fără granițe, dincolo de discipline, medii, experiență.

Evenimentele au loc la CNDB – sala Stere Popescu (Bulevardul Mărășești 80-82).

În 2024, CNDB împlineşte 20 de ani de existență, fiind singura instituție  națională care are ca misiune principală  dezvoltarea culturii coregrafice din România și care funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională.

Spectacolele internaționale sunt co-finanțate de Aerowaves și de Europa Creativă.

Proiectul „Miercurea Lejeră” este co-finanțat prin platforma Theatre in Palm în cadrul Local Theatre Movement.

Foto: Arhiva CNDB

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]

13
/09
/12

Aproximativ 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă vor fi prezentate la Muzeul Naţional de Artă al României începând de joi, când va avea loc vernisajul expoziţiei „Mitul naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti (1830-1930)”   Expoziţia include lucrări impresionante realizate de cei mai importanţi artişti români moderni, precum Barbu Iscovescu, […]