Spectacolul Operei timisorene ‘Faust’, cel mai premiat la Gala Premiilor pentru spectacolul muzical
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-operei-timisorene-faust-cel-mai-premiat-la-gala-premiilor-pentru-spectacolul-muzical/

Opera Naţională Română din Timişoara a triumfat la Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, unde producţia cu opera ‘Faust’, de Charles Gounod, a cucerit cele mai importante trofee. Operei Naţionale Române din Timişoara i-au fost decernate cele mai râvnite patru premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol – ‘Faust’; Premiul pentru cea mai bună […]

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2012

Opera Naţională Română din Timişoara a triumfat la Gala Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, unde producţia cu opera ‘Faust’, de Charles Gounod, a cucerit cele mai importante trofee.

Operei Naţionale Române din Timişoara i-au fost decernate cele mai râvnite patru premii: Premiul pentru cel mai bun spectacol – ‘Faust’; Premiul pentru cea mai bună regie – Mario de Carlo (Italia), pentru spectacolul ‘Faust’; premiul pentru scenografie&design costume – Mario de Carlo, spectacolul ‘Faust’; Premiul pentru cea mai bună coregrafie – Răzvan Mazilu, spectacolul ‘Faust’.

”Devenită una dintre cele mai prestigioase platforme naţionale de recunoaştere a valorii artistice şi de promovare a elitei autentice, gala de premiere dedicată exclusiv lumii operei, operetei, musicalului şi baletului a fost fondată, în urmă cu patru ani, de revista VIP, fiind, din 2010, iniţiatoarea Săptămânii Artelor Spectacolului Muzical, o campanie ce reuneşte evenimentele majore ale stagiunii româneşti’, au anunţat, marţi, reprezentanţii instituţiei lirice timişorene.

Ediţia 2012 a Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului s-a desfăşurat luni, la Opera Naţională Bucureşti. Ceremonia organizată de revista VIP şi de Fundaţia Amfiteatru i-a avut amfitrioni pe Irina Iordăchescu şi pe Eusebiu Ştefănescu.

Distincţiile le-au fost înmânate laureaţilor, maestrul Corneliu Murgu, directorul Operei Naţionale Române din Timişoara, şi regizorul Mario de Carlo fiind prezenţi la evenimentul din Bucureşti.

Eveniment grandios, spectacolul cu opera ‘Faust’ a avut premiera pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara în data de 10 octombrie, în deschiderea stagiunii 2012/2013.

Sursa: Agerpres

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.