Splendida ucidere ritualică a lui Gorge Mastromas
https://www.ziarulmetropolis.ro/splendida-ucidere-ritualica-a-lui-gorge-mastromas/

Sunt puţine spectacole de teatru care ajung, fie că îşi propun sau nu, la un adevăr atât de radical: există creaturi care ar trebui omorâte nu o dată, ci de mai multe ori, şi tot nu ar fi de ajuns. “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” merge până la acest capăt.

Un articol de Andrei Crăciun|15 mai 2015

O introducere ceva mai lungă, din care se va afla unde, când și de ce? 

Sunt la Arad, la Festivalul de Teatru Nou (ajuns la ediția a treia – și Aradul își dorește să fie capitală culturală europeană în 2021, și așa se explică explozia de festivaluri de pe cuprinsul țării noastre).

Este joi, 14 mai 2015, înainte de Apocalipsă. Ora 19. E timpul când Aradul intră în amurg. La cafenele, la terase, în restaurante e muzică de dans. Orașul respiră în ritmul apropierii de Vest. E un turn Babel cu o arhitectură cândva glorioasă, aici poți să auzi – atât de firesc – limba română împletindu-se cu limba maghiară și cu limba germană.
Intru în Teatrul Clasic “Ioan Slavici”. Îmi place să știu pe unde pășesc. Știu: Teatrul s-a înălțat între 1872 și 1874, deși, ca să fim onești cu istoria, lucrările au început în 1869. Dincolo de Carpați nici nu se obținuse independența față de turci! Mai erau încă șapte ani până când Principatele Unite aveau să devină Regat.

La inaugurare – era un septembrie târziu – avea să vină însuși Împăratul Imperiului Austro-Ungar, Franz Iosef. A fost mulțumit Împăratul de ce a văzut. Istoricii au consemnat că a elogiat frumusețea edificiului, numind-o demnă de orice capitală. S-a retras, totuși, după primul act. Franz Iosef avea să mai domnească alți 42 de ani. S-a săvârșit în noiembrie 1916, la 86 de ani, în plin Război Mondial. Mai era, totuși, mult până atunci – aproape jumătate de veac! 1874 era un an din “La Belle Epoque” a unui Imperiu care avea să dispară, așa cum obișnuiesc să dispară imperiile, lăsând în urma lor clădiri mărețe, ceva cultură, mult sânge și o salbă de nedreptăți.

Teatrul avea să supraviețuiască unui incendiu groaznic, în 1883 și să fie botezat, într-o epocă de redeșteptare a identității naționale românești, cum spune orice clișeu, cu numele marelui clasic Ioan Slavici – îl cunoașteți, prieten bun cu Mihai Eminescu. Ioan Slavici avea să moară în 1925, după 77 de ani de viață, lăsând în urmă o splendidă colecție de nuvele rurale.

Ioan Slavici (născut în Șiria, lângă Arad), strălucit om de litere românești, a fost, însă, și un antisemit feroce – era de părere că evreii ar trebui aruncați în Dunăre, până la ultimul, să le dispară sămânța. La drept vorbind, singurul nostru mare clasic care nu era nici rasist, nici xenofob și nici nu se închina la icoana sfântului țăran român a fost Ion Luca Caragiale, urban atroce, cetățean al întregii lumi, mort în exil, la Berlin, cu treisprezece ani înaintea lui Slavici.

Astăzi, ca să intri în Sala Mare a teatrului din Arad, treci, inevitabil, pe lângă o statuie din care Ioan Slavici se uită ferm înspre viitor, încruntându-se. O mustață severă îi temperează acvilinitatea nasului.

Merg să văd “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, spectacol al Teatrului “Regina Maria” din Oradea. La intrare mi se dă, ca tuturor celorlalți spectatori, o cagulă. E neagră și cu ea ar trebui să îmi ascund chipul în următoarele două ore. Spectatorii își trag sau nu cagulele și se așază în lateralele scenei. Spectacolul acesta nu este unul obișnuit.

Un fragment ceva mai scurt, din care se va afla cine și ce

Dennis Kelly s-a născut într-o familie catolică, în nordul Londrei, în 1970. Patruzeci și trei de ani mai târziu, la “Royal Court Theatre” se juca pentru prima dată această piesă care arată, fără rest, ce poate să devină un om. Când a scris “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Dennis Kelly era deja celebru și bogat. Cunoscuse succesul și în teatru, și în televiziune. Îl putem suspecta că n-a scris acest text pentru glorie, ci pentru a spune un adevăr – adevărul radical.

Povestea este așa: un om, Gorge Mastromas, are de ales, cum am avut fiecare dintre noi, încă din copilărie, între bunătate și lașitate. Va veni o zi în care își va spune că amândouă înseamnă același lucru. Se schimbă, se lasă corupt de bani și de putere, își întemeiază regatul pe minciuni, se căsătorește din minciună, își vinde familia mințind, își ucide fratele, iar la finalul vieții ajunge să spună că adevărul însuși este o minciună și apoi…
Desigur, apare și un pistol în scenă și știm de la Cehov ce se întâmplă în astfel de situații.

Gorge Mastromas se va sinucide, târziu, când tot răul era deja făcut.

Dacă aș fi fost regizorul acestui spectacol, le-aș fi dat spectatorilor nu doar o cagulă ci și o armă deloc albă. Și i-aș fi invitat pe fiecare să îi tragă un glonț în cap lui Gorge Mastromas și tot n-ar fi fost de-ajuns.

Regizorul “Uciderii ritualice” este însă Bobi Pricop. Bobi are douăzeci și nouă de ani. El regizează curajos, dincolo de granițe și cu o mare sensibilitate la munca scenografei Irina Moscu – scenografia este spectaculoasă, una dintre cele mai bune din cât teatru am văzut în România astăzi.

Bobi Pricop începe spectacolul impunându-le actorilor să poarte cagule. Doar Gorge Mastromas însuși e fără. Personaje-narator cu chipurile acoperite îi deșiră, astfel, firul copilăriei și primei tinereți. Sunt scene teribile și alerte. Gorge Mastromas este un personaj dezgustător și devine imposibil pe măsură ce renunță la toate atributele care fac din om o specie cât de cât suporabilă. Richard Balint îl joacă și nu îl joacă deloc rău, deși – dacă mi se îngăduie observația – intră cam lent în rol.

În devenirea sa grotescă, Gorge Mastromas calcă în picioare mai mulți oameni. Iată-i: un afacerist (Martin), jucat de Pavel Sîrghi (actor care nu excelează la dicție, dar suplinește prin expresie – o posibilă explicație aici), femeia pe care, teoretic, o iubește – Louise (jucată de Mihaela Gherdan, o actriță dăruită), propriul frate – Gel (jucat de Sorin Ionescu, un actor care merită unele elogii aparte).

Gorge Mastromas ucenicește în ticăloșie pe lângă A., reprezentanta unei bănci (excelent întruchipată de Ioana Gajdo, o altă actriță despre care veți mai auzi), pentru a încheia, bătrân și cinic și bogat și înfrânt, cu o întâlnire cu Pete (Alin Stanciu, foarte bun). Iar finalul…

Finalul cade ca o ghilotină. Spectatorii își predau cagulele, uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas s-a încheiat. Înapoi în realitate!, unde victoria nemernicilor este, totuși, ceva mai categorică.



19
/09
/12

O continuare a romanului „Strălucirea/ The Shining”, de Stephen King, intitulată „Doctor Sleep”, va fi lansată în librăriile din Statele Unite ale Americii pe 24 septembrie 2013. Scriitorul a făcut acest anunţ prin intermediul unui mesaj postat marţi pe site-ul său. „Doctor Sleep” a avut deja parte de câteva recenzii favorabile, după ce Stephen King […]

19
/09
/12

„Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” şi „Înainte să înceapă” sunt premierele noii stagiuni la Teatrul Odeon, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Teatrului Odeon, Dorina Lazăr. Spectacolul cabaret „Ascensiunea lui Arturo nu poate fi oprită” de Bertolt Brecht, se va juca în regia lui Dragoş Galgoţiu, coregrafia Răzvan Mazilu, iar printre […]

19
/09
/12

Distinsul poet şi traducător Romulus Vulpescu, care a încetat din viaţă la vârsta de 79 de ani, a lăsat în urmă un mare regret pe care o serie de confraţi – academicieni, scriitori, critici literari, eseişti – l-au exprimat, miercuri, în emoţionante declaraţii acordate.   Academicianul Răzvan Theodorescu a mărturisit că Romulus Vulpescu i-a fost […]

19
/09
/12

Pe data de 19 septembrie 1895 este inaugurat Podul peste Dunăre de la Cernavoda, lucrare proiectată de inginerul Anghel Saligny, fiind, la acea vreme, cel mai lung din Europa şi printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.   1730 – S-a născut Augustin Pajou, sculptorul oficial al lui Ludovic al XVI-lea […]

18
/09
/12

Expoziţia temporară cu tema „Casetofonul. O istorie de neuitat” se va deschide, miercuri, la sediul Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), informează Serviciul de presă al instituţiei gazdă. Organizată în colaborare cu Asociaţia Colecţionarilor de Aparate Radio din România – Pro Radio Antic, expoziţia celebrează, în avanpremieră, aniversarea în anul 2013, a 50 de […]

18
/09
/12

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

18
/09
/12

Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, ce este acordată personalităţilor marcante, care au realizat performanţe de înalt nivel, a declarat biroul de presă al artistei.   Distincţia îi va fi acordată sopranei Angela Gheorghiu chiar în ziua în care Regele Mihai sărbătoreşte cea de-a […]

18
/09
/12

Horia-Răzvan Gârbea şi Vladimir Simon au fost votaţi, marţi, de plenul Senatului, pentru a deveni vicepreşedinţi ai Institutului Cultural Român. Horia Răzvan Gârbea a primit 73 de voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” şi două abţineri, în timp ce Vladimir Simon a fost votat cu 72 de voturi „pentru”, patru împotrivă şi două abţineri. „Le urăm […]

18
/09
/12

Teatrul Bulandra din Bucureşti împlineşte marţi, 65 de ani de la inaugurare, în 1947 născându-se sub numele de Teatrul Municipal, cu piesa ”Insula” de Mihail Sebastian. Directorul instituţiei de cultură, regizorul Alexandru Darie, a declarat, cu această feicită ocazie, că teatrul se dovedeşte a fi, şi în contemporaneitate, un loc de meditaţie. „În mod evident […]

18
/09
/12

În 1783, a încetat din viaţă matematicianul şi fizicianul Leonhard Euler (teoria mişcării planetelor şi cometelor); este considerat fondatorul calculului variaţional (n. 15 aprilie 1707)   1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova (poeziile: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii”) (n. 4 februarie 1809) 1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu […]

17
/09
/12

Prima ediţie a Săptămânilor Filmului Românesc se va desfăşura în perioada 19 septembrie – 9 octombrie 2012 la Cinematograful Odyssée din Strasbourg, şi este organizată într-un moment aniversar de către Odyssée şi Asociaţia Studenţilor Români din Strasbourg, cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles, informează un comunicat de presă al ICR Bruxelles. „Cu ocazia împlinirii a […]

17
/09
/12

Cea de-a X-a ediţie a Târgului Gaudeamus Carte Şcolară, organizat de Radio România, în parteneriat cu Uniunea Editorilor din România şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura, în perioada 17 – 25 septembrie, în incinta unui pavilion expoziţional amplasat în Parcul Tineretului din Bucureşti. Potrivit unui comunicat transmis luni de Serviciul Comunicare al […]

17
/09
/12

Mai multe filme ce aparţin cinematografiei est-europene şi au obţinut premii în competiţiile de gen, vor fi proiectate pentru publicul din Bucureşti la cea de-a opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF). Evenimentul, ce va avea loc în perioada 27 septembrie şi 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Muzeul Naţional […]